Ascultă Radio România Constanța Live

Nora Iuga și Angela Baciu lansează „Dimineața vecinelor”, la Biblioteca Județeană Constanța

Scrisă la „patru mâini”, „Dimineața vecinelor” este o carte neobișnuită precum un „bazar sentimental”.

Nora Iuga și Angela Baciu lansează „Dimineața vecinelor”, la Biblioteca Județeană Constanța
Foto: Simona Andrei

Publicat de Adina Sîrbu, 19 ianuarie 2025, 18:02

Joi, 23 ianuarie 2025, de la ora 16,30, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, va avea loc lansarea recentei cărți scrise la „patru mâini” de Nora Iuga și Angela Baciu  – „Dimineața vecinelor”, Editura Charmides, 2024. Volumul va fi prezentat de poeta Iulia Pană, membră a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.

„Dimineața vecinelor” reprezintă un dialog dramatic în cheie accentuat absurd-satirică, având drept țintă carențele de comportament și limbaj care parazitează ca o filoxeră spiritul, mentalitatea și, cu precădere, limba română actuală. Cartea poate figura și la categoria magazin-universal, fiindcă oferă spre lectură poezii, proză, monologuri, vise, momente, amintiri, deschizând în gând și în act ușa experimentului lingvistic, atât de văduvit în literatură noastră.

„Dimineața vecinelor” – 51 de zile, 51 de mărturii într-o piesă de teatru. Incisivă, colorată, ironică, abstractă, plină de (ne)înțelesuri. Începută în perioada pandemiei de covid 19, cartea dezvăluie existența a două personaje feminine care se întrec în a găsi soluții de a fugi de „realitate”. Vorbesc despre viață, zilele săptămânii, literatură și artă, moarte, jocuri și exerciții de dicție, despre arta de a cuceri, probleme sociale, medicale, chiar și politice… Dialogurile sunt întrerupte pe alocuri, pentru o pauză de cafea, cu monologuri filozofice și poezie. Motto-ul cărții: „A.: o mască pusă la timp  face cât o viață de om. / N.: m-am săturat, zău, de rime, vreau mai bine castraveți.” ne introduce în universul celor două autoare, continuând parcă vodevilul  „mai drăguț decât dostoievski” (un volum cu „o accentuată tentă dadaistă, putând fi considerat un demers îndrăzneț de reînviere a avangardei”). 51 de zile – atât le-a trebuit celor două autoare să învingă teama de moarte, boală, necunoscut, folosind scrisul ca o „mască” medicală, tăind în carne vie și scoțând cu bisturiul tot ce e nefolositor, urât, visceral, murdar. 51 de zile & 51 de convorbiri telefonice! Acesta a fost pariul vieții lor! „Dau un regat pentru un cal” suna celebra replică. În cartea de față, traducerea ar fi: „dau o convorbire pentru o zi de viață!”.

Nora Iuga

Nora IUGA (numele adevărat  Eleonora ALMOSNINO) – născută pe 4 ianuarie 1931, București, România) este poetă, romancieră și traducătoare. Este soția poetului George Almosnino și mama prim balerinului Tiberiu Jose Almosnino. Este licențiată a Facultății de Filologie, specializarea Germanistică, Universitatea din București (1953). I-a avut ca profesori pe Tudor Vianu și George Călinescu. Profesoară de limba germană între 1954 și 1955. Lucrează ca bibliografă la Biblioteca Centrală de Stat, în perioada 1956-1969.  Din 1969 până în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedică. Din 1971-1979 are interdicție de publicare din motive politice.  Ziaristă la ziarele de limba germană „Neuer Weg” (1955) și „Volk und Kultur” (1977-1986). Din 1971, este membră a Uniunii Scriitorilor din România și membră PEN-Club. Din anul 1998, deține funcții de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretară a Secției de Poezie (inițiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor  „Gellu Naum„) în perioada 1999 – 2002, membră în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membră în Biroul Asociației Scriitorilor din București în 2002. Din 1960, după căsătoria cu poetul George Almosnino, realizează că poezia e vocatia ei principală. Peste doi ani, în 1962, se naște fiul lor, Tiberiu Jose, care a devenit prim balerin la Opera Română. Face lecturi publice în străinătate și primește numeroase burse (2000-2011). Primele versuri le scrie în clasa a doua primară la Institutul Catolic „Ursuline”, Sibiu. La 79 de ani, Nora Iuga a devenit cel mai vârstnic blogger literar, în iulie 2010 apărându-i nr. 1 din „Girafa albastră”, o revistă audio-video cu și despre autoare și, fireste, are și pagină de facebook.

Angela Baciu

Angela BACIU s-a născut pe 14 martie 1970, la Brăila. Poetă, prozatoare, publicistă, trainer. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi. Membră în PEN CLUB România. A debutat în revista „Amfiteatru”. A publicat 24 cărţi, printre care:  „Maci în noiembrie” (1997, versuri), „Trei zile din acel septembrie” (2003, versuri), „De mâine până mai ieri alaltăieri” (2007,versuri), „Despre cum nu am ratat o literatură grozavă” (2015, interviuri), „4 zile cu nora” (2015, memorialistică),  „mai drăguț decât dostoievski” (2017, teatru) – scrisă împreună cu Nora Iuga, „Hotel Camberi” (2017, poezie),  „Charli, Rue Sainte-Catherine 34” (2017, poezie),  „Mic dejun la Frida” (2020, poezie), „Spiegel scrie peste tot” (2021, poezie), „Paltonul lui Nino – in memoriam George Almosnino” (2024, antologie), „Dimineaţa vecinelor” (2024, teatru) – scrisă împreună cu Nora Iuga, „De la Toulouse-Lautrec în port la Rotterdam” (2024, interviuri).

Sursă: Biblioteca Județeană Constanța/ Foto credit: Simona Andrei

CONSTANȚA: Programul GALEI TÂNĂRULUI ACTOR – HOP 2025, ediția a 28-a
Cultură joi, 28 august 2025, 09:16

CONSTANȚA: Programul GALEI TÂNĂRULUI ACTOR – HOP 2025, ediția a 28-a

Concursul Gala Tânărului Actor HOP 2025 se va desfășura, în perioada 28-30 august, începând cu ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului de Stat...

CONSTANȚA: Programul GALEI TÂNĂRULUI ACTOR – HOP 2025, ediția a 28-a
FOTO: Farul Vechi din Sulina luminat pe timp de noapte de un festival de film
Cultură miercuri, 27 august 2025, 20:48

FOTO: Farul Vechi din Sulina luminat pe timp de noapte de un festival de film

Pentru prima dată din 1986, Farul Vechi din Sulina a luminat pe timp de noapte. De data aceasta, nu pentru a ghida navele prin întuneric, ci pentru...

FOTO: Farul Vechi din Sulina luminat pe timp de noapte de un festival de film
TULCEA: Tabăra de Sculptură și Pictură – Delta ArtCamp 2025, ediția a II-a, în Satul Pescăresc
Cultură miercuri, 27 august 2025, 15:51

TULCEA: Tabăra de Sculptură și Pictură – Delta ArtCamp 2025, ediția a II-a, în Satul Pescăresc

Satul Pescăresc de la marginea orașului Tulcea găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, Tabăra de Sculptură și Pictură DeltArt Camp. 10...

TULCEA: Tabăra de Sculptură și Pictură – Delta ArtCamp 2025, ediția a II-a, în Satul Pescăresc
Artiști din 12 țări participă la Programul Internațional de Scenografie de la Ovidiu, ediția a patra
Cultură miercuri, 27 august 2025, 13:35

Artiști din 12 țări participă la Programul Internațional de Scenografie de la Ovidiu, ediția a patra

Cea de-a patra ediție a Programului Internațional de Scenografie de la Ovidiu, singura rezidență internațională din România dedicată exclusiv...

Artiști din 12 țări participă la Programul Internațional de Scenografie de la Ovidiu, ediția a patra
Cultură marți, 26 august 2025, 13:05

Istoria iese în comunitate prin atelierele susținute de asist. univ. dr. Georgiana Țăranu, autoarea cărții „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”

Din această toamnă, la Constanța, istoria iese în comunitate prin intermediul unor ateliere inedite. Autoarea cărții „Nicolae Iorga și...

Istoria iese în comunitate prin atelierele susținute de asist. univ. dr. Georgiana Țăranu, autoarea cărții „Nicolae Iorga și seducția fascismului italian”
Cultură luni, 25 august 2025, 19:44

VAMA VECHE: Prima ediție a festivalului Antropologika aduce antropologia pe plajă

Vama Veche se transformă între 26 și 29 august într-un spațiu de dialog cultural și social, odată cu prima ediție a festivalului...

VAMA VECHE: Prima ediție a festivalului Antropologika aduce antropologia pe plajă
Cultură duminică, 24 august 2025, 11:22

Începe a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”

A 27-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”, cel mai important eveniment cultural al României și unul dintre cele mai...

Începe a 27-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”
Cultură duminică, 24 august 2025, 08:17

Piesa de Patrimoniu | Volumul „Crinul vieții, o poveste”, scris de Principesa Maria a României, în colecția de aur a Bibliotecii Județene Constanța

O carte plină de sensibilitate, cu parfum de epocă, scrisă de însăși Alteța sa Regală Principesa Maria a României, este subiectul „Piesei...

Piesa de Patrimoniu | Volumul „Crinul vieții, o poveste”, scris de Principesa Maria a României, în colecția de aur a Bibliotecii Județene Constanța