Ascultă Radio România Constanța Live

(FOTO) CFR Călători anulează 8 trenuri pe relațiile Constanța-București și Constanța-Mangalia

Măsura intră în vigoare miercuri, 15 ianuarie, și vizează inclusiv garnituri care legau Capitala de Valea Prahovei.

(FOTO) CFR Călători anulează 8 trenuri pe relațiile Constanța-București și Constanța-Mangalia

Publicat de Adina Sîrbu, 14 ianuarie 2025, 14:56 / actualizat: 14 ianuarie 2025, 21:28

CFR Călători anunță că va adapta temporar capacitatea de transport, prin anularea unor garnituri, dar dă asigurări că oamenii vor avea trenuri pentru a se deplasa.

Potrivit operatorului feroviar de stat, „În concordanță cu cerințele reale ale pieței de transport feroviar de călători, cerințe care se modifică în conformitate cu legislația națională, CFR Călători efectuează o analiză permanentă a trenurilor operate și stabilește circulația lor în corelație cu aceste modificări. Astfel, adaptarea circulației trenurilor este făcută în așa fel încât să aibă un impact MINIM asupra publicului și a pieței. De exemplu, unele trenuri vor fi suspendate doar în weekend, altele la anumite ore ale zilei, cu existența unor variante alternative. Respectiv, publicul călător are la dispoziție un alt tren la un interval de o oră de la orarul trenului suspendat momentan”.

Conducerea CFR Călători a anunțat oficial că au fost operate primele anulări, începând cu data de 15 ianuarie 2025, fiind vizate trenuri Interregio de pe două rute modernizate, dar și Regio de pe relația Constanța – Mangalia.

Pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, 4 trenuri au fost anulate.

Dintr-un număr de 28 de trenuri pe zi (4 Regio, 20 InterRegio și 4 InterCity) vor circula 24 de trenuri, din care 16 sunt InterRegio.

Cele două perechi de trenuri sistate temporar pe acest traseu nu sunt programate să circule la ore de impact maxim, astfel că, la interval de o oră față de trenul sistat, călătorii au la dispoziție un alt tren:

Cât despre condițiile de călătorie de pe unul dintre trenurile anulate – IR 1580, Constanța – București Nord, cu plecare la ora 7.30 – contra sumei de aproximativ 80 de lei, prețul unui bilet la clasa a II-a, imaginile sunt, credem, sugestive:

 

Pe ruta Constanţa – Mangalia și retur, au fost anulate 4 garnituri.

Astfel, din 16 de trenuri Regio pe zi, au rămas în circulaţie 12 trenuri.

Pasagerii care au deja bilete la trenurile suspendate pot primi, la cerere, contravaloarea lor.

***

Conform Club Feroviar, conducerea CFR Călători a cerut șefilor celor opt sucursale regionale să ia măsuri pentru reducerea costurilor, inclusiv prin anulări de trenuri. Deși măsura a fost contestată vehement de sindicaliștii de la calea ferată și a stârnit revolta pasagerilor, conducerea societății a anunțat oficial că au fost operate primele anulări de pe două rute modernizate.

Într-o analiză realizată de Club Feroviar, se arată că Magistrala 800 este cea mai intens circulată magistrală de cale ferată din România și nu are trenuri neprofitabile. În plus, Magistrala 800 București – Constanța a fost modernizată cu un miliard de euro și este cea mai rapidă din România, putând fi atinse viteze de până la 160 de km/oră. Reducând numărul de trenuri, este afectată mobilitatea locuitorilor, care vor apela la mașinile personale sau la firmele de transport auto, având în vedere că cele două orașe sunt legate nu doar prin calea ferată, ci și prin Autostrada Soarelui A2.

Situația este identică și pe relația Constanța – Mangalia și retur. În extrasezon, acest tronson feroviar este utilizat preponderent de navetiști, care se vor reorienta către microbuze. După anularea trenurilor, au rămas intervale de aproape patru ore în care nu mai circulă nimic pe calea ferată Constanța – Mangalia. Astfel, după trenul R 8386 cu plecare din Mangalia la ora 12.03, următorul – R 8392 – are plecarea la 15.53, iar oamenii vor apela la microbuze sau autobuze.

Trenuri anulate și pe relația București – Brașov.

Din 44 de trenuri (15 Regio, 25 InterRegio și 4 InterCity), pe Valea Prahovei vor circula 41 de trenuri. Însă, dintre cele 3 trenuri suspendate, trenul IR 1636 circula numai în zilele de duminică.

În Planul de Mers 2024/2025 au fost programate să circule pe ruta București – Brașov cu 4 trenuri mai mult decât în planul anterior.

La fel ca și trenurile anulate spre Constanța, incluse și ele inițial în noul mers, apoi scoase, la nici o lună de la introducerea a două perechi de trenuri pe ruta București – Brașov cu noua ramă Alstom Coradia, CFR Călători anunță că anulează trenul care pleacă la ora 13.22 din București și revine la ora 19.00 de la Brașov. Decizia este una total fără sens, susține Club Feroviar, întrucât CFR Călători renunță la un tren nou, cu costuri de exploatare mult reduse având în vedere că ramele achiziționate beneficiază de mentenanță de la producător prin contractul de achiziție cu Alstom.

„Și apoi de ce au mai fost introduse suplimentar în Mersul Trenurilor 4 trenuri dacă ele sunt anulate la nici o lună după intrarea lui în vigoare? se întreabă cei de la Club Feroviar.

„Valea Prahovei este un sector de drum aglomerat, mai ales la sfârșit de săptămână, iar în ultima perioadă au fost mulți oameni care au renunțat la mașinile personale în favoarea trenului. Tocmai pentru că erau multe trenuri și aveai predictibilitate. Dacă Mersul Trenurilor se schimbă o dată pe lună, nu vor mai renunța mulți la mașini.”

În concluzie, „Banii pe bilete se vor duce de la operatorul de stat la cei privați sau la patronii de microbuze, aparenta eficientizare a CFR Călători semănând mai mult cu o încercare de falimentare a companiei”, se arată în analiza făcută pe site-ul clubferoviar.ro.

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța