Ascultă Radio România Constanța Live

AUDIO | La Biblioteca Județeană Constanța a avut loc o nouă ediție a „Clubului de lectură”. Aceasta a fost dedicată scriitorului Ion Minulescu

Anul acesta s-au împlinit 144 de ani de la nașterea poetului simbolist Ion Minulescu.

AUDIO | La Biblioteca Județeană Constanța a avut loc o nouă ediție a „Clubului de lectură”. Aceasta a fost dedicată scriitorului Ion Minulescu
Foto: Silvia Pascale

Publicat de Doina Sirbu, 9 ianuarie 2025, 11:57

Anul acesta, pe 6 ianuarie, chiar în zi de Bobotează, s-au împlinit 144 de ani de la nașterea poetului simbolist Ion Minulescu. Pentru mulți dintre elevi este doar un nume regăsit în manualele școlare, dar pentru alții, este scriitorul boem,  îndrăgostit de Paris, de țărmul Mării Negre, de portul Constanța și de cărțile  rare.

Așa l-au descoperit pe Ion Minulescu, adolescenții de la licee importante din Constanța care au ieșit din rigoarea unei ore clasice de limba și literatura română și au participat la Clubul de Lectură organizat de Biblioteca Județeană. A fost un bun prilej ca tinerii să recite poezie, să își învingă emoțiile, dar, în egală măsură să își prezinte, în premieră, propriile versuri. Cele mai bune poezii vor fi publicate în revista “Biblion”, publicația Bibliotecii Județene Constanța,  a anunțat managerul instituției de cultură, Amelia Stănescu.

Redactor: Silvia Pascale

Piesa de Patrimoniu: ”Primăvara” de Nicolae Grigorescu
Cultură sâmbătă, 21 iunie 2025, 11:15

Piesa de Patrimoniu: ”Primăvara” de Nicolae Grigorescu

Deși suntem în plină vară, astăzi vorbim la Piesa de Patrimoniu despre frumoasa Primăvară, așa cum a pictat-o Nicolae Grigorescu în celebrul...

Piesa de Patrimoniu: ”Primăvara” de Nicolae Grigorescu
TULCEA: Tur ghidat de explorare a orașului
Cultură joi, 19 iunie 2025, 14:50

TULCEA: Tur ghidat de explorare a orașului

„Tulcea în două ceasuri” este un tur ghidat organizat periodic, iar în această săptămână este programat pentru vineri, 20 iunie 2025, de...

TULCEA: Tur ghidat de explorare a orașului
„Cămașă bătrânească din Pădureni (Hunedoara)”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Cultură marți, 17 iunie 2025, 14:39

„Cămașă bătrânească din Pădureni (Hunedoara)”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Ținutul Pădurenilor este compus din 32 de sate risipite pe platourile Munților Poiana Ruscă, în județul Hunedoara, și se remarcă prin...

„Cămașă bătrânească din Pădureni (Hunedoara)”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
CONSTANȚA: Tur cultural – ,,Case celebre din Constanța veche”
Cultură marți, 17 iunie 2025, 14:04

CONSTANȚA: Tur cultural – ,,Case celebre din Constanța veche”

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vă invită joi, 19 iunie 2025, ora 17:30, să luați parte la evenimentul...

CONSTANȚA: Tur cultural – ,,Case celebre din Constanța veche”
Cultură marți, 17 iunie 2025, 13:51

TULCEA: Lansare de carte – Nuredin Ibram – Spiritualitate tătară, Volumul 6

⠀ A apărut cel de-al șaselea volum din seria Spiritualitate tătară, semnată de renumitul autor și cercetător Prof. Univ. Dr. Nuredin Ibram....

TULCEA: Lansare de carte – Nuredin Ibram – Spiritualitate tătară, Volumul 6
Cultură luni, 16 iunie 2025, 19:15

Expoziția MINA Constanța „Oglinda frumuseții! De la simplitatea femeii la divinitatea zeiţei în Antichitate”, venisată la Palatul Culturii din Iași

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa şi în parteneriat cu Palatul Culturii...

Expoziția MINA Constanța „Oglinda frumuseții! De la simplitatea femeii la divinitatea zeiţei în Antichitate”, venisată la Palatul Culturii din Iași
Cultură miercuri, 11 iunie 2025, 08:26

TULCEA: A XIII-a ediție a Galei Premiilor Micul Etnograf

În zilele de 11, 12, 13, 16, 17 iunie 2025, începând cu ora 10.00, la sediul Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Str. 9 Mai, Nr. 2, se...

TULCEA: A XIII-a ediție a Galei Premiilor Micul Etnograf
Cultură duminică, 8 iunie 2025, 15:42

AUDIO | Album vechi de peste 100 de ani despre frumusețea Castelului Peleș din Sinaia, la „Piesa de patrimoniu”

„Piesa de patrimoniu” de astăzi ne invită la o călătorie în timp, pe vremea regilor și a reginelor, cu ajutorul unui album foarte rar,...

AUDIO | Album vechi de peste 100 de ani despre frumusețea Castelului Peleș din Sinaia, la „Piesa de patrimoniu”