Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Administraţia Deltei doreşte ca plajele sălbatice pe care le are în administrare să fie monitorizate video

Conducerea ARBDD a subliniat necesitatea realizării unui brand a produselor piscicole din Deltă, acestea urmând să fie realizate în actuala perioadă de programare prin fonduri europene, prin intermediul asociaţiei Grup local pentru pescuit durabil Delta Dunării.

TULCEA: Administraţia Deltei doreşte ca plajele sălbatice pe care le are în administrare să fie monitorizate video
Foto: arhivă

Publicat de Doina Sirbu, 3 ianuarie 2025, 15:02

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) din Tulcea, instituţie aflată în subordinea Ministerului Mediului, ar putea să pună anul acesta la dispoziţia pescarilor comerciali permise electronice şi doreşte ca plajele sălbatice pe care le are în administrare să fie monitorizate video, iar turiştii să aibă acces la o aplicaţie pe telefoanele mobile pentru a-şi cumpăra permisele de acces în Rezervaţie.

Ani la rând, cei aproape 1.000 de pescari comerciali din rezervaţie au cerut reducerea birocraţiei şi au reclamat că trebuie să aibă în barca cu care merg la pescuit toate documentele care să ateste că-şi desfăşoară activitatea legal, pentru a le arăta autorităţilor atunci când sunt controlaţi.

„Avem un proiect de digitalizare în care suntem prinşi cu eliberarea permiselor de pescuit comercial. Ca să fiu corect, este un proiect al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură în care suntem şi noi prinşi şi, cu uşoarele îndoieli, îmi propun ca această activitate (emiterea permiselor de pescuit, n.red.) să fie făcută exclusiv electronic. De altfel, îmi doresc ca această zonă de digitalizare să fie tot mai prezentă, pentru că avem nişte restanţe”, a declarat pentru AGERPRES guvernatorul Rezervaţiei, Bogdan Bulete.

El şi-a exprimat nemulţumirea că în momentul de faţă nu există o aplicaţie pentru telefoanele mobile pentru ca turiştii să-şi poată achita permisele de acces în rezervaţie.

„Mi se pare anormal ca în era smartphone-ului să nu avem o aplicaţie care să îmi preia toate aceste tipuri de permise de acces, de pescuit. Când în zona de sud, pe plajele Vadu şi Corbu, este aglomeraţia de pe lume, mi se pare anormal să nu avem o preluare electronică a tuturor maşinilor care vin pe zona respectivă şi voi face acest lucru, cu o investiţie minimă, să avem o infrastructură care să permită preluarea automată a vehiculelor şi plata automată prin intermediul unei aplicaţii”, a menţionat guvernatorul Bulete.

Conducerea ARBDD a subliniat necesitatea realizării unui brand a produselor piscicole din Deltă, acestea urmând să fie realizate în actuala perioadă de programare prin fonduri europene, prin intermediul asociaţiei Grup local pentru pescuit durabil Delta Dunării.

„Îmi doresc ca produsul deltaic să fie recunoscut ca atare, să nu mai plece produsele naturale ale zonei fără a fi recunoscute ca atare. Peştele din deltă e mult mai bun decât cele din ferme, iar lucrul acesta trebuie recunoscut. Trebuie avută în vedere această marcare a produsului deltaic”, a mai spus guvernatorul Rezervaţiei.

Potrivit sursei, ARBDD va începe anul acesta demersurile pentru modificarea tarifelor percepute.

„În nicio rezervaţie din lume, nu ştiu dacă este posibil să mergi să pescuieşti gratuit, chiar şi acele 10 kilograme. Banii aceştia se întorc în administrarea deltei. Aşa cum facem repopularea cu şalău la baza din Enisala, aşa vom face şi cu restul speciilor dulcicole, pe staţia achiziţionată cu fonduri europene. Vrem să reuşim să populăm anumite zone unde identificăm o reducere a resurselor naturale”, a subliniat guvernatorul Bogdan Bulete.

În primăvara anului trecut, ARBDD a inaugurat o staţie mobilă de monitorizare a peştilor migratori care nu a fost folosită, în condiţiile lipsei personalului de specialitate. În ultima parte a anului, instituţia din subordinea Ministerului Mediului a încheiat parteneriate cu institute de cercetare din ţară pentru ca laboratoarele de pe staţia achiziţionată cu fonduri europene să poată fi utilizate.

Sursă: AGERPRES

TULCEA: Mandat de percheziție – armă confiscată de un bărbat de 42 de ani
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 20:19

TULCEA: Mandat de percheziție – armă confiscată de un bărbat de 42 de ani

În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a...

TULCEA: Mandat de percheziție – armă confiscată de un bărbat de 42 de ani
TECHIRGHIOL: Cea de-a V-a ediție a Festivalului Cireșelor – „Kiraz Festivali”
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 19:31

TECHIRGHIOL: Cea de-a V-a ediție a Festivalului Cireșelor – „Kiraz Festivali”

Localnicii și turiștii sunt invitați, în perioada 12–14 iunie 2026, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Cireșelor – „Kiraz...

TECHIRGHIOL: Cea de-a V-a ediție a Festivalului Cireșelor – „Kiraz Festivali”
Județul Constanța: Groapă neautorizată improvizată, cu leșuri de animale abandonate
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 19:10

Județul Constanța: Groapă neautorizată improvizată, cu leșuri de animale abandonate

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al...

Județul Constanța: Groapă neautorizată improvizată, cu leșuri de animale abandonate
TULCEA: Polițiști agresați de un bărbat beat
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 18:39

TULCEA: Polițiști agresați de un bărbat beat

Un echipaj al Poliţiei municipiului Tulcea a fost agresat de un bărbat aflat în stare avansată de ebrietate, în timpul unei misiuni de asigurare...

TULCEA: Polițiști agresați de un bărbat beat
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 18:30

Jandarmii tulceni au intervenit pentru îndepărtarea unui şarpe din locuinţa unei familii

Jandarmii tulceni au intervenit pentru îndepărtarea unui şarpe din locuinţa unei familii din localitatea Teliţa Astăzi, un echipaj de...

Jandarmii tulceni au intervenit pentru îndepărtarea unui şarpe din locuinţa unei familii
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 18:23

Nicușor Dan: Văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare; românii vor guvernare

Românii vor o formulă de guvernare, a afirmat miercuri președintele Nicușor Dan. ‘De când sunt în politică, văd politicieni care nu fac...

Nicușor Dan: Văd politicieni care nu fac decât să calculeze alegeri viitoare; românii vor guvernare
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 17:24

Declarație susținută de președintele Nicușor Dan, la ora 18:00

Președintele Nicușor Dan va susține, miercuri, la ora 18:00, o declarație la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială....

Declarație susținută de președintele Nicușor Dan, la ora 18:00
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 16:10

George Cosac a câştigat un nou mandat la conducerea Federaţiei Române de Tenis

Preşedintele în exerciţiu George Cosac a câştigat, miercuri, un nou mandat la conducerea Federaţiei Române de Tenis la alegerile care s-au...

George Cosac a câştigat un nou mandat la conducerea Federaţiei Române de Tenis