Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Lucrările de extindere a reţelei de gaze naturale din municipiu ar putea începe anul acesta

Investiția, de 9 milioane de euro, are în vedere 107 străzi, cu peste 5.000 de imobile.

TULCEA: Lucrările de extindere a reţelei de gaze naturale din municipiu ar putea începe anul acesta
Foto: Pixabay

Publicat de Adina Sîrbu, 1 ianuarie 2025, 09:57

Primăria municipiului Tulcea speră ca în 2025 să scoată la licitaţie lucrările de extindere a reţelei de gaze naturale din oraş. Studiul de de fezabilitate este gata şi autoritatea locală a solicitat avizele necesare derulării investiţiei.

Lucrările vor fi finanţate prin Programul naţional „Anghel Saligny”, iar contractul pentru realizarea lor, în valoare totală de circa 9 milioane de euro, din care circa 25% va fi susținută de municipalitate, a fost semnat de Primărie în anul 2023.

„Sperăm ca până la jumătatea anului să scoatem la licitaţie lucrările pentru execuţie. Va fi o investiţie lungă, care se va realiza în cel puţin cinci sau şase ani”, a precizat primarul Ştefan Ilie.

Investiţia are în vedere 107 străzi cu o lungime totală de 31 de kilometri, pe care se află peste 5.000 de imobile, 99% dintre ele fiind case.

Sursă: AGERPRES

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca