Ascultă Radio România Constanța Live

Prezidenţiale2024 | A început votul în străinătate pentru al doilea tur de scrutin

Alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot vota prin corespondenţă sau în cele 950 de secții de votare.

Prezidenţiale2024 | A început votul în străinătate pentru al doilea tur de scrutin

Publicat de Adina Sîrbu, 6 decembrie 2024, 07:40

Cetăţenii români cu drept de vot din diaspora pot să îşi exercite dreptul constituţional la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale în cele 950 de secţii organizate în străinătate sau prin corespondenţă.

Prima secţie de vot din străinătate pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România s-a deschis la Auckland, Noua Zeelandă, vineri la ora locală 12.00 (01,00 ora României). În continuare, se vor deschide secţiile de vot din Australia (6), Japonia (1) şi alte ţări din regiune.

La alegerile prezidenţiale, votarea în străinătate se desfăşoară pe durata a trei zile: vineri, 6 decembrie, între orele locale 12.00 şi 21.00; sâmbătă, 7 decembrie, şi duminică, 8 decembrie, între orele locale 7.00 şi 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23.59, în ziua de duminică, pentru cetăţenii care se află în sediul sau la rând la secţia de votare.

Cetăţenii români cu drept de vot care se află în străinătate în ziua alegerilor, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reşedinţa în afara ţării, pot vota în cele 950 de secţii organizate în afară.

Românii care domiciliază, au reşedinţa sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale la oricare dintre secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

La alegerile prezidenţiale, alegătorii români, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pot vota prin corespondenţă sau la secţia de votare, în condiţiile legii.

Dacă un alegător român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate are aprobate atât cererea de a vota prin corespondenţă, cât şi cea privind exprimarea votului la o secţie, la alegerile prezidenţiale, acesta va fi înscris doar în lista electorală permanentă pentru votul prin corespondenţă, potrivit Biroului Electoral Central.

Vot prin corespondenţă

Prin înregistrarea ca alegător prin corespondenţă, cetăţeanul român cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate şi care deţine un document ce dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine, solicită transmiterea prin poştă a documentelor de vot la adresa sa de corespondenţă din străinătate.

Cele mai multe cereri pentru vot prin corespondenţă la prezidenţiale au venit de la românii din Marea Britanie – 1.609; Germania – 1.347; Elveţia – 555; Ţările de Jos – 421; Franţa – 410. Peste 300 de cereri au venit din Spania, Italia, SUA sau Belgia.

Vot la secţie

Românii au la dispoziţie 950 de secţii pentru a vota în străinătate.

Pentru votul la secţie s-au înregistrat cele mai multe cereri în Ţările de Jos – 1.653; Marea Britanie – 1.107; Germania – 732; Italia – 478; Franţa – 471; Belgia – 436; Spania – 409.

Dacă sunt alegători care nu s-au înregistrat pe portalul www.votstrainatate.ro, aceştia pot vota la orice secţie de votare, fiind înscrişi în listele electorale suplimentare.

Toate secţiile de votare din străinătate vor fi monitorizate video permanent.

La secţia de votare, alegătorul îşi prezintă actele de identitate operatorului de calculator, care preia şi introduce datele personale ale acestuia în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).

În secţiile de votare organizate în străinătate se utilizează numai liste electorale suplimentare, care sunt generate în format electronic, în mod automat, pe baza datelor înregistrate în SIMPV.

Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele candidatului pentru care optează.

Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.

După ce a votat, alegătorul are obligaţia de a introduce buletinul de vot în urnă. Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secţiei de votare desemnaţi de acesta.

În străinătate nu se foloseşte urna mobilă.

Românii au de ales între doi candidaţi rămaşi în competiţia electorală pentru fotoliul de la Cotroceni – Călin Georgescu (independent) şi Elena Lasconi (USR). În primul tur, pe buletinul de vot s-au aflat 14 candidaţi.

La scrutinul desfăşurat pe 24 noiembrie, în diaspora au votat 821.703 persoane.

Sursă: AGERPRES

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca