Ascultă Radio România Constanța Live

Goluri multe în Liga Campionilor

Goluri multe în Liga Campionilor
Foto: Arhivă

Publicat de Catalin Donose, 28 noiembrie 2024, 10:00

FC Liverpool, care domină prima parte a sezonului în Premier League, a învins-o pe Real Madrid, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 2-0, miercuri seara, pe Anfield, într-un meci spectaculos din etapa a cincea a Ligii Campionilor la fotbal.

”Cormoranii” au deschis scorul prin argentinianul Alexis Mac Allister (52), angajat de Conor Bradley în careu, profitând de intervenţia tardivă a lui Asencio.

Real a avut şansa egalării, dar Kylian Mbappe a ratat un penalty în min. 61, şutul său telefonat fiind apărat de irlandezul Caoimhin Kelleher. Lucas Vasquez obţinuse lovitura de pedeapsă, după un fault al lui Andy Robertson.

Liverpool a avut şi ea un penalty, după un fault al lui Ferland Mendy la Mohamed Salah, dar egipteanul a şutat pe lângă poartă 70.

În cele din urmă, echipa antrenată de Arne Slot a marcat şi al doilea gol, prin olandezul Cody Gakpo (77), cu o lovitură de cap, la centrarea lui Robertson.

Decimată de accidentările unor jucători de bază precum Alaba, Dani Carvajal, Eder Militao, Rodrygo, Tchouameni şi Vinicius Junior, Real l-a pierdut şi pe Camavinga, care a părăsit terenul din motive medicale.

Liverpool rămâne singura echipă cu maximum de puncte din competiţie.

Borussia Dortmund, finalista din sezonul trecut, a câştigat la scor de forfait în Croaţia, cu Dinamo Zagreb (3-0), prin golurile marcate de Jamie Gittens, Ramy Bensebaini şi Serhou Guirassy.

Un meci spectaculos a avut loc în Principat, unde Monaco a condus cu 1-0 şi 2-1, dar a pierdut cu 2-3 în faţa Benficăi. Eliesse Ben Seghir (13) şi Soungoutou Magassa (67) au marcat pentru gazde, însă Vangelis Pavlidis (48), Arthur Cabral (84) şi Zeki Amdouni (88) au adus victoria ”vulturilor”, care au beneficiat şi de superioritate numerică în ultima jumătate de oră, după eliminarea lui Wilfried Singo (58).

O victorie de senzaţie a obţinut PSV, 3-2 cu Şahtior Doneţk, la Eindhoven. Ucrainenii aveau 2-0 în min. 86, graţie golurilor marcate de Danilo Sikan (8) şi Oleksandr Zubkov (37), dar finalul a fost de groază pentru oaspeţi. Rămasă în zece din min. 69, când a fost eliminat Pedrinho, Şahtior s-a prăbuşit în ultimele minute ale meciului, primind trei goluri, marcate de Malik Tillman (87, 90+1) şi de Ricardo Pepi (90+6).

Juventus, care a avut doar 17 jucători la Birmingham, a scos o remiză cu Aston Villa, 0-0.

Lille a întrecut-o pe Bologna cu 2-1, în deplasare, prin dubla lui Ngal’ayel Mukau (44, 66). Bologna, care rămâne cu un punct, a marcat primul său gol în competiţie, prin columbianul Jhon Lucumi (63).

În alt meci, Celtic a remizat cu FC Bruges, 1-1, la Glasgow.

Rezultate:

Marţi

Slovan Bratislava – AC Milan 2-3

Au marcat: Tigran Barseghian 24, Nino Marcelli 88, respectiv Christian Pulisic 29, Rafael Leao 68, Tammy Abraham 71.

Cartonaş roşu: Marko Tolic (Slovan) 90.

Sparta Praga – Atletico Madrid 0-6

Au marcat: Julian Alvarez 15, 59, Marcos Llorente 43, Antoine Griezmann 70, Angel Correa 85, 89.

FC Barcelona – Brest 3-0

Au marcat: Robert Lewandowski 10 – penalty, 90+2, Dani Olmo 66.

Bayer Leverkusen – RB Salzburg 5-0

Au marcat: Florian Wirtz 8 – penalty, 30, Alex Grimaldo 11, Patrik Schick 61, Aleix Garcia 72.

Bayern Munchen – Paris Saint-Germain 1-0

A marcat: Min-jae Kim 38.

Cartonaş roşu: Ousmane Dembele (PSG) 57.

Inter Milano – RB Leipzig 1-0

A marcat: Castello Lukeba (autogol) 27.

Manchester City – Feyenoord Rotterdam 3-3

Au marcat: Erling Haaland 44 – penalty, 53, Ilkay Gundogan 50, respectiv Anis Hadj Moussa 75, Santiago Gimenez 82, David Hancko 89.

Sporting Lisabona – Arsenal Londra 1-5

Au marcat: Goncalo Inacio 47, respectiv Gabriel Martinelli 7, Kai Havertz 22, Gabriel Magalhaes 45+1, Bukayo Saka 65 – penalty, Leandro Trossard 82.

Young Boys Berna – Atalanta Bergamo 1-6

Au marcat: Silvere Ganvoula 11, respectiv Mateo Retegui 9, 39, Charles De Ketelaere 28, 56, Sead Kolasinac 32, Lazar Samardzic 90+1.

Miercuri

Steaua Roşie Belgrad – VfB Stuttgart 5-1

Au marcat: Silas Katompa Mvumpa 12, Rade Krunic 31, Mirko Ivanic 65, Nemanja Radonjic 69, 88, respectiv Ermedin Demirovic 5.

Sturm Graz – Girona 1-0

A marcat: Mika Biereth 59.

AS Monaco – Benfica Lisabona 2-3

Au marcat: Eliesse Ben Seghir 13, Soungoutou Magassa 67, respectiv Vangelis Pavlidis 48, Arthur Cabral 84, Zeki Amdouni 88.

Cartonaş roşu: Wilfried Singo (Monaco) 58.

Aston Villa – Juventus Torino 0-0

Bologna – Lille OSC 1-2

Au marcat: Jhon Lucumi 63, respectiv Ngal’ayel Mukau 44, 66.

Celtic Glasgow – FC Bruges 1-1

Au marcat: Daizen Maeda 60, respectiv Cameron Carter-Vickers (autogol) 26.

Dinamo Zagreb – Borussia Dortmund 0-3

Au marcat: Jamie Gittens 41, Ramy Bensebaini 56, Serhou Guirassy 90.

Liverpool – Real Madrid 2-0

Au marcat: Alexis Mac Allister 52, Cody Gakpo 77.

Kylian Mbappe (Real) a ratat un penalty în min. 61 (a apărat Caoimhin Kelleher).

Mohamed Salah (Liverpool) a ratat un penalty în min. 70 (şut pe lângă).

PSV Eindhoven – Şahtior Doneţk 3-2

Au marcat: Malik Tillman 87, 90+1, Ricardo Pepi 90+6, respectiv Danilo Sikan 8, Oleksandr Zubkov 37.

Cartonaş roşu: Pedrinho (Şahtior) 69.

Clasament

1 Liverpool 5 5 0 0 12-1 15

2 Inter Milano 5 4 1 0 7-0 13

3 FC Barcelona 5 4 0 1 18-5 12

4 Borussia Dortmund 5 4 0 1 16-6 12

5 Atalanta 5 3 2 0 11-1 11

6 Bayer Leverkusen 5 3 1 1 11-5 10

7 Arsenal 5 3 1 1 8-2 10

8 AS Monaco 5 3 1 1 12-7 10

9 Aston Villa 5 3 1 1 6-1 10

10 Sporting Lisabona 5 3 1 1 10-7 10

11 Brest 5 3 1 1 9-6 10

12 Lille 5 3 1 1 7-5 10

13 Bayern Munchen 5 3 0 2 12-7 9

14 Benfica 5 3 0 2 10-7 9

15 Atletico Madrid 5 3 0 2 11-9 9

16 AC Milan 5 3 0 2 10-8 9

17 Manchester City 5 2 2 1 13-7 8

18 PSV Eindhoven 5 2 2 1 10-7 8

19 Juventus 5 2 2 1 7-5 8

20 Celtic 5 2 2 1 10-10 8

21 Feyenoord 5 2 1 2 10-13 7

22 FC Bruges 5 2 1 2 4-7 7

23 Dinamo Zagreb 5 2 1 2 10-15 7

24 Real Madrid 5 2 0 3 9-9 6

25 Paris Saint-Germain 5 1 1 3 3-6 4

26 Şahtior Doneţk 5 1 1 3 4-8 4

27 VfB Stuttgart 5 1 1 3 4-11 4

28 Sparta Praga 5 1 1 3 5-14 4

29 Sturm Graz 5 1 0 4 2-6 3

30 Girona 5 1 0 4 4-9 3

31 FK Steaua Roşie 5 1 0 4 9-17 3

32 RB Salzburg 5 1 0 4 3-15 3

33 Bologna 5 0 1 4 1-7 1

34 RB Leipzig 5 0 0 5 4-10 0

35 Slovan Bratislava 5 0 0 5 4-18 0

36 Young Boys 5 0 0 5 2-17 0

Primele opt clasate se vor califica în optimile de finală, în timp ce formaţiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi.

Competiția de triatlon “Transfier” a ajuns la ediția a 11-a
Sport vineri, 4 septembrie 2026, 08:40

Competiția de triatlon “Transfier” a ajuns la ediția a 11-a

Aproximativ 300 de sportivi din 11 țări vor lua startul sâmbătă, 5 septembrie, la cea de-a 11-a ediție “Transfier”, unul dintre cele mai...

Competiția de triatlon “Transfier” a ajuns la ediția a 11-a
Fabian Jipeanu de la CS Năvodari a câștigat puternicul turneu „BOXAM” din Spania
Sport vineri, 4 septembrie 2026, 07:33

Fabian Jipeanu de la CS Năvodari a câștigat puternicul turneu „BOXAM” din Spania

Componentul lotului național al României U15, tânărul dar talentatul Fabian Jipeanu de la CS Năvodari a avut evoluții entuziasmante, la...

Fabian Jipeanu de la CS Năvodari a câștigat puternicul turneu „BOXAM” din Spania
Sportivii de la CSM Constanța au fost la înălțime și în luna august
Sport joi, 3 septembrie 2026, 11:09

Sportivii de la CSM Constanța au fost la înălțime și în luna august

A doua parte a lunii august a fost dominată de secția de ciclism, care s-a încununat cu nu mai puțin de 23 medalii, astfel: două de aur și una...

Sportivii de la CSM Constanța au fost la înălțime și în luna august
CS Năvodari organizează Trofeul „Petre Lungu” la mini-rugby
Sport joi, 3 septembrie 2026, 10:46

CS Năvodari organizează Trofeul „Petre Lungu” la mini-rugby

Circuitul Național de MiniRugby programează vineri, 4 și sâmbătă, 5 septembrie ultima etapă a sezonului 2025-2026, Trofeul „Petre Lungu”,...

CS Năvodari organizează Trofeul „Petre Lungu” la mini-rugby
Sport joi, 3 septembrie 2026, 08:33

Meciurile din prima etapă a grupelor Cupei României se încheie joi

Toate cele 12 meciuri din prima etapă a grupelor Cupei României Betano 2026/27 sunt LIVE la TV (Digi Sport și Prima Sport) și online pe FRF TV....

Meciurile din prima etapă a grupelor Cupei României se încheie joi
Sport joi, 3 septembrie 2026, 08:17

Sorana Cîrstea este în turul al treilea la US Open

Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în runda a treia a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după ce a învins-o, la New York,...

Sorana Cîrstea este în turul al treilea la US Open
Sport miercuri, 2 septembrie 2026, 17:34

Farul Constanța și-a aflat adversara din Youth League

La Nyon (Elveția) a avut loc, tragerea la sorți a partidelor din Youth League, ediția 2026/2027. În urne s-a aflat și campioana României, Farul...

Farul Constanța și-a aflat adversara din Youth League
Sport miercuri, 2 septembrie 2026, 16:29

Meci dificil pentru handbaliștii de la CSM Constanța în etapa inaugurală

Ediția 2026-2027 a Ligii Zimbrilor la handbal masculin debutează joi, 3 septembrie, în Sala Sporturilor „Simona Amânar”, cu meciul dintre CSM...

Meci dificil pentru handbaliștii de la CSM Constanța în etapa inaugurală