Ascultă Radio România Constanța Live

Duminică are loc primul tur al alegerilor prezidențiale. În cazul în care aveți cartea de identitate expirată, aceasta poate fi reînnoită în acea zi

Ce acte sunt necesare pentru eliberarea unei noi cărți de identitate.

Duminică are loc primul tur al alegerilor prezidențiale. În cazul în care aveți cartea de identitate expirată, aceasta poate fi reînnoită în acea zi
Foto: ilustrativ

Publicat de Doina Sirbu, 19 noiembrie 2024, 13:49

Alegătorii români sunt așteptați la urne duminică, 24 noiembrie, la primul tur al alegerilor prezidențiale. La secția de votare, cetățenii trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate sau buletinul, pașaportul simplu sau cel diplomatic, după caz.

Dacă în ziua votării, alegătorul constată că i-a expirat cartea de identitate, respectiv buletinul, el își poate înnoi documentul în aceeași zi, la Serviciul local de Evidență Persoane.

Pentru eliberarea unei noi cărți de identitate, alegătorul trebuie să prezinte, în original și copie, CERTIFICATUL de naștere, pe cel de CĂSĂTORIE – după caz, DOCUMENTUL cu care face dovada adresei de domiciliu și CHITANȚA care reprezintă contravaloarea cărții de identitate și care se poate plăti în același loc.

Toate serviciile locale de Evidență Persoane își vor prelungi programul cu publicul și vor lucra atât sâmbătă, 23 noiembrie până la ora 16, cât și duminică, 24 noiembrie, până la închiderea secțiilor de votare.

Redactor: Cristina Ghelasie

„3 zile în septembrie”, cel mai nou film al lui Tudor Giurgiu, proiecție la Constanța
Ştiri marți, 15 septembrie 2026, 20:01

„3 zile în septembrie”, cel mai nou film al lui Tudor Giurgiu, proiecție la Constanța

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” și Transilvania Film, invită publicul constănțean la o proiecție specială a...

„3 zile în septembrie”, cel mai nou film al lui Tudor Giurgiu, proiecție la Constanța
Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Ştiri marți, 15 septembrie 2026, 19:38

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș

Nava-școală „Mircea” va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după cel de-al patrulea marș transatlantic executat...

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Ştiri marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
TULCEA: Festivalul Internațional de Folclor „Ritm și Culoare“, la a șasea ediție
Ştiri marți, 15 septembrie 2026, 18:01

TULCEA: Festivalul Internațional de Folclor „Ritm și Culoare“, la a șasea ediție

În weekendul 18-20 septembrie 2026, tulcenii sunt invitați la cea de-a șasea ediție a Festivalul Internațional de Folclor „Ritm și...

TULCEA: Festivalul Internațional de Folclor „Ritm și Culoare“, la a șasea ediție
Ştiri marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Ştiri marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Ştiri marți, 15 septembrie 2026, 16:47

CONSTANȚA: Atenție, platformele de colectare a deşeurilor sunt supravegheate video

Poliţiştii locali reamintesc cetăţenilor şi agenţilor economici că platformele destinate colectării deşeurilor menajere din municipiul...

CONSTANȚA: Atenție, platformele de colectare a deşeurilor sunt supravegheate video
Ştiri marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități