Ascultă Radio România Constanța Live

Județul TULCEA: Pompierii au intervenit la peste 200 de incendii, cu 30 mai multe misiuni față de aceeași perioadă a anului trecut

Incendierea terenurilor agricole este interzisă prin lege

Județul TULCEA: Pompierii au intervenit la peste 200 de incendii, cu 30 mai multe misiuni față de aceeași perioadă a anului trecut
Foto: arhivă ISU "DELTA" Tulcea

Publicat de Doina Sirbu, 31 octombrie 2024, 12:54 / actualizat: 31 octombrie 2024, 13:58

De la începutul anului și până în prezent, pompierii tulceni au fost solicitați să intervină la numeroase incendii de vegetație uscată în urma cărora au ars suprafețe însemnate de terenuri, inclusiv agricole.

Astfel de incendii sunt mereu dificile indiferent de suprafețele pe care se dezvoltă și nu de puține ori, acestea implică forțe și resurse logistice însemnate din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Potrivit datelor furnizate de ISU Tulcea, incendiile de vegetație produse în acest an sunt, comparativ cu anul trecut, mai numeroase cu aproape 30 de misiuni de stingere, iar suprafețele afectate cu puțin peste 530 de ha.

Astfel, de la începutul anului acesta și până pe 30 octombrie, pompierii militari ai ISU „DELTA” Tulcea, împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență au intervenit la un număr de 202 de astfel incendii anunțate prin apel la numărul unic de urgență 112. În urma acestor incendii au fost afectate aproximativ 1700 de ha din suprafața județului, mai exact 1691.

Un rol important în limitarea propagării acestor incendii au avut SVSU-urile locale care au intervenit, fără sprijinul pompierilor militari, la un număr 27 de incendii, număr apropiat cu cel anul trecut (29).

Incendierea terenurilor agricole, arderea vegetației uscată de pe acestea, dar și arderea resturilor vegetale din gospodării este interzisă prin lege, iar sancțiunile nu sunt deloc de neglijat. Amenzile pentru persoanele fizice sunt de la 7.500 de lei și pot ajunge până la 15.000 de lei, iar pentru juridice de la 50.000 de lei până la 100.000 de lei. De asemenea, sancțiunile sunt și de altă natură, în mod special pentru terenurile agricole, unde proprietarii acestora pot fi sancționați de către APIA prin sistarea subvențiilor pentru suprafețele afectate.

Aceste incendii reprezintă un risc ridicat de propagare la obiective economice, zone populate și păduri, în mod special când, condițiile meteorologice sunt prielnice pentru favorizarea arderilor. Vântul și seceta fac ca focarele ce se dezvoltă în astfel de incendii să se extindă într-un mod imprevizibil și pot pune în pericol viața și siguranța atât a salvatorilor cât și a locuitorilor din zonele afectate.

Sursă: ISU „DELTA” Tulcea

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca