Ascultă Radio România Constanța Live

Comisia Europeană propune suspendarea parțială a plăților din PNRR

Comisia Europeană propune suspendarea parțială a plăților din PNRR

Publicat de Adina Sîrbu, 16 octombrie 2024, 07:18

Comisia Europeană propune suspendarea parţială a plăţilor din PNRR, în urma evaluării preliminare a celei de-a treia cereri de plată a României, în valoare de 2 miliarde de euro, întrucât Guvernul nu a îndeplinit 6 din cele 74 de jaloane asumate.

Obiectivele neatinse au legătură cu modul netransparent în care au fost numiți șefii unor mari companii de stat, cum ar fi CFR, Metrorex sau Nuclearelectrica, iar altele se referă la investițile în transporturi și la sistemul de impozitare a microîntreprinderilor.

Conform procedurii, România are la dispoziție 6 luni pentru a-și îndeplini obiectivele restante, astfel încât să primească integral cele două miliarde de euro în cadrul Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a precizat marţi seara că România va încasa o sumă importantă pe partea de jaloane îndeplinite din PNRR, dar va avea şi o suspendare de plată pe cele 6 jaloane neîndeplinite.

„Din 74 de jaloane şi ţinte, 68 sunt considerate îndeplinite şi sunt 6 jaloane care au rămas în discuţie, pentru care vom primi o suspendare de şase luni până când le vom îndeplini. Cele şase jaloane sunt: numirile de la companiile din energie, făcute în anul 2022, unde trebuie clar reluată procedura. S-a reluat deja procedura şi la AMEPIP (Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice – n.r.), agenţia care coordonează companiile de stat, dar jalonul este parţial considerat neîndeplinit până va fi numită o nouă conducere şi operaţionalizată. Mai avem jalonul cu microîntreprinderile. Practic, astăzi, avem o formalizare a ceea ce am anunţat deja de câteva luni că vom avea această plată parţială. Din 2,7 miliarde de euro, România deja a încasat 649 de milioane de euro, iar evident pe partea de jaloane îndeplinite vom mai încasa o sumă importantă, urmând ca într-adevăr să avem şi o suspendare pe cele şase jaloane, aşa cum v-am anunţat, dar în niciun caz nu se suspendă cererea de plată sau nu se suspendă toţi banii”, a precizat Câciu, la Digi 24.

Acesta susţine că procedura Comisiei vizează emiterea a două decizii, una de plată parţială şi o decizie de suspendare a unei plăţi, iar acestea sunt în prezent în discuţie în comitetele economice ale Comisiei Europene timp de o lună.

Sursă: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca