Ascultă Radio România Constanța Live

A fost razie în Portul Constanţa. Ce au descoperit oamenii legii

politia masina ilustrativ
Foto: ilustrativ

Publicat de Doina Sirbu, 4 septembrie 2024, 13:56

La data de 3 septembrie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța și al polițiștilor de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au desfășurat o razie în Portul Constanța.
Activitățile derulate au avut ca scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Astfel, au fost legitimate 360 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule.  De asemenea, au fost efectuate controale la cinci societăți comerciale, fiind verificați, totodată, 36 de agenți de pază.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, precum și în baza Legii 333/2003, privind privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 295.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, doi șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere și au fost oprite din a circula două vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
Totodată, în jurul orei 08.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism în Portul Constanța, în zona Porții de acces nr. 10.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Redactor online: Doina Sîrbu / Sursă: IPJ Constanţa / Foto: ilustrativ
FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca