Ascultă Radio România Constanța Live

FOTO | Eforie Colorat: Arta contemporană iese în stradă la Eforie Sud

FOTO | Eforie Colorat: Arta contemporană iese în stradă la Eforie Sud

Publicat de Adina Sîrbu, 20 august 2024, 11:03

Lucrările realizate în cadrul proiectului Artă (şi Ecologie) la Mal (ul Mării) au fost expuse pe faleza din Eforie Sud, unde vor rămâne până la finalul lunii august. Artiştii europeni Meri The Zu şi Reinier Landwehr (RO|NL) au finalizat o nouă pictură murală monumentală, realizată pe peretele exterior al ecranului de proiecţie al Cinemascopului din oraş.

„Arta contemporană își „suflecă“ mânecile și iese în stradă la Eforie Sud, pentru a evoca, direct de pe faleză, probleme pe care le intuim cu toții, dar pe care ne place de multe ori să le băgăm sub „preșul conștiinței“. Fugim de ele mai ales când suntem în vacanță. Dar pânzele și zidurile noastre continuă să-și spună poveștile și în vacanță, explorând teme acute la nivel global”, spun reprezentanții hub-ului de creație Eforie Colorat, inițiatorii unui proiect green culture menit să ridice gradul de conștientizare cu privire la problemele ecologice specifice orașelor turistice din zonele de coastă.

Inspirat de noile direcții de dezvoltare promovate prioritar de Comisia Europeană, proiectul Artă(și Ecologie) la Mal(ul Mării) reunește energiile creative a cinci artiști care folosesc arta pentru a ilustra teme ecologice importante pentru lumea contemporană. Povestea, imaginată ca un șir de efecte ale acțiunilor din societățile consumeriste asupra mediului natural, se dezvoltă ca o serie de observații critice, urmărind diverse teme, de la meditații cu privire la stiluri de viață iresponsabile sau istorii din sublimul petro-industrial, la evocări din pleiada vinovaților de regulă mascați sub termenul mult prea larg de „activitate umană”.

Irina Maria Iliescu, Alina Marinescu, Adrian Preda, Andrei Turenici și Meri The Zu vorbesc în lucrările lor despre peturile și gunoaiele care poluează apa, despre exploatarea turistică irațională, despre practici iresponsabile de vacanță sau despre speciile pe cale de dispariție, alungate definitiv sau sufocate de vecinătatea cu oamenii. După vernisajul organizat la începutul verii la grădina de vară Cinemascop, lucrările semnate de artiștii incluși în acest proiect au fost expuse pe pietonala str. Falezei, unde vor rămâne la dispoziția publicului până la finalul verii.

Inițiativa Artă(și Ecologie) la Mal(ul Mării) este inspirată din idei ale curentului New European Bauhaus, care propune o tranziție spre ecologie, cu schimbări la toate nivelurile, în modelele de afaceri, schimbări de tehnologie, standarde mai ridicate de mediu, dar și schimbări comportamentale – atât în ​​producție, cât și în consum.

„Noul Bauhaus European este despre creativitate, sustenabilitate și comunitate. Orice demers creativ are nevoie de resurse pentru a prinde viață și de un public interesat căruia să i se adreseze. Conceptul Bauhaus înseamnă mai mult decât construirea de case – înseamnă construirea unui stil de viață prin artă. De la Walter Gropius și școala sa de artă, până la cei care au răspândit ideile Bauhaus, vedem cum arta și educația artistică ne îmbunătățesc viața. Proiectele de la Eforie valorifică creativitatea și resursele artiștilor și le pun în folosul comunității, promovând idei care aduc bunăstare personală și socială”. Ioana Marinescu, curatoarea proiectului Artă(și Ecologie) la Mal(ul mării).

Aventuri la o margine de Antropocen

Fugim către mare, urmărind eliberarea din captivitatea marilor aglomerări urbane, visăm calmul în era vitezei sau umanul în decada expansiunii tehnologice. Și, totuși, chiar si la mare ne urmăresc unele realități, deși poate că plecăm în vacanță tocmai să uităm de ele. O lume aflată în continuă și accelerată transformare ne obligă la reflecție critică, în timp ce arta își reunește nenumăratele tipuri de limbaje într-o declarație unică, vorbind despre probleme care au devenit globale.

„Peste tot în lume zonele de coastă sunt poluate, peste tot în lume oamenii încearcă să se adapteze saltului tehnologic și noilor proceduri impuse de expansiunea inteligenței artificiale, peste tot în lume consorțiile de cercetare încearcă să descopere tratamente unor boli care au în istoric milioane de victime. Peste tot în lume s-ar simți efectele unei deflagrații sau ale unui dezechilibru de mediu în zona Antarcticii, ca să enumăr doar câteva dintre posibilele scenarii care pot deveni idei de dialog la malul mării. Ceea ce e ceva mai nou în viziunile contemporane este o înțelegere mai profundă a faptului că suntem interconectați și că arta a devenit un participant direct în proces, părăsind un rol mai vechi de oglindă a realității. Ne-am dorit să spunem o poveste despre locuri uitate sau iresponsabil exploatate, care ar putea deveni spații frumoase și primitoare, încurajând dialogul între culturi, discipline, genuri și vârste”, spun Alexandra Dumitrescu și Emil Cristian Ghiță, fondatorii hub-ului cultural Eforie Colorat, inițiatori ai proiectului Artă(și Ecologie) la Mal(ul Mării).

Arta care a invadat faleza de la Eforie Sud poartă toate aceste povești. Puternice și surprinzătoare, lucrările expuse de Adrian Preda la Grădina de Vară și pe pietonală susțin o retorică alternativă în procesul globalizării corporative, evocând istoricul actelor „slow violence” care au perturbat sistemele naturale ale pământului. Marsuinul lui Adrian Preda – un fost erou legendar, devenit acum veteran, își înghesuie uraganele într-un pahar cu apă, păstrându-și cumpătul și aerul jovial, de vacanță. Traversând un infinit de scenarii posibile, poate eșua într-un container, la fel de bine pe cum se poate pierde și într-un autobuz, lasă în urmă vagoane de tramvai sau recifuri generoase de deșeuri, se zbate într-o pânză spațiu-timp, ne salută dintr-un fast food oceanic, pentru a ne spune, în cele din urmă, adio, scufundându-se în adâncul unei pungi de chips-uri.

„Acest tip de proiecte este întotdeauna benefic. Cât de productive vor fi ele, nu putem măsura exact, nici imediat. Dar probabil că pot avea efecte, măcar în mintea unui copil care se lovește pentru prima oară cu astfel de imagini, cu mesaje care au potențialul de a aduce o influență benefică. Eforie Sud are nevoie de asemenea evenimente, ca orice alt loc din România, care nu strălucește nici la ocrotirea mediului, nici la atenția acordată artei contemporane”. Adrian Preda, artist.

 „De ce am transformat parcul în parcare și marea într-un coș de gunoi

Privită de departe, lucrarea Irinei Maria Iliescu arată ca un cadru perfect instagramabil, de pus în feed după o vacanță reușită la un hotel cu piscină. La o privire mai atentă, realizăm că peturile care plutesc în apă au acaparat întregul spațiu, dar, nu-i așa, o să ne obișnuim și cu asta, câtă vreme suntem relaxați și problema nu ne privește. Prietenii noștri virtuali oricum ne vor da inimioare și se vor bălăci alături de noi, în valuri croite din tone de plastic.

„Eforie Colorat acoperă fix ce lipsește în Eforie Sud – încearcă să reînvie viața culturală din zonă. Merită văzute în primul rând expoziția Artă (și ecologie) la malul mării (din care fac și eu parte), ilustrațiile lui Adrian Preda, lucrarea imersivă și foarte colorată a lui Mimi Pleșoianu, instalațiile lui Emil Cristian Ghiță. O inițiativă excelentă este și festivalul de film Cinemascop”. Irina Maria Iliescu, artistă.

„Mi-a plăcut foarte mult să mă plimb pe străzile din Eforie Sud, m-a teleportat un pic în timp și mi-a amintit de verile petrecute la bunici. Mi-au plăcut căsuțele mici și îngrijite, grădinile umbrite și intime. Pare cadrul perfect care te îndeamnă la visare și solitudine, un loc în care te poți retrage să scrii un scenariu de film, o carte sau să desenezi în voie”, spune Alina Marinescu, ilustratoare și artist vizual.

Lucrarea ei, intitulată „Moștenire”, este o oglindă care arată o realitate tristă. Dacă ne bucurăm că ne rămâne nouă casa bunicilor, e clar că nu ne place să moștenim și datoriile la întreținere.

„Din păcate, adunăm o notă de plată din ce în ce mai mare, pe care copiii și nepoții noștri se vor chinui din greu să o achite. Fiecare copac tăiat și fiecare munte de gunoi vine la pachet cu o lipsă și un dezechilibru. Dacă nu ne oprim și nu ne reconsiderăm strategia, vom avea de explicat de ce am transformat parcul în parcare și marea într-un coș de gunoi”, spune curatoarea Ioana Marinescu.

„Arta stradală este accesibilă tuturor și tocmai de aceea importantă pentru comunități. Oamenilor le place când vii în cartierul lor și creezi o pictură murală pentru a înveseli locul”, spune artistul olandez Reinier Landwehr, aflat în rezidență la Eforie Sud. „Chiar și cei care nu-și permit un bilet la muzeu sau la teatru se pot bucura în felul acesta de artă. Oamenilor le place să se întrebe, să se gândească la lucrarea pe care o văd pe stradă. Personal, consider că este esențial să existe artă și spațiul public. Vezi toate reclamele alea pe străzi, de care oamenilor nu le mai pasă deloc. Arta stradală este ceva diferit în spațiul public, se desprinde din monotonia acelor reclame pentru a aduce o poveste vie sau un mesaj cu adevărat interesant pentru trecători”.

Zidul din Eforie Sud, pictat de Reinier Landwehr, în colaborare cu artista Meri The Zu – din România, este menit să creeze punți între cultura olandeză și cultura română. Personajele imaginate de cei doi artiști s-au împrietenit și se îmbrățișează. „Dacă suntem capabili să ne deschidem mințile și inimile, vom descoperi atât de multe suflete frumoase. Avem medii diferite. Însă cu toții suntem, până la urmă, oameni”, spune Reinier Landwehr.

„Artă (și ecologie) la Mal(ul Mării)”. Eforie Colorat este un hub cultural lansat în anul 2021 la Eforie Sud, în beneficiul turiștilor și membrilor comunității locale, pentru comunitățile artistice și grupurile de dialog civic la nivel național – care au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative la Marea Neagră.

Inițiat de Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh și primăria Orașului Eforie, programul Eforie Colorat își propune promovarea unui set de bune practici pentru dezvoltarea zonelor cu acces limitat la cultură, ridicarea nivelului de educare și conștientizare în probleme de mediu și revitalizarea spațiilor de întâlnire comunitară de la malul Mării Negre.

Anual, Eforie Colorat dorește să fie un spațiu alternativ de inspirație pentru comunitatea artistică, pentru decidenții din administrațiile locale și centrale, și punct de întâlnire pentru specialiști și grupuri civice, într-un efort comun de a identifica soluții actuale de regenerare urbană, ecologie creativă, exploatarea etică și coerentă a potențialului turistic, economie circulară, spirit civic, dezvoltare sustenabilă și oportunități de creștere prin cultură în zone marginalizate.

Proiectul Artă la Mal susține cercetarea și producția artistică interesată de tematici legate de mediu și comunitate, stimulând intervențiile culturale semnificative, care contribuie la înțelegerea profundă a legăturilor dintre cultură, artă și mediu.

Credit fotografii: Ruxandra Lipan

Echipă:

Fondatori: Alexandra Dumitrescu şi Emil Cristian Ghiţă | Curator: Ioana Marinescu | Grafică: Andrei Turenici | Fotografie: Ruxandra Lipan şi Alexandra Dumitrescu | Comunicare: Evantia Barca | Social Media: Alexandra Ghiţă | Financiar: Alina Chiciudean | Logistică: Ionuţ Cosmin Idu | Responsabil voluntari: Andreea Solba

Informaţii despre programul Artă (şi ecologie) la Mal (ul Mării) sunt disponibile online, pe site, Facebook, Instagram, YouTube.

Participarea la toate evenimentele programate anul acesta la Eforie Sud este gratuită.

Proiectul Artă (şi ecologie) la Mal (ul Mării), organizat de Asociaţia Forumul Artelor Vizuale, este finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Sursă: comunicat/ Foto: Ruxandra Lipan/ Redactor online: Adina Sîrbu

AUDIO: Asistentul universitar doctor Adrian HERȚA analizează consecințele deciziei CCR
Actualitate sâmbătă, 7 decembrie 2024, 12:01

AUDIO: Asistentul universitar doctor Adrian HERȚA analizează consecințele deciziei CCR

Curtea Constituțională a decis cu unanimitate de voturi anularea întregului proces electoral cu privire la alegerea președintelui României....

AUDIO: Asistentul universitar doctor Adrian HERȚA analizează consecințele deciziei CCR
Percheziţii în Braşov la Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu (surse)
Actualitate sâmbătă, 7 decembrie 2024, 10:10

Percheziţii în Braşov la Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu (surse)

Procurorii Parchetului General şi ofiţeri din cadrul Poliţiei – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de...

Percheziţii în Braşov la Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu (surse)
Percheziții la finanțatorii lui Călin Georgescu și la liderii neolegionari. Mai multe persoane, aduse la audieri
Actualitate sâmbătă, 7 decembrie 2024, 08:33

Percheziții la finanțatorii lui Călin Georgescu și la liderii neolegionari. Mai multe persoane, aduse la audieri

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Inspectoratul General al Poliției Române au început sâmbătă dimineața, o acțiune...

Percheziții la finanțatorii lui Călin Georgescu și la liderii neolegionari. Mai multe persoane, aduse la audieri
Călin Georgescu: În această zi, statul român a călcat în picioare democrația
Actualitate sâmbătă, 7 decembrie 2024, 08:21

Călin Georgescu: În această zi, statul român a călcat în picioare democrația

Statul român a luat democraţia şi a călcat-o în picioare, a afirmat, vineri, candidatul independent la prezidenţiale, Călin Georgescu,...

Călin Georgescu: În această zi, statul român a călcat în picioare democrația
Actualitate sâmbătă, 7 decembrie 2024, 08:11

Motivarea CCR: Trebuie exclusă ingerinţa unor entităţi statale sau non-statale în realizarea unor campanii de propagandă

Libertatea alegătorilor de a-şi forma o opinie presupune dreptul de a obţine informaţii corecte despre candidaţi, astfel că trebuie exclusă...

Motivarea CCR: Trebuie exclusă ingerinţa unor entităţi statale sau non-statale în realizarea unor campanii de propagandă
Actualitate vineri, 6 decembrie 2024, 20:40

BEC a respins cererea DREPT de anulare a alegerilor parlamentare

Biroul Electoral Central a respins, vineri, solicitarea Partidului Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi (DREPT) de anulare a alegerilor...

BEC a respins cererea DREPT de anulare a alegerilor parlamentare
Actualitate vineri, 6 decembrie 2024, 19:27

Iohannis: Rămân în mandat până când va fi ales un nou preşedinte al României; nu doresc să fiu prim-ministru

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că noile date privind organizarea alegerilor prezidenţiale vor fi stabilite de noul Guvern....

Iohannis: Rămân în mandat până când va fi ales un nou preşedinte al României; nu doresc să fiu prim-ministru
Actualitate vineri, 6 decembrie 2024, 18:30

CONSTANȚA: Un autoturism nu a oprit la semnalele polițiștilor. Ocupanții mașinii au fugit

La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 03.15, polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari, în timpul exercitării atribuțiilor de...

CONSTANȚA: Un autoturism nu a oprit la semnalele polițiștilor. Ocupanții mașinii au fugit