Ascultă Radio România Constanța Live

ȘOCANT: Tânăr electrocutat pe un vagon de tren sub privirile prietenilor, care au filmat gestul de maximă inconștiență

ȘOCANT: Tânăr electrocutat pe un vagon de tren sub privirile prietenilor, care au filmat gestul de maximă inconștiență

Publicat de Adina Sîrbu, 1 august 2024, 10:52

În pofida numeroaselor avertismente transmise, dar și a campaniilor publice de conștientizare a pericolului pe care îl reprezintă nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor CF, triajelor și în zonele adiacente, mulți tineri inconștienți încă își pun viața în pericol, transmite CFR SA, într-un comunicat.

Deși în ultimii ani s-a redus numărul persoanelor electrocutate în stațiile de cale ferată, după ce s-au urcat pe vagoanele de tren, o nouă tragedie s-a petrecut chiar în cursul nopții trecute în stația Ghioroc, unde un tânăr teribilist, în vârstă de 19 de ani, s-a urcat pe un vagon de marfă, garat pe o linie abătută, și a fost electrocutat.

Tânărul, deși însoțit de un grup de prieteni, nu a fost oprit de niciunul dintre aceștia să nu urce pe vagon, din contră, prietenii care îl însoțeau au filmat actul de inconștientă extremă, surprinzând inclusiv momentul fatal în care tânărul este electrocutat.

Echipajul SMURD a fost solicitat să intervină pentru a acorda primul ajutor, tânărul fiind transportat la spital cu arsuri pe aproximativ 70% din corp.

ATENȚIE! Teribilismul și inconștiența te pot ucide!

Tensiunea în linia de contact este de 27.000 V, iar ARCUL ELECTRIC FORMAT este FATAL!

Cablul sub tensiune creează un câmp electric care este periculos la distanţe mici. Un om care se apropie de cablu, urcându-se pe vagon sau pe locomotivă, devine un fel de paratrăsnet. Fiind neutru din punct de vedere electric, are loc o străpungere a aerului şi o descărcare electrică, formându-se astfel un arc electric la o distanță mai mică de 1.5 metri de linia de contact!

Potrivit datelor statistice privind accidentele prin electrocutare din ultimii 10 ani, în intervalul 2014 – 2020 au fost 60 de cazuri de persoane electrocutate în zonele feroviare; în perioada 2021 – 2023 s-au înregistrat 27 de cazuri de persoane electrocutate în zonele feroviare, iar în primele 7 luni din 2024 au fost semnalate 3 cazuri de persoane electrocutate, se arată în comunicatul CFR SA.

Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: captură

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn