Ascultă Radio România Constanța Live

Vreme călduroasă și instabilă, la început de săptămână, în Dobrogea

farul sulina nori foto Ovidiu Oprea

Publicat de Adina Sîrbu, 21 iulie 2024, 17:05

Un Cod galben de căldură persistentă şi disconfort termic ridicat va fi valabil și luni, 22 iulie în zona de sud a ţării.

Potrivit meteorologilor, în Dobrogea continentală, în sudul Olteniei, sudul, centrul şi estul Munteniei, valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 34-36 de grade şi izolat de 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

Luni, în zona continentală a județelor Constanța și Tulcea, temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 36 de grade, iar cele minime între 20 și 24 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploi slabe sunt anunțate și pe litoral, unde mâine vom avea în general cer variabil, 32 de grade în aer și 28…29 de grade în apă.

Marți și miercuri, vremea rămâne călduroasă și instabilă în regiune, cu valori maxime de până la 35…36 de grade, mai scăzute la malul mării, de cel mult 32 de grade, și nopți tropicale.

Foto: Ovidiu Oprea/ Redactor: Adina Sîrbu

Încă un cutremur, miercuri, în România
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 15:32

Încă un cutremur, miercuri, în România

Un cutremur slab, de 3 grade, s-a produs miercuri după-amiaza în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la ora locală 14,09, potrivit...

Încă un cutremur, miercuri, în România
DIALOGURI LA ZI | Rolul activ al femeilor în mărturisirea credinței de-a lungul istoriei. Părintele Ioan Valentin Istrati, de la Biserica “Sf. Nicolae” din Constanța, invitatul emisiunii
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 15:30

DIALOGURI LA ZI | Rolul activ al femeilor în mărturisirea credinței de-a lungul istoriei. Părintele Ioan Valentin Istrati, de la Biserica “Sf. Nicolae” din Constanța, invitatul emisiunii

În Săptămâna Mare, îi pomenim, astăzi, pe cei care, în afară de Hristos, au acumulat sfințenie în viața lor. La 4 februarie 2025, Biserica...

DIALOGURI LA ZI | Rolul activ al femeilor în mărturisirea credinței de-a lungul istoriei. Părintele Ioan Valentin Istrati, de la Biserica “Sf. Nicolae” din Constanța, invitatul emisiunii
AUDIO | 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 15:17

AUDIO | 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor

Astăzi, de Ziua Internațională a Romilor, în județul Constanța, are loc o acțiune caritabilă destinată sprijinirii unor membri defavorizați...

AUDIO | 8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor
În satul tradițional, Miercurea Mare era ultima zi în care se mai putea toarce lâna, cânepa și inul
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 15:00

În satul tradițional, Miercurea Mare era ultima zi în care se mai putea toarce lâna, cânepa și inul

În satul tradițional românesc, Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, era așteptată cu nerăbdare de toată familia:...

În satul tradițional, Miercurea Mare era ultima zi în care se mai putea toarce lâna, cânepa și inul
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 14:37

Nicușor Dan anunță destructurarea unui atac informatic prelungit asupra infrastructurii sensibile

FBI, împreună cu mai mulţi parteneri, printre care SRI, a anunţat destructurarea unui atac informatic prelungit asupra infrastructurii sensibile...

Nicușor Dan anunță destructurarea unui atac informatic prelungit asupra infrastructurii sensibile
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 14:05

Județul CONSTANȚA: Mandate puse în executare și infracțiuni rutiere constatate de polițiști

Mandate puse în aplicare de polițiștii constănțeni Polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat, ieri, un bărbat, de 41...

Județul CONSTANȚA: Mandate puse în executare și infracțiuni rutiere constatate de polițiști
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 13:48

MEDGIDIA: Suspect în 10 dosare de furt din autoturisme și morminte, un bărbat de 47 de ani a fost reținut

Urmare a cercetărilor în 10 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Suspect în 10 dosare de furt din autoturisme și morminte, un bărbat de 47 de ani a fost reținut
Actualitate miercuri, 8 aprilie 2026, 13:28

CNIR a aprobat Studiul de Fezabilitate pentru Drumul Expres Brăila – Tulcea

Consiliul Tehnico – Economic al Companiei Naționale de Investiții Rutiere a aprobat astăzi Studiul de Fezabilitate pentru Drumul Expres...

CNIR a aprobat Studiul de Fezabilitate pentru Drumul Expres Brăila – Tulcea