Ascultă Radio România Constanța Live

Programul Național „România Atractivă”. Trei obiective din județul Constanța vor fi promovate la nivel național și internațional

Programul Național „România Atractivă”. Trei obiective din județul Constanța vor fi promovate la nivel național și internațional

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 iulie 2024, 08:07

Cetatea Histria, Cetatea Ulmetum și Regiunea Gastronomică Județul Constanța, obiective ce vor fi promovate la nivel național și internațional, în cadrul Programul Național „România Atractivă”.

Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat Programul Național „România Atractivă”, un demers ce are ca scop reactivarea obiectivelor culturale mai puțin cunoscute, relevante pentru istoria și cultura națională și europeană. Platforma prezintă 12 rute tematice, cuprinzând peste două sute de obiective de vizitat la nivel național, județul Constanța fiind inclus în program cu trei astfel de obiective, în vederea promovării lor la nivel național și internațional.

Astfel, în Ruta Culturală a Cetăților (promovează 31 obiective naționale) au fost incluse:

Cetatea Histria (sat Istria, comuna Istria), prima colonie greacă de pe țărmul de vest al Mării Negre, întemeiată în sec. al VII-lea î.Hr., a reprezentat pentru multă vreme cel mai important centru economic și cultural de la gurile Dunării;
Cetatea Ulmetum (comuna Pantelimon), fortificație romano-bizantină de mare importanță în transportul mărfurilor și negustorilor pe drumul central dobrogean, aici descoperindu-se urme de locuire civilă și de cetate din epoca romană sec. II – IV.
Un al treilea obiectiv, inclus în Ruta Culturală „Traseul Gastronomiei Tradiționale Românești” (promovează 30 obiective naționale), este „Regiunea Gastronomică Județul Constanța” („Arome și vinuri dobrogene”). Proiectul promovează, pe lângă diversitatea gastronomiei tradiționale locale, și evenimentele cu caracter gastronomic/etnografic/tradițional, producătorii locali de produse tradiționale, precum și meșterii populari și artizani din zonele rurale ale județului Constanța.

Există numeroase obiective și destinații în județul Constanța de o frumusețe și valoare aparte, mai puțin cunoscute publicului. Printr-o promovare eficientă, acestea ar putea fi transformate în obiective turistice care să atragă și să fascineze pe toată perioada anului.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat programul național ‘România Atractivă’, un proiect menit să susțină turismul cultural prin punerea în lumină a sute de obiective mai puțin cunoscute, dar cu un potențial inestimabil, atât pentru România, cât și pentru Europa. Județul Constanța a fost inclus în acest program cu trei obiective remarcabile, ce ar putea atrage un flux constant de turiști și contribui astfel la dezvoltarea economică și socială a întregii regiuni.

Cetatea Histria și Cetatea Ulmetum sunt două dintre punctele de interes incluse în Ruta Culturală a Cetăților la nivel național, iar printre atracțiile remarcabile din cadrul Rutei Culturale ‘Traseul Gastronomiei Tradiționale Românești’ se află și ‘Regiunea Gastronomică Județul Constanța’, obiectiv ce completează un tablou autentic al aromelor și vinurilor deosebite ale Dobrogei.

Toate acestea au fost integrate în rute turistice personalizabile, ușor de descoperit în platforma multimedia România atractivă, urmând a fi semnalizate și pe teren, prin infrastructură rutieră specifică.

Vă invit să descoperiți bogăția și frumusețea acestor obiective remarcabile prin intermediul platformei multimedia ‘România Atractivă’. Veți regăsi informații și materiale fascinante despre istoria și tradițiile acestor locuri unice”, a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Proiectul „România Atractivă” este implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene împreună cu asocierea TERRA BUILDING S.R.L. (lider) și EVENTYA Co S.R.L. (asociat), consorțiul care a câștigat licitația organizată de Minister, în anul 2022. Terra Building S.R.L. este o companie românească specializată în infrastructură rutieră, în timp ce Eventya SRL este o companie specializată în dezvoltarea de aplicații de travel.

Platforma prezintă informații multimedia (video-uri, tururi virtuale, galerii foto, animații 3D, ghiduri audio) care acoperă 5.000 de ani de istorie. În cele peste 2.000 de materiale digitale se poate descoperi, totodată, și aportul minorităților etnice care au contribuit la caracterul unic al patrimoniului cultural românesc. Cele 12 rute ale proiectului ne dezvăluie atât trecutul istoric, de la cetățile antice până la satele cu arhitectură tradițională, cât și experiențe autentice precum peisajele culturale sau deliciile culinare.

Acestea sunt disponibile atât pe website-ul oficial https://romania-atractiva.ro, cât și prin intermediul aplicației mobile „România Atractivă”.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea
Ştiri luni, 15 decembrie 2025, 18:15

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea

“Omătul încins” este titlul romanului recent apărut la Editura Neuma, semnat de scriitorul Ovidiu Mihalache. Acesta reconstituie o realitate...

Scriitorul Ovidiu Mihalache, invitat la Povești din Dobrogea
pasaj Tomis - Aurel Vlaicu
Ştiri luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Ştiri luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Ştiri luni, 15 decembrie 2025, 17:10

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, documentația pentru licitația publică privind închirierea a 13 cabinete medicale din...

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Ştiri luni, 15 decembrie 2025, 16:32

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, pachetul fiscal pentru 2026. Acesta include taxele de urbanism, taxele speciale și tarifele...

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Ştiri luni, 15 decembrie 2025, 16:19

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de...

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi
Ştiri luni, 15 decembrie 2025, 16:03

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanta aduce la cunoștința publicului locațiile unde se poate efectua...

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic
Ştiri luni, 15 decembrie 2025, 15:56

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei

Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiul Constanța,  restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate. În...

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei