Ascultă Radio România Constanța Live

Trei echipe românești de handbal au cerut wild-card-uri pentru Liga Campionilor

Trei echipe românești de handbal au cerut wild-card-uri pentru Liga Campionilor

Publicat de Catalin Donose, 5 iunie 2024, 14:28

Preşedintele Federaţiei Române de handbal, Constantin Din a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că echipele Dinamo (masculin), Rapid şi Gloria Bistriţa, la feminin, au solicitat forului european wild-card-uri pentru a putea evolua în viitorul sezon al Ligii Campionilor.

Oficialul FRH s-a arătat încrezător în ceea ce priveşte un răspuns pozitiv din partea federaţiei europene.

‘Sunt câteva solicitări ale unor echipe de upgrade în cupele europene. Astfel, Dinamo a făcut o solicitare de a evolua în Liga Campionilor, a cerut un wild-card. Din punctul meu de vedere are şanse foarte mari să îl primească, eu sunt optimist. Atât Dinamo, cât şi Rapid vor avea wild-card şi vor juca în Liga Campionilor. Mai mult de atât, chiar şi Bistriţa a solicitat un upgrade pentru a putea evolua în Liga Campionilor. Şi Ungaria a avut trei echipe, tot prin wild-card, sperăm să se obţină aceste wild-card-uri. Este un lucru curajos din punctul meu de vedere pentru că ştim foarte bine, în Liga Campionilor nivelul de exprimare al echipelor este superior faţă de Europa League. E un lucru care pe mine mă bucură şi cred că şi federaţia europeană ar trebui să se bucure, pentru că are solicitări de la cluburile din Europa să participe în cupele europene. Asta înseamnă că sunt competiţii reuşite’, a declarat Din, într-o conferinţă de presă.

În ceea ce priveşte echipa masculină Dinamo Bucureşti, Constantin Din are încredere că va performa şi după plecarea antrenorului spaniol Xavi Pascual: ‘Eu cred că Dinamo, prin proiectul pe care îl are, va fi la o valoare mai mare decât a fost până acum. Asta nu înseamnă că Xavi Pasqual nu ar fi avut valoare. Este un proiect ambiţios, au reuşit să atragă foarte mulţi sponsori în jurul echipei care susţin pregătirea şi performanţa clubului. Este o emulaţie foarte bună în jurul echipei Dinamo şi toate lucrurile acestea duc la creşterea performanţei’.

Referitor la ratarea calificării la Campionatul Mondial de handbal masculin din 2025, Din a spus că naţionala României are carenţe în ceea ce priveşte pregătirea mentală.

‘Bineînţeles că mi-aş fi dorit o calificare şi era foarte importantă această calificare pentru grăbirea procesului de îmbunătăţire a handbalului masculin românesc. Am reuşit să constat că a fost o atmosferă bună, a fost dăruire, dar se pare că acesta a fost nivelul actual al echipei naţionale masculine. Dar sunt semne încurajatoare. Eu cred în această echipă, cred în aceşti băieţi. Lucrăm foarte mult la partea mentală, cred că avem calitatea fizică suficientă, ceea ce lipseşte din punctul meu de vedere este această putere mentală. Am reuşit să aducem psihologi la echipele naţionale, dar cred că la meciul retur din Cehia, băieţilor le-a fost teamă de calificare. Nu pun pe seama valorii, pentru că eu consider că avem o valoare bună, dar cred că nu am fost suficient de bine pregătiţi mental să credem în valoarea noastră. Este o problemă pe care am constatat-o la toate categoriile de vârstă’, a afirmat Din.

Preşedintele FRH a stabilit şi obiectivele echipei naţionale de handbal feminin a României, care în 2026 ar trebui să ocupe unul dintre primele 3 locuri la Campionatul Mondial.

‘Este o echipă tânără o echipă, în formare. Cred că un obiectiv realist     (la Campionatul European din acest an) ar fi locurile 1-10, dar eu sunt mai ambiţios şi mi-aş dori locurile 1-8, urmând ca următorul mondial să fie tot locurile 1-8. Iar în 2026 (la Campionatul European) e clar că trebuie să ne luptăm pentru medalie, şi obiectivul va fi locurile 1-3, să putem să accedem şi la Olimpiadă. Acestea sunt obiectivele pe care echipa naţională feminină le va avea în următoarea perioadă’, a declarat Constantin Din.

Federaţia Română de Handbal pregăteşte schimbări în ceea ce priveşte întrecerile interne, echipele din primele ligi naţionale fiind obligate să aibă începând cu noul sezon formaţii de juniori.

‘Pe partea administrativă în această vară va trebui să clarificăm ce se va întâmpla în noul sezon, să îmbunătăţim regulamentele, programul competiţional. Noi în handbal ne dorim să construim o piramidă, pentru prima ligă, adică peste câţiva ani aceste echipe care participă în liga naţională să aibă echipe de juniori la toate categoriile de vârstă. Piramida completă trebuie să o construim de acum încolo. Sunt câteva cluburi care au început să investească de acum câţiva ani în copii şi juniori, dar pentru a construi această piramidă e nevoie de timp. Dacă până acum echipele de prima ligă trebuiau să aibă o echipă de tineret, care a fost extrem de utilă, începând cu sezonul viitor echipele de prima ligă vor avea obligativitatea ca pe lângă echipa de tineret să îşi mai construiască o echipă de juniori, indiferent de categoria de vârstă. Peste doi ani echipele de prima ligă vor trebui să aibă două echipe de juniori şi peste alţi doi ani se va realiza piramida completă’, a adăugat Constantin Din.

Cătălin Donose/Foto – Arhivă

 

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:28

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca

În nordul Dobrogei, Munții Măcinului păstrează urmele unei istorii geologice de sute de milioane de ani. Sunt formați în timpul orogenezei...

AUDIO | Sezonul turistic în cei mai vechi munți ai României. Interviu cu Viorel Roșca