Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Târg de adopții canine în Parcul Tăbăcărie – 10 căței își caută familii

CONSTANȚA: Târg de adopții canine în Parcul Tăbăcărie – 10 căței își caută familii

Publicat de Adina Sîrbu, 30 mai 2024, 13:52

Animal Society și Four Paws International, cu sprijinul municipalității, organizează, vineri, 31 mai, un Târg de adopții canine. Vor fi prezentați, în speranța că își vor găsi familii, 10 căței, dintre cei 400 de blănoși găzduiți în Adăpostul Public de Animale Abandonate Constanța.

Evenimentul este organizat în intervalul ora 16.00 – 19.00, iar la final participanții pot pleca acasă cu un nou membru al familiei.

De la ora 17.00, este programată și o activitate educativă, o ocazie pentru cei mici să învețe și să se distreze alături de un prieten blănos. Copiii vor învăța cum să interacționeze corect și respectuos cu câinii, vor exersa comunicarea cu animalele și vor avea ocazia să se joace cu Bumi, câinele de terapie special antrenat care lucrează cu copii și adulți cu dizabilități.

Apelul organizatorilor: „Vino la eveniment și adoptă unul dintre cei 10 căței care vor fi aduși în Parcul Tăbăcărie. Fiecare adopție face un suflet fericit și îți aduce un prieten de nădejde pe viață. Chiar dacă nu îi poți adopta, poți interacționa cu ei în cele trei ore de activități în aer liber și să le oferi mângâiere și afecțiune animalelor din adăpost”.

Cei 10 căței prezenți la târg sunt deparazitați, vaccinați conform graficului de vârstă și au carnet de sănătate, iar adopția este gratuită.

Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Animal Society

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 13:33

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn

Astăzi, în jurul orei 8.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe bulevardul...

Polițiștii au deschis dosar penal în cazul bărbatului peste care a căzut un stâlp din lemn