Ascultă Radio România Constanța Live

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după atacul Iranului cu drone și rachete în Israel

Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după atacul Iranului cu drone și rachete în Israel

Publicat de Adina Sîrbu, 14 aprilie 2024, 07:15

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă duminică, la cererea Israelului, la o zi după ce Iranul a lansat peste 200 de drone şi rachete împotriva statului evreu, ca răspuns la o lovitură împotriva consulatului iranian din Damasc.

Israelul și aliații săi susțin că au interceptat majoritatea covârșitoare a celor peste 200 de drone și rachete lansate de Iran sâmbătă seara. Totuși, unele ținte de pe teritoriul statului evreu au fost atinse, inclusiv a bază militară din sudul țării, iar o persoană a fost rănită, după cum a transmis corespondentul RRA în Israel.

Iranul a lansat asupra Israelului sute de drone şi rachete în primul său atac direct împotriva teritoriului israelian. Riposta era aşteptată de mai multe zile, după ce şapte militari iranieni de elită au fost ucişi în Siria pe 1 aprilie, într-un bombardament asupra Consulatului iranian de la Damasc, atribuit Israelului. Tactica Teheranului a fost să copleşească apărarea israeliană prin numărul de proiectile dar sistemul antiaerian israelian este însă mult mai performant şi a fost ajutat de avioane de luptă aliate americane şi britanice.

Ştirile despre iminenţa atacului aerian iranian asupra Israelului au început să se înmulţească sâmbătă, în jurul orei 19.00, când s-a comunicat că toate activităţile educative, sportive şi culturale programate în următoarele 48 de ore sunt suspendate.

În jurul orei 22.00, s-a comunicat că Iranul a lansat zeci de drone de război de pe teritoriul propriu, iar la miezul nopţii, când s-a anunțat că Teheranul a lansat şi rachete de croazieră, iar apoi rachete balistice.

Primele alarme au fost auzite în Israel la ora 2.00, în majoritatea zonelor din ţară, inclusiv la Ierusalim, unde locuitorii au putut auzi cel puţin 10 interceptări deasupra oraşului. Atacul iranian cu drone şi rachete a fost respins în proporţie de 99%, fără ca din rândul populaţiei să fie consemnate victime, cu excepţia unei fetiţe beduine în vârstă de 7 ani, care a fost grav rănită de resturile unei rachete de interceptare în sudul ţării, și pagube reduse consemnate la o bază militară tot din sudul ţării.

Cabinetul lărgit al Israelului s-a reunit în cursul nopţii într-un buncăr din cartierul general de la Tel Aviv,  pentru pregătirea reacţiei Israelului la agresiunea militară din cursul nopţii, a transmis corespondentul RRA Ion Ştiubea din Ierusalim.

Este pentru prima dată în istorie când Iranul atacă Israelul de pe propriu său teritoriu.

Atacul a survenit după ce, sâmbătă dimineață, Iranul a confiscat o navă deţinută de Israel având la bord 25 membri ai echipajului, în Strâmtoarea Ormuz. Forţele speciale ale Gărzilor Revoluţionare au urcat la bordul navei-container folosind un elicopter, iar nava a fost direcţionată către ape teritoriale iraniene. Chiar dacă este un vas comercial sub pavilion portughez, nava MSC Aries aparţine unui om de afaceri israelian. Casa Albă a cerut eliberarea imediată a navei şi a echipajului acesteia, acuzând Gărzile Revoluţionare iraniene de un act de piraterie.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite ar urma să se întrunească într-o reuniune de urgență, în această după-amiază.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres s-a declarat „profund alarmat de pericolul foarte real al unei escaladări devastatoare la scară regională”, subliniind că „cere tuturor părţilor să facă dovadă de cea mai mare reţinere pentru a evita orice acţiune care ar putea duce la confruntări militare majore pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu”.

Regiunea Orientului Mijlociu şi SUA sunt în alertă în legătură cu un posibil atac din partea Iranului încă din 1 aprilie, când presupuse avioane de război israeliene au bombardat consulatului iranian din Siria.

Israelul a avertizat Iranul că „va suporta consecinţele pentru că a ales să agraveze situaţia. Israelul se află în alertă ridicată. Am sporit măsurile de protecţie a Israelului în faţa agresiunii iraniene. De asemenea, suntem pregătiţi să ripostăm”, a declarat Daniel Hagari, purtător de cuvânt al armatei israeliene,

Sursă: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: REUTERS

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:35

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei

Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva țărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial al Alianței Nord-Atlantice,...

NATO anunță o creștere semnificativă a atacurilor hibride ale Rusiei
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 14:20

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”

Noul număr al revistei “Stella Maris”, o publicație de cartofilie și nu numai, așa cum o numesc redactorii săi, își așteaptă cititorii....

AUDIO | A apărut un nou număr al revistei „Stella Maris”