Ascultă Radio România Constanța Live

Crima de la Mangalia – ani grei de închisoare pentru adolescenta care și-a omorât prietena în vara anului trecut

Crima de la Mangalia – ani grei de închisoare pentru adolescenta care și-a omorât prietena în vara anului trecut

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 aprilie 2024, 15:20

Loredana Atănăsoaie Ionela, adolescenta care și-a omorât prietena în vara anului trecut, în timp ce veniseră pe litoral ca să muncească, a fost condamnată în primă instanță de Judecătoria Mangalia la pedeapsa închisorii de 15 ani şi 3 luni.

Ea a fost condamnată, după ce judecarea s-a făcut fără acordul de recunoaștere a faptei, la 12 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la 1 an şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, la 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar și la cea privativă de libertate de 9 luni pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic.

Instanța a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea a închisorii de 12 ani şi 6 luni la care se adaugă o treime din totalul celorlalte, urmând ca inculpatei să-i fie aplicată în final pedeapsa rezultantă a închisorii de 15 ani şi 3 luni.

De asemenea, ea a fost obligată la plata sumei de 75.000 de euro (în echivalentul în lei) cu titlu de daune morale.

Loredana Atănăsoaie și-a omorât prietena în noaptea de 5 spre 6 august, în timp ce se aflau în camera unui hotel din stațiunea Saturn, ca urmare a unor conflicte preexistente, a înjunghiat-o și apoi a furat mai multe obiecte personale care aparțineau victimei, printre care și un card bancar pe care l-a folosit pentru a retrage diferite sume de bani.

Redactor – Laurențiu Despina / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 10:50

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită

Un accident rutier a avut loc astăzi în Constanța, în zona Poarta 1, unde trei autoturisme au fost implicate într-o coliziune. La fața locului...

CONSTANȚA: Accident rutier la Poarta 1 cu trei mașini implicate și o persoană rănită