27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România

Publicat de Doina Sirbu, 27 martie 2024, 08:54

În fiecare an, la 27 martie este sărbătorită Ziua Unirii Basarabiei cu România, zi de sărbătoare naţională, instituită prin Legea nr. 36/2017. Potrivit acestei legi, Guvernul României şi autorităţile locale şi centrale vor lua măsuri pentru ca în 27 martie să fie arborat drapelul României în conformitate cu Legea 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Ziua Unirii Basarabiei cu România poate fi marcată de autorităţile administraţiei centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate, prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural ştiinţifice dedicate acestei sărbători. Autorităţile centrale şi locale pot sprijini material şi logistic aceste manifestări.

La 1 aprilie 2015, deputatul Eugen Tomac a depus în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, un proiect legislativ pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională. În expunerea de motive, acesta arată că „instituirea zilei de 27 martie 1918 drept Zi Naţională a Unirii Basarabiei cu România este un act minim pe care statul român îl poate face în semn de recunoştinţă pentru cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru România întreagă, pentru limba română şi libertate. (…) Este obligaţia noastră, a celor care astăzi răspundem în faţa românilor, de a demonstra că preţuim valorile româneşti de veacuri şi pe cei care ni le-au lăsat moştenire”, se arată în continuare în expunerea de motive, publicată pe https://www.cdep.ro/.

El aminteşte, în cadrul documentului, că după 22 de ani, Basarabia a fost din nou ocupată, împreună cu Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 şi a ultimatumului sovietic de la 26-28 iunie 1940 iar „membrii Sfatului Ţării, cei care au avut cea mai importantă contribuţie la dezvoltarea economiei, a învăţământului şi a culturii româneşti din Basarabia, au fost consideraţi cei mai periculoşi inamici. Astfel, mulţi dintre ei, care nu au apucat sau au refuzat să se refugieze în România, au fost deportaţi şi omorâţi de NKVD-ul sovietic. Vladimir Bodescu, Alexandru Baltaga, Constantin Bivol, Ştefan Botnariuc, Emanoil Cateli, Teodosie Cojocaru, Ion Codreanu, Ion Ignatiuc, Teodor Neaga, Panteleimon Sinadino, Nicolae Secară, Grigore Turcuman, Teodor Uncu, Luca Ştirbeţ, toţi deputaţi ai Sfatului Ţării care au votat unirea necondiţionată cu România, au fost arestaţi chiar în primele zile ale ocupaţiei sovietice, deportaţi şi exterminaţi.”

Senatul a adoptat proiectul legislativ la 13 octombrie 2015 iar Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, la 14 martie 2017. Legea nr. 36 pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare naţională a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, la 27 martie 2017.

***
Un nou context politic şi social a fost creat de prima revoluţie rusă din 1905-1907, când la Chişinău, a fost constituită Societatea moldovenească pentru răspândirea culturii naţionale (30 oct./12 nov.1905), cu scopul lărgirii şi întăririi mişcării naţionale. Tot aici a apărut prima gazetă naţional-democratică, „Basarabia” (30 oct./12 nov.1905-18 febr./3 mart.1907), sub îndrumarea avocatului Emanoil Gavriliţă. Ziarul a iniţiat o vie campanie pentru libertăţi democratice, introducerea limbii române în instituţiile de stat, revendicând în acelaşi timp o largă autonomie pentru Basarabia. Printre colaboratori s-a aflat Pantelimon Halippa, Ioan Pelivan, Ion şi Th. Inculeţ, Alexei Mateevici etc.

Izbucnirea revoluţiei ruse din februarie 1917 a prilejuit înfiinţarea la Chişinău, în jurul gazetei „Cuvânt Moldovenesc”, a Partidului Naţional Moldovenesc (aprilie 1917). Programul acestuia cuprindea revendicări social-politice (organizarea democratică a ţării, împroprietărirea ţăranilor) şi naţionale (obţinerea celei mai largi autonomii administrative, judecătoreşti, bisericeşti, şcolare şi economice a Basarabiei). Totodată, legile care priveau afacerile interne ale Basarabiei urmau a fi redactate de Dieta provincială (Sfatul Ţării) potrivit vechilor cutume şi nevoilor ţări. Au avut loc adunări şi manifestaţii populare, congrese ale cadrelor didactice, preoţilor, cooperativelor săteşti etc., în care se cerea autonomia administrativă, religioasă, intelectuală şi economică a Basarabiei, alcătuirea unui organ legislativ – Sfatul Ţării, introducerea alfabetului latin, predarea în şcoli să se facă în limba maternă, etc.

În perioada următoare, au avut loc dezabateri în cadrul unor întruniri la nivelul zemstvelor, la nivelul unor categorii profesionale sau sociale, precum congresele cu o largă participare: Congresul Uniunii cooperativelor din Basarabia (aprilie), Congresul Studenţilor Moldoveni (mai), primul congres al tinerilor din Basarabia (Chişinău, mai), Congresul corpului didactic (mai) ş.a. La congresul studenţilor, Teofil Ioncu s-a pronunţat pentru învăţământ în limba română şi introducerea alfabetului latin, iar la Congresul corpului didactic, preotul Alexei Mateevici, arăta: „Da, suntem moldoveni, fii ai Vechii Moldove, însă facem parte din marele popor român, aşezat prin România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina şi Transilvania îşi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi.” Au apărut totodată adversari ai autonomiei Basarabiei, funcţionari şi militari ruşi, diferite elemente încurajate de guvernul rus. Rada ucraineană a emis pretenţii asupra Basarabiei sau a unor părţi din aceasta, ceea ce a provocat proteste energice ale unor organizaţii moldoveneşti, conform lucrării „Basarabia în acte diplomatice. 1711-1947” ( Ion Agrigoroaiei, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2012).

Congresul Ostăşesc de la Chişinău (20 oct./2 nov.-27 oct./9 nov. 1917), la care au participat 898 de delegaţi reprezentând circa 300.000 de soldaţi aflaţi pe toate fronturile şi în toate armatele ruseşti, a proclamat autonomia teritorială şi politică a Basarabiei şi crearea Sfatului Ţării, în cadrul căruia au fost aleşi 195 de deputaţi (150 români basarabeni şi 45 de reprezentanţi ai minorităţilor). Lucrările Sfatului Ţării s-au desfăşurat la Chişinău, între 21 noiembrie/4 decembrie – 2/15 decembrie 1917, preşedinte fiind ales Ion Inculeţ; dintre ceilalţi deputaţi îi amintim pe: Pantelimon Halippa, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Daniel Ciugureanu etc. În contextul nou creat, Sfatul Ţării, devenit organul suprem al puterii de stat în Basarabia şi Transnistria, a luat cele mai importante măsuri şi hotărâri, între care: apărarea populaţiei de anarhia şi jaful soldaţilor ruşi, numirea de comisari în fiecare judeţ, adunarea dezertorilor şi expulzarea lor în Rusia.

Sfatul Ţării a adoptat la 2/15 decembrie 1917 o Declaraţie, prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, care prevedea şi „includerea în componenţa sa a judeţelor populate de moldovenii din Transnistria”. Puterea era încredinţată Consiliului Directorilor Generali. Sfatul Ţării, organismul suprem, şi consiliul urmau să realizeze un program de reforme democratice. La 7 decembrie s-a întrunit primul Consiliu de Directori, în frunte cu Pantelimon Erhan. Actul Sfatului Ţării a fost primit, la Iaşi, cu deosebită satisfacţie, salutându-se „reînvierea Basarabiei”, renaşterea puternică a mişcării naţionale după mai mult de un secol de stăpânire străină.

În şedinţa solemnă din 24 ianuarie/4 februarie 1918, Sfatul Ţării a votat în unanimitate independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, fapt care punea chestiunea unirii în linie dreaptă, fiind unica soluţie în faţa presiunilor puternice exercitate atât asupra României, cât şi asupra Basarabiei, ca urmare a pretenţiilor Ucrainei. La sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie, contactele unor fruntaşi basarabeni cu oamenii politici români aflaţi la Iaşi au devenit tot mai frecvente. În Basarabia, curentul care cerea unirea era de nestăvilit. Prin Nota din 16/29 martie 1918, Sfatul Ţării şi guvernul Republicii Moldoveneşti au respins încă o dată pretenţiile ucrainene, combătând orice tentativă de încălcare a indivizibilităţii Republicii aşezate între Nistru, Prut, Marea Neagră, orice pretenţii teritoriale, inclusiv asupra ţinuturilor Hotin şi Cetatea Albă, precum şi pretenţiile Ucrainei de a participa la tratativele de la Bucureşti.

În acele zile, s-a discutat la Iaşi şi modalitatea de realizare a unirii, adoptându-se soluţia deliberării în Sfatul Ţării; guvernul român primea solicitările de unire venite de peste Prut şi urma să-şi expună poziţia oficială după exprimarea votului Sfatului Ţării. În şedinţa guvernului din 23 martie, la care au participat, pe lângă Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu, Pantelimon Halippa şi Constantin Stere, s-a hotărât ca aceştia să supună imediat chestiunea unirii în Sfatul Ţării.

În şedinţa Sfatului Ţării din 27 martie/9 aprilie 1918 a fost votată declaraţia de Unire: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu România”. Pentru unire au votat 86 de deputaţi, trei au fost împotrivă, 36 s-au abţinut şi 13 au fost absenţi. Martor al marelui eveniment, prim-ministrul României, Alexandru Marghiloman, a declarat în numele poporului român şi al regelui Ferdinand I (1914-1927), că ia act de votul cvasiunanim al Sfatului Ţării şi proclamă Basarabia unită cu România: ”Basarabia este de acum unită pe veci cu România”. În scrisoarea adresată preşedintelui Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, la 28 martie/10 aprilie, regele Ferdinand I aprecia: ”Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restrişte, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni revenind iarăşi la patria-mamă.”, se arată în lucrarea „Istoria Basarabiei. De la începuturi până în 1998” (Editura Semne, 1998).

Sursă: AGERPRES / Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: wikipedia.org