Ascultă Radio România Constanța Live

Salariaţii Poştei Române organizează grevă de avertisment miercuri dimineaţa. Următorul pas va fi greva generală

Salariaţii Poştei Române organizează grevă de avertisment miercuri dimineaţa. Următorul pas va fi greva generală

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 martie 2024, 10:34 / actualizat: 19 martie 2024, 12:51

Angajaţii Poştei Române vor intra în grevă de avertisment miercuri dimineaţa, timp de două ore, iar dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia va fi declanşată greva generală, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Mircea Burlacu.

‘Scopul acestei conferinţe este să anunţăm că mâine, 20 martie, între orele 8:00 şi 10:00, va avea loc greva de avertisment în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română, având în vedere situaţia conflictuală gravă din Poşta Română. Facem această precizare, pentru că dacă se va ajunge în situaţia grevei propriu-zise, a grevei generale, în cadrul companiei Poşta Română, aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă. Nu în ultimul rând, ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate în cadrul ţării va fi una majoră’, a spus Burlacu.

Acesta a adăugat că, până la momentul de faţă, nu s-a ajuns la niciun consens pe tema contractului colectiv de muncă din cadrul Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ (CNPR).

‘La momentul de faţă, peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie. Raportat la această situaţie, revendicările pe care le-am avut în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă. Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă. Conducerea Poştei Române, prin directorul general Valentin Ştefan, nu a fost niciodată interesată de negocierea colectivă, nu şi-a dorit încheierea unui contract colectiv de muncă cu rolul de a stabili pacea socială în cadrul Poştei Române. Nu a participat la niciuna dintre şedinţele de negociere colectivă din cadrul companiei, trimiţând acolo nişte persoane fără mandat, cu precizarea că la niciuna dintre şedinţe directorul general Valentin Ştefan nu a prezentat mandatul dat de Consiliul de Administraţie pentru negocierea colectivă’, a afirmat liderul sindical.

Potrivit acestuia, în cazul în care lucrurile nu vor fi rezolvate, faza următoare a protestelor va fi greva generală.

‘În paralel, vizavi de faptul că negocierea colectivă la nivel de unitate este o obligaţie de la care nu se poate sustrage nici angajatorul şi nici lucrătorii în toate formele lor de organizare, directorul general Valentin Ştefan nu a dat curs acestei obligaţii prevăzute imperativ în lege, în timp ce a negociat în paralel un alt tip de act juridic nelegal, cu o organizaţie sindicală care nu avea capacitatea juridică de a negocia colectiv, organizaţie sindicală care a fost constituită cu concursul a doi directori general ai Poştei Române – fostul şi actualul – cu scopul de a nu mai avea un contract colectiv de muncă în unitate. De altfel, directorul general s-a exprimat public spunând că un contract colectiv de muncă la nivel de unitate nu este necesar, lucru care a fost transmis şi salariaţilor. Aşadar, în momentul de faţă suntem în faza în care am declarat greva de avertisment pentru data de mâine (miercuri, 20 martie, n.r.), urmând ca, într-un termen rezonabil între 2 şi 5 zile, să declanşăm greva propriu-zisă care va presupune oprirea lucrului în compania Poşta Română’, a subliniat Mircea Burlacu.

În data de 27 februarie 2024, Compania Naţională ‘Poşta Română’ (CNPR) a transmis, într-un comunicat de presă, că, în urma discuţiilor avute cu Sindicatul Naţional Poştă Curierat (SNPC), s-a stabilit semnarea unui acord privind salariile, condiţiile de muncă şi alte drepturi care decurg din relaţiile contractuale, precum şi un calendar de creşteri salariale pe întreg anul 2024.

Astfel, este vorba despre creşterea valorii pachetului salarial cu 250 de lei, dar şi despre reluarea discuţiilor privind o nouă majorare salarială în luna noiembrie 2024.

De asemenea, s-a agreat angajarea pe o perioadă determinată a până la 500 de înlocuitori, pentru a suplini personalul operaţional, posturi unice din zona rurală, reprezentând o cheltuială suplimentară din bugetul CNPR, în valoare de două milioane de lei. În plus, cuantumul de bonusare va creşte de la 50 de bani la un leu, pentru încasare facturi utilităţi.

Totodată, s-a stabilit un calendar pentru acordarea de uniforme după cum urmează: în prima jumătate a lunii martie se va acorda primul kit care va conţine şapcă, pelerină şi pantaloni; în luna mai, se va acorda al doilea kit compus din tricou şi cămaşă; în funcţie de rapiditatea procesului de licitaţie, vor fi acordate, până la sfârşitul anului 2024, salopetă, eşarfă, vestă şi genţi poştale.

Nu în ultimul rând, reprezentanţii CNPR s-au angajat să eficientizeze procedurile poştale pentru realizarea de economii, ‘având în vedere că instrucţiunile poştale din prezent au fost implementate la nivelul anului 1965’, precum şi să deruleze un program pentru renormarea activităţilor poştale.

În replică, reprezentanţii BNS şi cei ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) au precizat că acordul convenit între conducerea Poştei Române şi SNPC este ‘netemeinic, nelegal şi abuziv’, deoarece directorul general al companiei, Valentin Ştefan, nu are mandat din partea Consiliului de Administraţie pentru un astfel de document.

Totodată, liderii celor două organizaţii sindicale au atras atenţia asupra faptului că SNPC nu are reprezentativitate şi nu poate negocia colectiv şi, totodată, prin încheierea acestui acord, se urmăreşte limitarea şi constrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale – dreptul la negociere colectivă, dreptul la grevă, dreptul la liberă exprimare, dreptul la asociere etc. – dar şi acoperirea ‘managementului dezastruos şi plin de încălcări ale legii al lui Valentin Ştefan, SLPR fiind singurul opozant la toate abuzurile manageriale administrate de acesta şi echipa lui’.

Compania Naţională ‘Poşta Română’ este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

VEZI ȘI Situație tensionată la Compania Națională Poșta Română

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 10:44

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța

Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației,...

Ziua Internațională a Copilului la Muzeul de Artă Constanța