Ascultă Radio România Constanța Live

În cazul în care nu se ajunge la un acord, sindicaliștii de la CFR se pregătesc de acțiuni de protest

În cazul în care nu se ajunge la un acord, sindicaliștii de la CFR se pregătesc de acțiuni de protest

Publicat de Doina Sirbu, 13 februarie 2024, 17:51

Sindicaliștii de la CFR se pregătesc de acțiuni de protest dacă nu se va ajunge la un acord în privința plății unor drepturi salariale, așa cum au fost ele negociate în baza contractului colectiv de muncă.

Despre acțiunile revendicative de la calea ferată au vorbit Rodrigo Maxim, liderul Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România și Marian Pavăl, lider pe zona de Sud al Federației Transportatorilor Feroviari.

Se apropie ziua CFR-iştilor, dar nu e motiv de sărbătoare pentru că lucrătorii de la calea ferată amenință din nou cu proteste. Domnule Rodrigo Maxim, care sunt subiectele de nemulțumire în momentul de față?

“În primul rând, trebuie să discutăm de aplicarea pe salarizare a Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar. Însă acum, în anul 2024, apar revendicări în baza contractului colectiv de muncă, pentru că Guvernul României, prin Legea bugetului de stat, a interzis reîntregirea fondului de salarii și pentru că în anul 2024 Guvernul României a dat pentru transportul feroviar de călători din România cu 30% mai puțin decât în anul 2023 și, de fapt, fără să țină cont de inflație și de restul, deci subvenția acordată este mult mai mică decât cea necesară. Și pentru că prin Ordonanța Trenuleț din 15 decembrie 2023 și prin Legea austerității s-au interzis drepturi salariale negociate prin contractele colective de muncă aplicabile, începând cu luna decembrie 2023, erau lucruri bine stabilite în contractele colective de muncă care trebuiau aplicate și din cauza asta s-a ajuns la somație și acțiuni revendicative”, a declarat Rodrigo Maxim.

Un alt motiv de nemulțumire îl reprezintă și plata tichetelor de masă, pentru care există un plafon fix de acordare de 8.000 lei.

“Faptul că prin Ordonanţa Trenuleţ şi prin Legea austerității s-a hotărât ca mecanicii de locomotivă și ceilalți care fac parte din CFR-ul ăsta mare și au un venit net mai mare de 8.000 lei să nu mai primească tichete. Adică, un mecanic de locomotivă, dacă încasează 7.999 lei va primi 600 lei tichete de masă, iar un mecanic care a luat 8.002 de lei, nu va primi tichete de masă. În funcție de programul pe care îl are mecanicul într-o lună de zile, el poate să aibă mai multe ore cap de secție, mai multe ore sâmbătă, duminică și sărbătorile legale și asta duce la sporuri și plata unor ore, puţin mai mult decât cel care are un program cu mai puține ore cap secție și mai puține festive. Mecanicul nu poate să calculeze el, domnule, eu trebuie să fac 38 de ore festive, pentru că dacă fac 39 sau 40, trec pragul peste 8000. Deci trebuie făcut în așa fără pentru a beneficia toți de acest drept – tichetele de masa”, spune Marian Pavel.

În condițiile date, domnule Maxim, cum vedeți soluționarea acestei situații de criză și ce ar putea urma?

“Păi, dacă nu se respectă permiterea aplicării prevederilor Legii 195/2020 și în anul 2024, adică mă refer la reîntregirea salariilor, noi am anunțat că vom trece la acțiuni în instanță, precum și la greva împotriva politicii Guvernului României, sociale și economice. Guvernul României trebuie să permită reîntregirea fondului de salarii pe anul 2024, chiar dacă există pierderi la CFR Călători și la CN CFR SA, pentru că aceste pierderi sunt cauzate prin acordarea parțială a compensației către CFR Călători mai puțin cu 30% deci, practic Guvernul României produce aceste pierderi sau altfel spus, CFR Călători lucrează pe caiet cu statul român”, a mai precizat Rodrigo Maxim.

Redactor: Laurenţiu Despina / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: facebook.com

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 19:38

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș

Nava-școală „Mircea” va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după cel de-al patrulea marș transatlantic executat...

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:00

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi

Sezonul estival din acest an a fost mai slab decât cel de anul trecut, a spus  președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT)...

DIALOGURI LA ZI Cristian Bărhălescu, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, invitat în emisiunea de astăzi