Ascultă Radio România Constanța Live

AUDIO | Numărul turiștilor în unitățile clasificate a depășit, anul trecut, nivelul din 2019. Adrian Voican, despre tendințele din turism în 2024

AUDIO | Numărul turiștilor în unitățile clasificate a depășit, anul trecut, nivelul din 2019. Adrian Voican, despre tendințele din turism în 2024

Publicat de Adina Sîrbu, 12 februarie 2024, 09:07

România a depăşit în 2023 nivelul sosirilor înregistrate în unităţile clasificate de turism în anul 2019, iar în ianuarie crescut interesul turiștilor români pentru vacanțe prin programul „Înscrieri Timpurii”, volumul rezervărilor fiind cu 30% mai mare față de perioada similară a anului trecut. Această creștere păstrează evoluția anului 2023, când numărul turiștilor a fost cu 11% mai mare față de anul precedent, și depășește cu 0,28% numărul turiștilor din 2019, considerat an de referință pentru turismul național. Despre tendințele în domeniu, în 2024, ne-a vorbit Adrian Voican, în dialog cu Laurențiu Despina.

În condițiile atâtor incertitudini, cu tot felul de turbulențe, mai mari sau mai mici, mai există planificări de vacanțe cu 7-8 luni înainte?

Da, cifrele ne arată că în luna decembrie, dar mai ales în ianuarie, avem o creștere a rezervărilor prin programul „Înscrieri timpurii”, deși cu reduceri și condiția că biletul nu poate fi schimbat. O creștere de până la 30% anul acesta înseamnă că oamenii văd o oarecare stabilitate și atunci, pentru un preț mai bun, pentru o reducere semnificativă, își achiziționează din timp biletele.

Ne raportăm, în mai toate statisticile în domeniul turismului, la anul 2019, considerat un an de vârf. Dar ce ne dezvăluie trendul? Putem depăși performanța de acum 5 ani? Suntem în urcare?

Noi am fost atât de tare loviți în 2020, ne-am revenit atât de greu din trei șocuri succesive. Nu numai pandemia, care a durat mult mai mult decât am estimat noi, dar am avut și războaie și nu e pace în acest moment în lume, iar inflația se dovedește un dușman mai viclean chiar decât pandemia. Greu să spui că ne-am revenit. Am depășit cu câteva zecimale numărul de sosiri din 2019, dar nu am depășit la numărul de înnoptări. Asta înseamnă că oamenii și-au mai redus sejururile de acum 4 ani până astăzi și că trebuie să privim cifrele astea cu atenție. De fapt, practic suntem la nivelul lui 2019, iar 2024, din prognozele europene, ar trebui să fie anul desprinderii.

Ce înseamnă voucherele de vacanță știm cu toții. Este un instrument de plată pentru vacanțe, dar anul acesta care este situația lor?

Anul trecut, din totalul de vouchere emise, aproape 400 de milioane de euro, 90% s-au consumat. Deci a fost un instrument foarte bun, iar rezultatele le vedem în numărul de unități de cazare care se clasifică. Datorită acestui instrument, oamenii trec cumva din economia gri spre economia albă cu viteză și vedem, dacă ne uităm pe o perioadă ceva mai lungă, că, practic, numărul de unități de cazare din România s-a dublat în ultimii 10 ani. Cei care utilizează vouchere de vacanță nu sunt cei care pleacă în vacanțe luxoase în străinătate, ci categorii de angajați la stat cu venituri mai mici și care merg rar în vacanță pe litoral, la un all-inclusive, și voucherele ajută. Mai mult decât atât, am constatat că ne ajută și în zona de extrasezon sau intersezon – nu e chiar vârful de sezon și atunci prețurile sunt mai mici, există și reduceri, și, dacă ai și vouchere de vacanță, devine accesibil pentru o pătură largă a populației. E un stimulent pentru economia românească ca banii să fie consumați aici, în țară, și nu acolo, în destinații fabuloase, frumoase, dar care nu duc lipsă de turiști.

În consecință, se acordă și anul acesta vouchere de vacanță?

Da, chiar valoarea lor a crescut un pic, de la 1.450 la 1.600 de lei. În același timp, se impozitează ceva mai mult. Oricum e cu o fiscalitate ceva mai mică decât dacă ai plăti o primă de vacanță.

Care este preferința în materie de vacanțe pe litoral?

E un obicei la români că, imediat după Anul Nou, undeva în ianuarie, februarie, martie, se concentrează pe vacanțele de vară. Și când zici vară în România, te gândești în mare parte la plajă, la soare, și sunt rezervări pe litoral. Mamaia, Eforie și Jupiter sunt în top, crește țara din punct de vedere turistic, apar și evenimente, iar evenimentele atrag public numeros. A învățat și România, pe finalul de an, ce înseamnă să ai un târg frumos de Crăciun.

Cam care sunt preferințele turiștilor atunci când aleg litoralul? Într-adevăr, aleg una dintre stațiuni, dar, de exemplu, din punct de vedere al hotelurilor către care se orientează, al facilităților și serviciilor, cam care sunt preferințele lor?

Crește de la an la an numărul turiștilor care se îndreaptă de la 3 la 4 stele și hotelurile sunt renovate sau apar hoteluri noi sau modernizate în fiecare an. Și atunci trendul acesta de creștere a cerinței de calitate se vede. De asemenea, dacă ai copii mici, vrei să-ți controlezi bugetul, e clar, mergi la un all inclusive, dar dacă ești tânăr sau e vorba de un cuplu care vrea să se distreze, merge în zona de cluburi, în Mamaia, sau în Vama Veche ori Costinești.

Ne-am obișnuit ca în fiecare an să mai crească tarifele. La ce să ne așteptăm în acest an?

Sigur că nu poate turismul să facă excepție de la trendul acesta inflaționist și putem să vedem tarife mai mari cu 10%, 12%, 15%, uneori însoțite, cum spuneam, și de un salt calitativ, dar oamenii sunt atenți la bugete. Noi am văzut că, deși prețurile afișate au fost mai mari și în 2023 și oamenii și-au făcut un buget propriu, ori au stat ceva mai puțin, ori au mai renunțat la niște masă. Până la urmă, bugetele cheltuite de fiecare familie n-au fost mai mari semnificativ decât în anii precedenți. Bugetul s-a încadrat undeva între 2000-2.500 de lei pentru o rezervare. De obicei, o rezervare conține doi adulți și un copil, pentru o perioadă, cum spuneam, în scădere de la altădată 6 nopți, 5 nopți, la 4,7 – 4,3 nopți de cazare, excepție făcând sejururile în stațiunile cu tratament balnear, la Techirghiol, în Eforie, Mangalia, chiar și Neptun, unde vacanțele de obicei sunt ceva mai lungi. Datorită acestor pachete de tratament, acolo putem să vorbim și de 7 nopți.

Redactor: Laurențiu Despina/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: Ovidiu Oprea

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 09:28

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea

În lipsa unui Guvern cu puteri depline care să poată face obișnuita rectificare bugetară, spitalele se afundă în datorii. Cât mai pot rezista...

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea
Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:44

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine

​La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați,...

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 19:38

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș

Nava-școală „Mircea” va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după cel de-al patrulea marș transatlantic executat...

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități