Radio Constanța, primul radio din Dobrogea, de 34 ani! Frumoasa poveste a oamenilor radioului
Publicat de Adina Sîrbu, 21 ianuarie 2024, 05:43
Astăzi, 21 ianuarie 2024, se împlinesc 34 de ani de când Radio Constanța, primul radio din Dobrogea și cel dintâi post teritorial al Radio România, a început să emită. Colegii noștri, care pe 21 ianuarie 1990 au pășit pentru întâia oară în Vila nr. 1 din Mamaia și care, acum, încă mai slujesc radioul, ne-au povestit că 34 de ani au trecut la fel de repede precum tot atâtea clipe. Și-au amintit cu nostalgie de începuturi și au împărtășit cu noi din amintirile lor dragi.
Redactorul sportiv Cătălin Donose avea 22 de ani atunci când s-a angajat la Radio Constanța, în ianuarie 1990. Era cel mai tânăr dintre toți jurnaliștii din echipă și știa că aici își dorește să rămână peste ani și să facă performanță.
Cătălin Donose: Oare când au trecut acești 34 de ani alături de Radio Constanța? Mie mi se pare că parcă a fost ieri, ziua din ianuarie 1990, când am intrat pentru prima oară în Vila nr. 1 din Mamaia. Eram cel mai tânăr, aveam atunci 22 de ani și luam din zbor tot ce era mai bun de la cei cu experiență. O mare importanță la deschiderea Radio Constanța a avut-o Rodica Șerbănescu, deși atunci, având altă vârstă, îmi era mai greu să accept unele decizii. Apoi, un adevărat mentor pentru mine a fost profesorul Virgil Mocanu. Sigur, în toți acești ani, am avut numeroși colegi de mare calitate și nu pot să-i uit pe regretații Adrian Vasile, Marian Moldoveanu, Andrei Gheorghe. Mi-aduc aminte, era o nebunie cu dedicațiile la muzică populară și ușoară. Dacă era ziua ta și nu aveai dedicație la Radio Constanța, nu era bine. Se stătea la coadă să se plătească dedicațiile. Erau alte vremuri. Gata, că mi-a expirat timpul! Colega m-a pus să împachetez 34 de ani în 34 de secunde, greu lucru. La mulți ani, Radio Constanța, și să ne reauzim sănătoși!
34 de ani au trecut precum 34 de clipe și pentru redactorul Cecilia Pătrăhău. Pentru Cici, cum îi spunem noi, prietenii, Radio Constanța este a doua sa casă, cu nenumărate și frumoase amintiri.
Cecilia Pătrăhău: Ce înseamnă 34 de ani la scara istoriei? O picătură într-un ocean, dar la nivel personal poate fi o viață de om. 34 de ani la Radio Constanța chiar a însemnat o viață frumoasă pentru mine și pentru colegii mei de atunci. Cu toții am descoperit lumea undelor, despre care doar auzisem. Am intrat într-un univers al sunetelor care ne-a fascinat. Am avut șansa să cunosc adevărați profesioniști din toate domeniile, dar, mai presus de toate, am învățat să dăruiesc emoție. Începuturile au fost romantice, nu am venit niciodată ca la serviciu și am petrecut în radio mai mult timp decât acasă. Era firesc, era distractiv, era multă voie bună, eram o adevărată familie. Nu a fost întotdeauna ușor, dar vă asigur că, dacă ar fi s-o iau de la capăt, tot meseria aceasta aș îmbrățișa-o.
De anii începuturilor la Radio Constanța, pe când era redactor și prezentator de știri, își amintește și editorul Marian Cosor. Din profesia de jurnalist nu lipsesc momentele de încordare, dar nici cele în care râzi și te bucuri din toată inima, ne-a povestit acesta.
Marian Cosor: Un personaj aparte de-a lungul istoriei Radio Constanța a fost Iulia Trandafir. Am lucrat mulți ani cu ea la știri. În acest compartiment este o interacțiune continuă între cei care lucrează în aceeași tură, pentru cine nu știe, iar animozitățile pot genera dezastre serioase: buletine subțiri, evenimente în desfășurare pe care nu poți să le mai introduci în jurnal dacă nu există disponibilitate, astfel încât să ai la timp vocile, înregistrările, textul. Trebuie multă răbdare, toleranță, trebuie inimă bună, care uneori lipsea. Iulia era când excesiv de bine dispusă, când supărată exagerat. Nici eu nu eram chiar porumbelul păcii… Privit din afară, biroul părea un ring de box uneori. Ne certam, cum nu mă certasem cu nimeni până atunci. Și ca să vă spun că epoca aceea a fost spectaculoasă, iar când râdeam, nu ne mai puteam opri. Într-o zi a fost un buletin pe care îl citeam pe două voci, eu și Iulia, ne dusesem în studio destul de târziu, lucrasem până în ultima clipă, veniseră niște știri mai târziu, și ne făceam loc la acea masă rotundă. Ne puneam căștile, verificam știrile. Undeva în apropiere era și redactorul de sport, care intra după noi la finalul jurnalului. Intră semnalul de știri și începem. Citește Iulia, citesc și eu, totul era alternativ. Pare să fie bine, dar vine o știre cu milioane și zice Iulia: „20 de milioane, miliarde, milioane, miliarde”, nu se mai oprea. Iulia citea de obicei tare și hotărât, dar acum pe fața ei apărea un mic zâmbet. Simțea că alunecă pe o coajă de banană. Știam bine acea expresie – era semn de dezastru! Mă rugam să termine fraza, oricum ar fi. Zice într-un târziu, când deja îmi pierdusem speranța, „milioarde”! Nici milioane, nici miliarde, a venit cu acest cuvânt: „milioarde”! A fost momentul în care nu m-am mai putut stăpâni. Am izbucnit într-un râs că nu puteam să mai citesc nicio propoziție din știrea mea. Nu știu dacă Iulia a mai putut să continue după știrea mea incompletă. Țin minte doar că era roșie de râs și gesticula. Am făcut din mâini cu disperare spre operatoare că vrem să încheiem buletinul și să bage jingle-ul de sport. Apoi am fugit de pe scaun lângă calorifer, m-am așezat jos pe mochetă, cât mai departe de microfon, fiindcă n-aveam timp să ies din studio. Eram în partea opusă a ușii, țin minte, eram disperat să nu strict și rubrica sport, îmi țineam mâinile la gură, să-mi stăpânesc râsul și îmi feream privirea de Iulia. Dacă o vedeam, totul era pierdut! A fost un moment incredibil, de neuitat!
Amintiri frumoase și amuzante a păstrat, în inima sa, și colegul nostru Claudiu Dobrescu, redactor de peste 3 decenii în departamentul Sport al Radio Constanta.
Claudiu Dobrescu: O întâmplare de acum 30 de ani: mult timp la Radio Constanța s-a lucrat cu magnetofoane și cu benzi magnetice. Benzile se recuperau în fiecare zi, după ce materialele erau difuzate în emisie. O clipă de neatenție la montaj putea aduce erori considerabile. Într-o zi a fost transmis un material de-al meu în direct și nu știam că la capătul benzii rămăsese o bucată de câțiva centimetri dintr-o bandă folosită de un coleg la un alt interviu. Am încheiat reportajul și, deodată, pe post s-a auzit vocea lui Marian Cosor: „stimată doamnă…”. Fosta directoare de la Radio Constanța, Rodica Șerbănescu, m-a chemat imediat și mi-a zis: „Măi copii, trebuie să fiți atenți în permanență. Ne ascultă lumea, noi ne facem de râs?”. La mulți ani, Radio Constanța!
Colega noastră de la departamentul tehnic – operatoarea Francesca Vintilescu ne spune că Radio Constanta i-a fost predestinat.
Francesca Vintinescu: Am găsit de curând o fotografie făcută de tata în 1967, în care eu eram învățată de mama să fac primii pași, chiar aici, pe terasa Vilei nr. 1 Mamaia, aveam opt sau nouă luni. În acel an apăruse Radio Vacanța. Tata pusese instalația telefonică de aici, din radio, și era foarte încântat să-mi facă prima poză mergând chiar la Radio Vacanța. Ne-am născut în același an și, 23 de ani mai târziu, chiar în ianuarie, luna în care eu m-am născut, m-am angajat aici, la noul radio înființat – Radio Constanța. Peste puțin timp voi ieși la pensie, după 35 de ani de radio, și mărturisesc marele meu secret: din ziua în care m-am angajat la Radio Constanța, niciodată nu am mai putut să ascult acasă nici măcar un minut din ce se difuzează în programul radioului. Mă copleșesc emoțiile și nu pot asculta. Poate pentru că eu lucrez tehnic la aproape tot ce se difuzează. Aștept să devin pensionară, ca să fiu fidelă ascultătoare a Radio Constanța și înțeleg acum că mi-a fost predestinat să lucrez aici. Cumva, am făcut parte din linia temporală a acestui radio de la naștere. Aș vrea ca era digitală să nu însemne sfârșitul radioului. Noi, cei de la Radio Constanța, punem suflet și asta se simte în vibrația undelor de la radio.
De vremurile în care articolele erau redactate la mașina de scris, iar editarea audio a materialelor radiofonice se făcea doar în cabina de producție, ceea ce permitea tehnicienilor să culeagă „perle” din discursurile redactorilor, își amintește cu nostalgie managerul Radio Constanta, Daniel Sîrbu.
Daniel Sîrbu: În perioada în care la Radio Constanța nu exista posibilitatea de a-ți înregistra sau monta un material decât în cabina de producție, în condițiile în care atunci se lucra pe bandă magnetică, timp de 365 de zile, colegii operatori strângeau toate ezitările de la microfon, înregistrate pe bandă, așa numitele „bâlbe” pe care le făceam atunci când mergeam să prezentăm sau să facem un material în cabina de producție. Toate acestea erau colectate cu mare atenție și erau montate, la sfârșit de an. Era o muncă deosebită, pentru că „bâlbele” erau apoi coroborate pe bandă cu fragmente muzicale, care să ilustreze ceea ce noi aveam acolo ca ezitări, se lucra 2-3 zile în mod intens la această bandă și ea se difuza în primele zile ale următorului an. Celebra „bandă cu bâlbe” a fost, pentru Radio Constanța, tradiție multă vreme și, bineînțeles, atâta vreme cât s-a lucrat pe bandă magnetică. Nimeni nu se supăra că banda era difuzată, dimpotrivă, ne amuzam, era momentul pe care îl așteptam toți timp de un an de zile, să ne mai auzim ce ezitări și ce bâlbe am mai produs în timpul unui an calendaristic. „Banda cu bâlbe” rămâne una dintre amintirile cele mai frumoase de la Radio Constanța.
Redactor: Silvia Pascale
