Ascultă Radio România Constanța Live

Locomotivele cu abur pe căile ferate din Dobrogea, o istorie de peste 100 de ani

Locomotivele cu abur pe căile ferate din Dobrogea, o istorie de peste 100 de ani

Publicat de Adina Sîrbu, 9 ianuarie 2024, 09:35

De la locomotivele cu abur, la apariția și folosirea celor diesel și electrice pe căile ferate din Dobrogea, drumul a fost lung de peste un secol.

În alte zone din țară, locomotivele cu abur au fost puse în exploatare din anul 1854, însă în Dobrogea, acestea au circulat abia 6 ani mai târziu. În octombrie 1860 a fost inaugurată calea ferată Cernavodă Port – Constanța Port, prima care a legat Marea Neagră cu Dunărea, realizată de Societatea Danube and Black Sea Railway, în ultimii ani de stăpânire a Imperiului Otoman.

Primele două locomotive cu abur care au circulat în județul Constanța, nr. 681 Ovidiu și nr. 682 Tomis, din cele 6 comandate, au fost puse în serviciu pe 4 octombrie 1860, iar în anul următor au fost aduse și celelalte 4 locomotive, nr. 683-686, cu numărul de fabricație 192-196/1861. Acestea erau locomotive cu tender, tip C-n2, construite la Fabrica Beyer, Peacock-Gorton Foundry – Manchester Anglia și aveau o viteză maximă de 55 km/h.

Pe teritoriul actual al României au existat în exploatare, între anii 1854 – 2002, 5639 de locomotive cu abur, care au fost grupate în 189 de serii distincte, construite în 64 de fabrici din 12 state, între care și România. Primele locomotive au apărut în Banat la începutul anului 1854 pe calea ferată Oravița – Baziaș, drumul cărbunilor din Munții Aninei spre Dunăre. În anul 1923, statul român a cumpărat din Germania 40 de locomotive seria 2201-2240, destinate remorcării trenurilor grele, de mare viteză, de călători, de pe liniile principale ale CFR și au circulat inclusiv pe magistrala București-Constanța. Au remorcat cu succes celebrul tren albastru 91/92 Regele Carol I din perioada interbelică, numit Fulger Pullman Expres, care circula pe relația București –Constanța. Epoca trenurilor cu aburi s-a sfârșit între anii 1959- 1960, când în România s-au construit ultimele locomotive de acest fel, iar în perioada 1980 – 1981, locomotivele Diesel și electrice au scos din funcțiune ultimele locomotive cu abur din parcul Căilor Ferate Române, scrie ing. Radu Bellu în cartea „Locomotive cu abur 1854-2003”.

Până în anul 1923, statul român a cumpărat sute de locomotive cu abur de diverse tipuri, care au fost destinate remorcării trenurilor de marfă și călători, produse atât în Anglia, cât și în Germania, Austria, Franța, S.U.A., dar și în România, la U.D. Reșița și Malaxa București, cele mai rapide având o viteză maximă de 126 km/h.

În prezent, locomotivele cu abur reprezintă o curiozitate, astfel că, în două gări din Dobrogea, dar și din țară sunt expuse diferite modele.

În Gara CF Constanța este expusă, din anul 2015, o locomotivă construită în 1911 de compania germană Orenstein & Koppel, la începutul sec. XX. Cu o lungime de doar 5,9 metri și greutatea de 18 tone, vechea locomotivă avea o putere de 60 CP și dezvolta o viteză maximă de 15 km/h.

Și în zona Gării CFR Tulcea este expusă, din anul 2008, o locomotivă de epocă din seria 50.506, fabricată la Uzinele N. Malaxa București, în anul 1930. Aceasta a fost activă între anii 1932 -1980 și a aparținut depourilor de locomotive București triaj, Constanța, Tulcea, Fetești și Iași, apoi a stat în rezervă până în anul 2007, când a fost dusă la Tulcea și apoi reabilitată. Viteza maximă a locomotivei era de 60 km/h.

Sursă și foto: CNCF „CFR” SA, Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu

Reguli noi la frontieră, începând de astăzi, pentru cetăţenii non-UE care intră în România
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 09:38

Reguli noi la frontieră, începând de astăzi, pentru cetăţenii non-UE care intră în România

Sistemul de Intrare Ieşire (EES) la frontierele externe ale Uniunii Europene, care presupune colectarea datelor alfanumerice şi biometrice pentru...

Reguli noi la frontieră, începând de astăzi, pentru cetăţenii non-UE care intră în România
Dislocări de trupe şi echipamente pentru DACIAN FALL 2025
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 09:02

Dislocări de trupe şi echipamente pentru DACIAN FALL 2025

România va găzdui, în perioada 20 octombrie – 13 noiembrie, cel mai mare exerciţiu NATO organizat anul acesta pe teritoriul ţării...

Dislocări de trupe şi echipamente pentru DACIAN FALL 2025
Starea de alertă instituită după inundarea Salinei Praid a fost prelungită
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 08:54

Starea de alertă instituită după inundarea Salinei Praid a fost prelungită

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid a hotărât prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile, în urma situației generate...

Starea de alertă instituită după inundarea Salinei Praid a fost prelungită
TULCEA: Casă mistuită de un incendiu pornit, cel mai probabil, de la o lumânare aprinsă
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 08:50

TULCEA: Casă mistuită de un incendiu pornit, cel mai probabil, de la o lumânare aprinsă

Pompierii militari tulceni au fost solicitați, sâmbătă seara, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din...

TULCEA: Casă mistuită de un incendiu pornit, cel mai probabil, de la o lumânare aprinsă
Ştiri duminică, 12 octombrie 2025, 07:17

Vreme instabilă, dar normală termic, în Dobrogea și pe litoral

În următoarele zile, vremea în Dobrogea și pe litoral va fi schimbătoare, cu episoade de ploaie și perioade însorite. Duminică, vremea va fi...

Vreme instabilă, dar normală termic, în Dobrogea și pe litoral
Ştiri sâmbătă, 11 octombrie 2025, 22:51

Actrița americană Diane Keaton a murit la vârsta de 79 de ani

Actriţa americană Diane Keaton, recompensată cu un Oscar în 1977 pentru rolul din „Annie Hall”, a murit în California la vârsta de 79 de...

Actrița americană Diane Keaton a murit la vârsta de 79 de ani
Ştiri sâmbătă, 11 octombrie 2025, 17:32

CONSTANȚA/COSTINEȘTI/NĂVODARI: Se oprește curentul electric. Lucrări programate

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Lista întreruperilor...

CONSTANȚA/COSTINEȘTI/NĂVODARI: Se oprește curentul electric. Lucrări programate
Ştiri sâmbătă, 11 octombrie 2025, 16:01

UPDATE/Județul CONSTANȚA: Copil de 3 ani dispărut! Poliția este în alertă

UPDATE: Copilul a fost identificat de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, pe câmp, la aproximativ 3 kilometri de locuință. Acesta nu a...

UPDATE/Județul CONSTANȚA: Copil de 3 ani dispărut! Poliția este în alertă