Ascultă Radio România Constanța Live

Final de vacanță în plin val de viroze și în pragul unui episod sever de iarnă

Final de vacanță în plin val de viroze și în pragul unui episod sever de iarnă

Publicat de Adina Sîrbu, 7 ianuarie 2024, 13:39

Un nou episod de iarnă își va face simțită prezența în toată țara. În Dobrogea, vom trece de la temperaturi și de 16 grade, înregistrate în ultima perioadă, la maxime negative și ger în timpul nopții.

Medicii spun că aceste variații mari de temperatură ne pot afecta sănătatea, făcându-ne mai vulnerabili la infecții respiratorii și gripă.

Dr. Irina Dumitru, medic primar boli infecțioase:

Din păcate, ne influențează, sistemul nostru de adaptare este din ce în ce mai bulversat, pentru că au fost variații de temperatură toată această perioadă, au fost și temperaturi reci și temperaturi calde, din nou temperaturi reci. Vom deveni și mai vulnerabili, în special pentru pacienții care au comorbidități și respiratorii, și cardiovasculare, cei care nu s-au vaccinat nici antigripal, nici anti-COVID. Pentru acești pacienți lucrurile nu vor sta foarte bine.

În această perioadă, camerele de gardă ale spitalelor de copii şi paturile unităţilor medicale de boli infecţioase sunt pline până la refuz de pacienți cu gripă, pneumonie, infecţiile respiratorii sau COVID.

Diana Cimpoeșu, medic-şef UPU SMURD Iaşi a declarat că, în mod clar, în aceste zile au fost multe cazuri, mult mai multe decât în luna anterioară, în fiecare zi, de viroze respiratorii, de gripă A şi de COVID, cele mai grave fiind cele cu gripă A.

Şi dr. Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Bucureşti, spune că, probabil,  suntem în pragul unei epidemii de gripă, având în vedere creșterea accelerată a numărului de cazuri în ultimele două-trei săptămâni, iar începerea școlii și revenirea oamenilor din concedii, din minivacanța de sărbători, va duce, probabil, la o explozie de cazuri.

Iar dr. Sandra Alexiu, preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, a atras, la rândul său, atenția că, dacă vrem să nu facem gripă sau COVID, trebuie să ne vaccinăm, precizând că, dintre cei prezentați la camerele de gardă, internați în spital sau decedați din cauza gripei sau a infecției cu coronavirus, 99% sunt nevaccinați.

Cele mai recente date arată că, între Crăciun şi Revelion, au fost aproape 3.300 de cazuri de gripă clinică și s-a mai înregistrat un deces, al șaselea din acest sezon, toate cu virus gripal de tip A.

La nivel național doar puțin peste un milion de persoane s-au vaccinat antigripal, iar abia din 28 decembrie, medicii de familie au fost informați că vor avea disponibile 1 milion de doze de vaccin anti-COVID actualizat de la Moderna, eficient împotriva tuturor tulpinilor aflate în prezent în circulație.

În județul Constanța, de pildă, unde numărul cazurilor de gripă a crescut de 5 ori într-o săptămână, s-au vaccinat antigripal puțin peste 20% dintre persoanele vulnerabile, iar medicii de familie nu au solicitat nici măcar o doză de vaccin anti-COVID actualizat, întrucât ar fi trebuit să facă necesarul până pe 4 ianuarie.

Cele două seruri pot fi administrate simultan și protejează împotriva formelor grave de boală.

Membru în Comitetul Național de Vaccinologie, dr. Irina Dumitru, spune că vaccinul antigripal poate fi administrat și acum, pentru că sezonul se prelungește până în primăvară, iar în circulație este un virus agresiv:

Oricând, pentru că gripa va ține. Având în vedere schimbările climatice din ultima perioadă, probabil se va prelungi până în martie-aprilie. Nu știu de ce anul acesta fost o mare relaxare în ceea  ce privește  vaccinarea, doar 20 și ceva de procente dintre pacienții vârstnici și cu comorbidități s-au vaccinat. Este  un procent extrem de mic comparativ cu alte țări din Europa. foarte important să ne vaccinăm, pentru că circulă virusul gripal de tip A, un virus agresiv și care poate să dea numeroase complicații.

În pofida acestor date, Ministerul Sănătății a postat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj:

Atenție! În România nu se înregistrează o epidemie de gripă în acest moment. Datele ne arată că numărul cazurilor de viroze respiratorii și gripă este cu aproximativ 25% mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut.

Recomandăm prezentarea la camera de gardă sau la unitățile de primiri urgențe DOAR dacă temperatura depășește 39 de grade și există comorbidități. În cazurile ușoare sau medii, contactați medicul de familie pentru recomandări și izolați-vă la domiciliu.

Pentru părinți: Evitați trimiterea copiilor în colectivități dacă prezintă simptome de viroză (tuse, dureri în gât, mialgii, febră) pentru a preveni răspândirea virusului.

Reamintim: Virozele respiratorii NU se tratează cu antibiotice. Optați pentru tratament simptomatic și asigurați-vă că pacienții sunt bine hidratați.

Mesajul a fost aspru criticat de către medicul de familie Raluca Zoițanu, care, alături de alți specialiști, a atras atenția că ne confruntăm cu un val de îmbolnăviri de gripă, COVID-19, pneumonii, infecții cu virusul sincițial și o epidemie de rujeolă, motiv pentru recomandă ferm vaccinarea împotriva tuturor acestor agenți patogeni, dar și măsuri de prevenție precum purtarea măștii:

Puteți fi oare mai indolenți de atât? Mesajul acesta, pe pagina oficială a Ministerului Sănătății, este echivalentul lui „stați liniștiți la locurile voastre, avem de toate, iar presa e crizată!”. Nu avem de toate și nu e cazul să stăm liniștiți. Nu avem epidemie de gripă, încă! Dar datele statistice la care vă uitați din turnul de fildeș al MS și INSP sunt în mod evident praf și pulbere, cum vă spunem și scriem de ani de zile toți cei care chiar lucrăm cu pacienții zi de zi. Sunt mult mai multe cazuri de viroze respiratorii, gripă și chiar COVID, dar NU SE MAI FAC TESTE RAPIDE SAU RT-PCR OFICIALE anul ăsta, pentru că ați tăiat finanțarea și oamenii se testează, dacă se testează, doar acasă și nu se mai înregistrează nicăieri. În al doilea rând, UNDE SUNT MESAJELE OFICIALE DESPRE PURTAREA MĂȘTII ȘI VACCINARE contra bolilor respiratorii? Avem disponibil vaccin contra gripei, contra COVID, contra rujeolei, contra pneumoniei, otitei și meningitei cu pneumococ, contra pneumoniei și meningitei cu Haemophilus influenzae de tip B, contra tusei convulsive. Ba chiar și contra difteriei – forma respiratorie – pe care n-o găsim în statistici în România, deși în țările europene cu sisteme de depistare a bolilor infecțioase eficiente o găsim cu sutele de cazuri de câțiva ani deja. Nu avem disponibil în România vaccin contra virusului sincițial respirator, deși în SUA deja există și Guvernul american face tot ce poate să-l obțină pentru cetățenii săi. Nu, nu avem chiar de toate. Și nici nu e cazul să stăm liniștiți la locurile noastre. Presa trage un semnal de alarmă, amplifică vocea medicilor îngrijorați din camerele de gardă și secțiile pline ale spitalelor, din cabinete. Nu este crizată. Minimul de implicare pe care îl puteți arăta este să spuneți oamenilor să nu mai bântuie prin tot orașul dacă sunt bolnavi, să poarte mască dacă este musai să se întâlnească cu alți oameni și să se vaccineze pentru că nu mor de la vaccin, dar se poate să-i omoare pe alții, mai puțin norocoși, îmbolnăvindu-i.

Surse: TVR, MS, Dr. Raluca Zoițanu/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: pixabay.com

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:44

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine

​La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați,...

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 19:38

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș

Nava-școală „Mircea” va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după cel de-al patrulea marș transatlantic executat...

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris