Ascultă Radio România Constanța Live

În noaptea dintre ani, slujbă de mulţumire şi de binecuvântare a începutului noului an calendaristic

În noaptea dintre ani, slujbă de mulţumire şi de binecuvântare a începutului noului an calendaristic

Publicat de Adina Sîrbu, 31 decembrie 2023, 15:43

În noaptea dintre ani, în bisericile ortodoxe românești se săvârşeşte o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare a începutului noului an calendaristic.

Rânduiala stabilită de Sfântul Sinod în anul 2011 prevede, potrivit Patriarhiei, citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, întrucât în ziua de 1 ianuarie ne amintim de momentul când Fiul lui Dumnezeu, întrupat, a primit numele de Iisus. Iisus înseamnă în limba ebraică „Dumnezeu mântuieşte” şi în acatist este pronunţat de aproximativ 200 de ori.

Slujba care se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani mai cuprinde rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către Mântuitor, o rugăciune de mulţumire, şi două rugăciuni de intrare în noul an – una din tradiţia liturgică română şi slavă (cea care va fi citită şi la slujba de Te Deum oficiată după Sf. Liturghie în prima zi din an) şi alta din tradiţia greacă.

La 1 ianuarie, se sărbătoreşte Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, va sluji la Catedrala Patriarhală în noaptea dintre ani şi la sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare.

Duminică, între orele 23.30 și 1.00, Patriarhul Daniel va oficia Slujba de binecuvântare a Anului Nou, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, iar pe 1 ianuarie 2024, între orele 9.30 și 12.30, va săvârşi Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Apoi, va fi oficiată slujba de Te Deum cu ocazia începutului Noului An – 2024, iar la final va avea loc Proclamarea Anului omagial şi a Anului comemorativ 2024.

Astăzi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj românilor:

Cu prilejul sărbătorilor Anului Nou 2024 şi Botezului Domnului vă adresăm tuturor părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună dimpreună cu salutarea tradiţională La mulţi ani!

La Constanța, astăzi, de la ora 23.15, Arhiepiscopul Teodosie va oficia slujba de Te Deum pentru mulţumire şi pentru binecuvântare a Noului An calendaristic la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Luni, 1 ianuarie 2024, în Biserica Ortodoxă este praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și cinstirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și a mamei sale, Sf. Emilia, iar programul Arhiepiscopului Teodosie va cuprinde, de la ora 8.15, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța, iar de la ora 17.30, la Casa de Cultură din Constanța, va avea loc întâlnirea de Anul Nou dintre Arhiepiscopul Tomisului, clerul și credincioșii dobrogeni. Totodată, Corala bărbătească ortodoxă „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului și Grupul bizantin „Sfântul Vasile cel Mare” vor susține tradiționalul concert de colinde.

La Biserica „Sfântul Mina” din Constanța, preotul Claudiu Banu a anunțat că „noaptea dintre anii 2023-2024 se cuvine să o petrecem în rugăciune”, de aceea programul liturgic prilejuit de trecerea anului 2023 cuprinde: duminică, 31 decembrie, în intervalul orar 23.00- 01.00, Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos urmat de Rugăciunile de Binecuvântare a Noului An Calendaristic 2024; luni, 01 ianuarie, între orele 09.00 și 12.00, Utrenia urmată de Sfânta Liturghie, la finalul căreia vor fi rostite Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.

Surse: AGERPRES, Arhiepiscopia Tomisului, pagina de facebook Biserica Sfântul Mina/ Redactor: Adina Sîrbu

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 09:28

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea

În lipsa unui Guvern cu puteri depline care să poată face obișnuita rectificare bugetară, spitalele se afundă în datorii. Cât mai pot rezista...

AUDIO | Criza politică adâncește criza financiară din sănătate. Situație incertă la Spitalul de Urgență Tulcea
Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:44

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine

​La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați,...

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 19:38

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș

Nava-școală „Mircea” va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după cel de-al patrulea marș transatlantic executat...

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități