Adina Emrea, voluntar în şcolile din judeţul Constanţa: “Visul meu este de a ajuta copiii să devină mai buni, să avem o societate mai bună, pentru că asta se face prin intermediul lor”

Publicat de Doina Sirbu, 27 decembrie 2023, 13:26

Adina Emrea

Vă prezentăm astăzi, povestea unei tinere din județul  Constanța care vrea să fie sprijn moral pentru copiii din familiile defavorizate. Adina Emrea, căci acesta este numele ei, a terminat Facultatea de Drept în cadrul Universitații “Andrei Șaguna” din Constanța, iar acum este voluntar în școlile din județul nostru.

Le predă elevilor noțiuni elementare de educație juridică și crede cu tărie că un copil poate ajunge la vârsta maturității un delincvent, dacă în cei 7 ani de acasă nu a găsit iubire necondiționată și întelegere din partea părinților sau a bunicilor.

Sunt Emrea Adina Cătălina, am 30 de ani, sunt căsătorită.

Unde ai copilărit? Unde te-ai născut?

În Culmea, județul Constanța. Am terminat Facultatea de Drept în cadrul Universității “Andrei Șaguna” și masterul la Facultatea de Psihologie și Științe Comportamentale și Juridice în cadrul aceleiași universități.

Care este visul tău?

Visul meu este de a ajuta copiii să devină mai buni, să avem o societate mai bună, pentru că asta se face prin intermediul lor și cu ajutorul societății în același timp. Eu sunt contra violenței împotriva copiilor. Mămicile spun că “tu nu ai copii și nu știi cum e”, dar aș întreba mămicile dacă lor le-ar plăcea ca soții lor să le bată în mijlocul străzii sau să le umilească, să le înjure.

Ce se poate întâmpla cu un copil care, la o vârstă foarte fragedă, este supus abuzurilor fizice și emoționale?

Consider că acesta poate ajunge să abandoneze școala, să fugă de acasă. Poate există cazuri în care ar dori să se sinucidă deoarece nu se simte iubit. Ar ajunge să aibă un comportament nepotrivit pentru a fi băgat în seamă. Ar dori să facă parte din anumite grupuri pentru a se simți util, să zic, apreciat, iubit, înțeles. De jumătate de an urmez niște cursuri și am fost chemată în școli pentru a le vorbi copiilor despre violență. A început cu Ziua Toleranței, care a fost pe 16 noiembrie. Și acum în continuare merg la școli.

Care a fost experiența ta în școlile din Constanța?

Am mers la școlile din Ovidiu și din Nazarcea, unde am întâlnit niște copii minunați, cu care recent m-am întâlnit și mi-au adus felicitări în care-mi spuneau că le-a fost tare dor de mine și îşi doreau foarte mult să mă mai vadă. Şi asta în situația în care ei m-au văzut o singură dată. Elevii erau foarte interactivi, cu mânuțele pe sus, mi-au dat niște răspunsuri exemplare. La un moment dat am zis că mă învață ei pe mine, nu eu pe ei. Prima dată merg și le ofer activități, ei să-mi explice, apoi le prezint și eu, îi pun să-mi citească, îi invit în față. Adică nu fac pe profesoara.

Ceea ce faci tu este voluntariat?

Da, momentan este voluntariat. Am fost și la clasa a IV-a, clasa a VIII-a la clasa a VII-a la clasa a IX-a, unde mi-a plăcut foarte mult, deoarece am putut vorbi în termenii mei despre infracțiune și multe alte lucruri. La cei mici trebuie să-mi găsesc anumite definiții, să zic așa, ca să mă înțeleagă, să fie pe înțelesul lor.

La ce școli îți dorești să ajungi de acum încolo?

Peste tot, oriunde se poate să ajut. Mi-aș dori să se introducă în școli educația juridică, deoarece consider că este necesar. Atunci copiii ar fi mult mai bine informați și ar ști că părinții lor, după 14 ani, nu mai răspund pentru ei. Fiecare răspunde pentru faptele lui. Mi-aș dori să predau cum educație civică sau să fiu consilier al elevilor. Am făcut un chestionar din care a reieșit că delinvența juvenilă are ca principal factor anturajul, dar din punctul meu de vedere, nu! Lipsa afectivității, deoarece ei spun că anturajul este, dar în anturajul acela sunt tot copii care conviețuiesc într-o anumită familie. De aceea chiar am un mesaj pentru părinţi – înainte să ridice palma, să se gândească de ce vor să facă asta, pentru că nu este vina copilului, este trecutul lor, practic, pentru că așa au fost crescuți majoritatea dintre ei.

Adina, cum a fost copilăria ta în localitatea Culmea?

Foarte frumoasă. Chiar am spus că mă bucur că am avut o copilărie în care am scris și la lumânare, am știut să ne jucăm, să ne distrăm, ceea ce acum nu mai văd. Copiii sunt doar cu telefoanele, cu jocurile, cu multe alte chestii și asta tot din cauza părinților, celor care nu au știut să le spună că au voie doar două ore pe zi. Eu am crescut cu bunicii, am crescut fără mama mea deoarece a plecat când aveam șase luni. Tatăl meu la fel, s-a mutat, dar ne înțelegem bine și am crescut cu bunica și cu bunicul și le mulțumesc că mi-au oferit o educație foarte bună. Eu pot spune că sunt ceea ce sunt acum datorită bunicilor și fără violență și fără abuz verbal și fără absolut nimic.

Cum au fost bunicii pentru tine? Cum te-au educat și cum abordau ei o situație atunci când tu făceai năstruşnicie?

Bunica mea tot timpul îmi spunea “Adina, să fii bună”, “Adina, să dai bună ziua”. Îmi spunea tot timpul cum să mă îmbrac. Hainele pentru acasă sunt hainele pentru acasă, iar cele de oraș sunt haine de oraș. Îmi spunea să mă îngrijesc.

Au fost și situații tensionate în care bunicii au fost nevoiți să ridice tonul la tine?

Oh, da! O dată știu că am băgat toți copiii în curte și am stricat toți strugurii. O dată am inundat casa deoarece eu cu prietena mea Mirela ne făceam ziua în altă cameră și am lăsat robinetul la bucătărie deschis și când a intrat bunica mea, era apa până la glezne. Acelea au fost singurele chestii de care-mi aduc aminte și știu că a ţipat la mine dar în rest, nu. În anumite situații, violența în familie devine un obicei. La mine, dragostea era un obicei.

Redactor: Silvia Pascale / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com / arhivă personală