16 decembrie 1989 | „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”

Publicat de Adina Sîrbu, 16 decembrie 2023, 16:17
„Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” este sloganul care a scos în stradă sute de mii de români, sătui de dictatură, cu exact 34 de ani în urmă. La 16 decembrie 1989, la Timișoara, a pornit revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist, data fiind declarată, prin lege, „Ziua Solidarităţii Naţionale împotriva Dictaturii”.
Pentru timișoreni, 16 decembrie 1989 a însemnat trecerea de la o nemulţumire locală, a evacuării unui pastor, la frenezia colectivă a rezolvărilor radicale. Pe 16 decembrie, oamenii au început să se strângă din nou în faţa casei pastorului László Tőkés, cerându-i primarului un document scris de anulare a ordinului de evacuare a pastorului din oraș. În jurul orei 15.00, s-a format o delegaţie care să meargă la Primărie, să vadă ordinul scris. dar în loc să rezolve cererea, autorităţile i-au ameninţat pe oameni că, dacă nu vor elibera Piaţa Mare în două ore, vor fi împrăştiaţi cu tunuri cu apă. Chiar şi László Tőkés i-a sfătuit pe oameni să plece acasă.
Timişorenii au început să scandeze lozinci, un tânăr a oprit un tramvai şi a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!”, circulaţia a fost întreruptă de miile de persoane care se strânseseră în centrul oraşului, se scanda „Libertate, Dreptate”, se cânta „Deşteaptă-te, române” şi s-a jucat Hora Unirii. Acesta a fost, spun martorii, momentul declanşării Revoluţiei Române.
Coloanele s-au îndreptat, apoi, spre Comitetul Judeţean al PCR, bine păzit de trupele Ministerului de Interne. Oficialităţile locale hotărâseră să mobilizeze toate forţele pentru a-i îndepărta pe manifestanţi şi chiar să ceară ajutor la Bucureşti. Oamenii au fost întâmpinaţi cu jeturi de apă, cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc. S-au făcut primele arestări, iar timişorenii s-au regrupat în faţa Catedralei. Forţele de ordine au atacat manifestanţii, de mai multe ori, în diferite locuri din oraş. Protestatarilor li s-au alăturat studenţii şi sindicaliștii, moment în care protestul a devenit unul social. Oamenii au spart vitrinele magazinelor, au dat foc cărţilor lui Ceauşescu și au distrus lozincile „Epocii de aur” de pe stradă.
Până după miezul nopţii, au avut loc adevărate lupte de stradă. Pastorul László Tőkés a fost arestat şi bătut, iar combatanţii şi-au părăsit poziţiile spre dimineaţă, cu promisiunea, însă, că vor continua protestul şi a doua zi, pe 17 decembrie.
În acea noapte, timişorenii au primit un mesaj de împăcare de la autorităţi – calorifere fierbinţi și apă caldă la robinete – dar era prea târziu: revolta populară împotriva regimului dictatorial și comunist începuse și nu mai era cale de întoarcere!
Lectorul universitar Gabriel Manea, de la Facultate de Istorie și Științe Politice a Uniersității Ovidius Constanța, a vorbit, astăzi, la Radio Constanța, într-un interviu realizat de Mircea Taiss, despre însemnătatea evenimentelor petrecute cu mai bine de trei decenii în urmă.
Ce rol au avut locuitorii Timișoarei în Revoluția Română din Decembrie?
Evident că au avut probabil rolul cel mai important în acele momente de început ale Revoluției și trebuie să le recunoaștem acest rol, să-l accentuăm și să-l îl promovăm de câte ori vorbim, an de an, despre aceste evenimente, și nu doar în luna decembrie, ci atunci când ne aducem aminte de felul în care a început să se construiască democrația noastră în ultimii 34 de ani. Există această discuție, știți foarte bine, dacă este potrivit să folosim termenul de „revoluție” sau nu. Dacă nu l-am folosi, probabil că am face o nedreptate a acestor locuitori din Timișoara, pentru că ei, totuși, sunt cei care au dat tonul unor jerfe pe care nu le putem nega după trei decenii și jumătate aproape.
În 17 decembrie, regimul și-a dat pe față, ca să spun așa, întreaga lui criminalitate. În acea zi de 17 decembrie, aflând ceea ce se întâmplă la Timișoara cu o zi înainte sau chiar cu două zile înainte, a avut loc o ședință a Comitetului Politic Executiv, unde Nicolae Ceaușescu, textual, a cerut ca protestanții, pe care îi vedea deja ca dușmani, să fie arși și să fie omorâți. Chiar le cerea lui Iulian Vlad, lui Tudor Postelnicu, cu aceștia, cu protestanții, nu se discută, nu se tocmește, și aceștia trebuie să fie omorâți. Și de aici trebuie să tragem noi concluzia acestei criminalități de esență malefică a regimului comunist. Impresia mea a fost că Revoluția nu s-a terminat nici măcar atunci, în 1990, pentru că idealurile timișorenilor din decembrie în anii următori au fost negate, au fost spulberate de un eșalon care a ajuns la conducerea țării, extras tot din structurile partidului, tot din structurile Securității, ceea ce a întârziat și chiar a blocat drumul României spre democrație, spre Occident, spre capitalism, spre bunăstare și spre libertate încă câțiva ani de zile.
Ştim că Timişoara a încercat o Revoluţie. Acest sacrificiu a fost făcut pentru o reală democraţie în România. Şi avem partea a doua, de la Bucureşti, puterea fost preluată de eşalonul doi din Partidul Comunist Român. Ştim cine a tras în noi în 17, 18, 19, 20 decembrie şi, după 34 de ani, încă nu avem un proces terminat pentru crimele de după 22, după fuga lui Ceauşescu, când trebuia să fie pace şi linişte şi au fost mai multe crime. De abia acum s-a deschis, în sfârşit, procesul aşa-zisei evoluţii de după fuga lui Ceauşescu, unde au fost multe crime şi nu există niciun vinovat, nimeni pedepsit.
Redactor: Mircea Taiss/ Foto: RRA