Campionii de la Farul Constanța în vizită la Colegiul Național „Mihai Eminescu“
Publicat de Catalin Donose, 12 decembrie 2023, 13:30
Programul „Învățăm să fim campioni. Școala, primul pas spre performanță“, pe care campioana României la fotbal, Farul Constanța, îl derulează în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța a continuat marți, cu o nouă vizită.
Reprezentanții clubului constănțean au participat la o întâlnire cu elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu“ din Constanța.
De la echipa de seniori au fost prezenți atacantul Louis Munteanu și fundașul Kiki, din Academia Hagi a venit Ricardo Căldăraru, iar formația feminină a fost reprezentată de Nadejda Colesnicenco.
Campionii au oferit directorului adjunct Elena Hanu de la Colegiul Național „Mihai Eminescu“ un tricou personalizat al Farului, înrămat, cu semnăturile jucătorilor și a lui Gheorghe Hagi, adresandu-le totodată elevilor invitația de a veni la meciurile de pe teren propriu.
La eveniment au participat și Gabriel Georgescu, inspectorul de educație fizica și sport al ISJ Constanța și fostul jucător al Farului, Ion Constantinescu.
Cătălin Donose
Foto – Farul Constanța