Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Razie de amploare a polițiștilor, soldată cu 11 dosare penale, majoritatea pentru șoferi posibil drogați

CONSTANȚA: Razie de amploare a polițiștilor, soldată cu 11 dosare penale, majoritatea pentru șoferi posibil drogați

Publicat de Adina Sîrbu, 10 decembrie 2023, 13:56

În noaptea de 9 spre 10 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța au desfășurat o razie, în sistem integrat, în cadrul acțiunii „Blocada”.

Razia a avut loc în municipiul Constanța și în zona de competență a Secției 1 Poliție Rurală Constanța și Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu, obiectivele principale ale acesteia fiind menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, a consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 1.050 de persoane, au fost verificate peste 650 de vehicule și 150 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, parcuri și piețe.

De asemenea, 68 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 5 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.000 de lei, dintre care 43 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 109 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 7 permise de conducere și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate 11 infracțiuni.

Exemple:

La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 17.55, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe bulevardul Aurel Vlaicu. La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 22 de ani. În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Totodată, asupra pasagerului, un bărbat, de 28 de ani, au fost descoperite o folie din aluminiu și o punguliță ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. În cauză cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

La data de 9 decembrie a.c. în jurul orei 18.30, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 18.50, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul I.C. Brătianu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs. În urma testării acestuia  cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 19.50, polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 23 de ani, care a condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu. În urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe aleea Pelicanului, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție au efectuat verificări la domiciliul unui bărbat față de care instanța de judecată a dispus măsura arestului la domiciliu. Cu această ocazie, persoana nu a fost găsită. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 00.20, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție au depistat, pe strada Meșterul Manole, doi bărbați cu un comportament suspect. În urma efectuării controlului corporal, asupra acestora au fost descoperite două pliculețe ce conțineau substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. În cauză cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Totodată, au fost întocmite dosare de cercetare penală în cazul a doi bărbați înscriși în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 21 din Legea 118/2019.

La razie au participat și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Sursă, video, foto: IPJ Constanța

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:16

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc

Doi marinari din echipajul navei AGN Ragnar, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în sectorul maritim Sulina...

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 18:42

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor de pe plajele din Constanța și...

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM