Ascultă Radio România Constanța Live

Aproape 6 tone de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiști, în cadrul unei acțiuni naționale

Aproape 6 tone de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiști, în cadrul unei acțiuni naționale

Publicat de Adina Sîrbu, 30 noiembrie 2023, 10:08

Până pe 5 ianuarie 2024, Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase a Poliției Române, desfășoară acţiunea naţională „PIROTEHNIC”, pentru prevenirea și depistarea persoanelor juridice și fizice care nu respectă prevederile legale privind  importul, deținerea, comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice.

În prima fază a acțiunii, până pe 13 noiembrie, au fost verificate toate societăţile comerciale autorizate, care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice, în special cele care efectuează importuri  în vederea recomercializării către alte persoane juridice. De asemenea, au fost identificate persoanele fizice și juridice neautorizate, care au comercializat articole pirotehnice, fără respectarea prevederilor legale.

Poliţiştii au efectuat peste 580 de controale, au constatat 62 de infracțiuni ce au ca obiect nerespectarea regimului articolelor pirotehnice, fiind cercetate penal 60 de persoane, au aplicat peste 90 de sancțiuni, în valoare de 105.000 de lei și au confiscat aproape 4 tone și jumătate de articole pirotehnice din categoriile de pericol P1, P2, T1, T2, F1, F2, F3 și F4.

De asemenea, au fost efectuate 155 de acţiuni de prevenire privind regimul materiilor explozive şi pirotehnice.

În faza a doua a acțiunii naționale „PIROTEHNIC”, în perioada 14 – 24 noiembrie 2023, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, peste 1.300 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile de pericol F1, F2, F3, F4 și P1, în valoare de aproximativ 60.000 de lei, au fost întocmite 24 de dosare penale și aplicate amenzi de peste 83.000 de lei.

Poliția Română atrage atenția:

  • Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.
  • Articole pirotehnice de scenă din categoria T1 şi alte articole pirotehnice din categoria P1 pot fi puse la dispoziţie pe piaţă numai persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani.

Recomandări:

  • cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate!
  • verificați eticheta articolelor cumpărate, care trebuie să fie inscripționate în limba română!
  • sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!

Folosirea articolelor pirotehnice este INTERZISĂ în următoarele situaţii:

  • între orele 24.00 şi 6.00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
  • la o distanţă mai mică de 50 de m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
  • la o distanţă mai mică de 500 de m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
  • la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  • în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
  • pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
  • la o distanţă mai mică de 500 de m de păduri.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:

  • orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
  • comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
  • comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Pentru tulburarea liniștii și ordinii publice prin folosirea necorespunzătoare scopului declarat a articolelor pirotehnice din categoria P1 și nu numai, se vor aplica sancțiunile contravenționale prevăzute în Legea nr. 61 din 1991 republicată.

Sursa: Poliția Română/ Foto: arhivă

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:44

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine

​La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați,...

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 19:38

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș

Nava-școală „Mircea” va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după cel de-al patrulea marș transatlantic executat...

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris