Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Biletele vechi de autobuz vor fi schimbate cu unele pe bază de cod QR

TULCEA: Biletele vechi de autobuz vor fi schimbate cu unele pe bază de cod QR

Publicat de Adina Sîrbu, 23 noiembrie 2023, 17:37

Doar 10% din utilizatorii transportului public în comun din oraşul Tulcea folosesc aplicaţia IT dezvoltată de conducerea societăţii din subordinea Primăriei municipiului, deşi aceasta este disponibilă de aproape doi ani, a declarat directorul societăţii Transport Public SA, Aurelian Udrea.

El a menţionat că numărul actual al utilizatorilor aplicaţiei IT este doar o treime din estimările conducerii societăţii de acum doi ani şi a explicat situaţia prin procesul lent de digitalizare a serviciilor oferite de administraţia publică locală.

”Undeva la 10% din total vânzări sunt prin aplicaţie, deşi o avem implementată de mai mult de doi ani. Este puţin, pentru că noi ne aşteptam ca după doi ani acest procent să fie 30-40%. Am încercat să promovăm această aplicaţie prin toate metodele, am pus afişe în autobuze, în staţii, pe pagina de Facebook, pe site. Cred că la nivelul municipiului, serviciile nu au fost îndreptate spre digitalizare şi atunci populaţia nu e obişnuită să folosească telefonul mobil în relaţia cu administraţia şi serviciile publice”, a afirmat directorul Aurelian Udrea.

Societatea Transport Public SA a finalizat luna aceasta o nouă etapă de modernizare a sistemului electronic de taxare în autobuzele tulcene, prin renunţarea la validatoarele de bilete pe bază de tuş şi introducerea unor tichete pe bază de cod QR care trebuie prezentate la noile aparate.

”Am schimbat câteva mii de bilete. Nu ne aşteptam la un asemenea volum. Am avut o persoană care a venit cu 120 de bilete. Şi-a cumpărat trei abonamente şi nu le-a folosit. I le-am schimbat. Dacă sunt foarte multe bilete, le-am propus călătorilor să le facem card. Vom schimba biletele vechi cu cele pe bază de cod QR până la finele anului”, a menţionat directorul Udrea.

Investiţiile făcute anul acesta de societatea publică în modernizarea sistemului de taxare s-au ridicat la 55.000 de euro şi au constat în achiziţia a 30 de echipamente pentru agenţii economici care pot emite bilete cu cod QR, în condiţiile în care Transport Public SA are în oraş doar trei puncte de lucru.

Autorităţile tulcene au început în anul 2010 să implementeze sistemul electronic de taxare pe mijloacele de transport în comun din municipiu, la vremea respectivă oraşul fiind printre primele din ţară care emiteau carduri electronice. Investiţia estimată la vremea respectivă la 1,25 de milioane de lei s-a concretizat în panouri de afişaj electronic în staţiile de autobuz, calculatoare, servere şi un sistem nou de taxare a biletelor în autobuze.

În anul 2021, sistemul a fost modernizat, a fost introdusă aplicaţia IT, iar toate datele sunt păstrate de atunci într-un cloud, valoarea investiţiei fiind de 65.000 de euro. Modernizarea nu a presupus însă şi schimbarea validatoarelor de bilete, din motive financiare, aşa încât unii călători sunt nelămuriţi în ceea ce priveşte modul de utilizare.

Sistemul electronic permite monitorizarea în timp real a autobuzelor.

”Putem vedea în orice secundă ce se întâmplă cu autobuzele noastre. Este un instrument foarte bun pentru noi, fiindcă din cauza lucrărilor de infrastructură, traficul se aglomerează şi autobuzele întârzie în anumite momente. Acest instrument ne ajută să vedem unde sunt autobuzele şi unde le putem repoziţiona, astfel încât timpii de aşteptare în staţii să se reducă”, a conchis directorul societăţii Transport Public SA, Aurelian Udrea.

Anul viitor, societatea din subordinea Primăriei municipiului Tulcea va instala în staţiile de autobuz 20 de automate care vor putea fi folosite de călători pentru încărcarea abonamentelor sau achiziţia de bilete, investiţia fiind realizată printr-un proiect finanţat din fonduri europene, iniţiat de autoritatea locală.

Sursă: AGERPRES/ Foto: STP Tulcea

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 18:42

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor de pe plajele din Constanța și...

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 11:01

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina

O nouă dronă a fost doborâtă în această dimineață, la ora 10.13, de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra apelor teritoriale...

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 românesc, în apropiere de Sulina