Ascultă Radio România Constanța Live

Sindicatul polițiștilor EUROPOL anunță proteste în fața sediilor Poliției și Prefecturii Constanța

Europol Constanta - foto - Facebook Europol Constanta

Publicat de Doina Sirbu, 23 noiembrie 2023, 08:40

Sindicatul polițiștilor EUROPOL anunță proteste în fața sediilor Poliției și Prefecturii Constanța, la începutul săptămânii viitoare.

Liderul Sindicatului EUROPOL Constanța, Daniel Avasilcăi, consideră că managementul IPJ Constanța face experimente pe constănțeni, deoarece după noua organizare a programului, de 8 ore de lucru, pe străzi, în timpul nopții, nu se va mai afla niciun echipaj rutier.

Domnule Avasilcăi, sunteți liderul sindicatului EUROPOL Constanța. Vă pregătiți de proteste. Săptămâna viitoare o începeți prin proteste. Care sunt principalele nemulțumiri, pentru că știm că au tot fost clamate și de la microfonul acesta și de la alte sindicate din poliție, salarizarea, lipsa de personal. De data asta, ce vă scoate în stradă?

Trecând peste problemele generale din instituție, respectiv salarizarea precară, dotările și pregătirea polițiștilor, aici ne lovim de o problemă punctuală a polițiștilor de pe raza municipiului Constanța și a județului Constanța, din structurile de Poliție Rutieră și Poliția de Siguranță Publică. Adică, ne referim la polițiștii care sunt pe stradă să asigure climatul de siguranță publică și siguranță rutieră, care sunt planificați în serviciu în schimburi de câte 8 ore. Pentru cine nu cunoaşte, schimburile înseamnă unul de dimineață, de la 06.00, doi de la 14.00 şi schimbul 3 de la ora 22.00. Managementul Poliției Municipiului Constanța lasă foarte mult de droit, planifică haotic în serviciu fără să le respecte întotdeauna repausul dintre ture. Numărul de ore ar trebui ca după fiecare tură să aibă 16 ore. Am avut situații în care a ieșit la ora 22:00 din serviciu și a fost chemat din nou la ora 06:00. Și asta a aflat-o seara. Unii sunt planificați foarte mult de noapte, fără să le respecte acel drept de a se odihni după trei nopți. E inuman să muncești 17 nopți, de exemplu. Am avut situația unui polițist care a muncit într-o lună 17 nopți. Pe unii îi planifică mai des în orele de weekend, în zilele de weekend și sărbători legale, atunci când nu se muncește și se plătește un spor pentru treaba asta. Pe unii nu prea îi pune sau îi pune foarte puțin.

Oamenii sunt nemulțumiți de program.

Această problemă am semnalat-o conducerii Poliției Municipiului Constanța în urmă cu aproape două luni. Am avut întâlniri cu factori de decizie din Poliția Municipiului Constanța, dar problema nu s-a rezolvat. Am ajuns cu un document la doamna inspector-șef de la momentul respectiv, căreia i-am explicat ce se întâmplă și am adus și documente în acest sens din care a rezultat clar că se comit abuzuri. În primă fază ne-a promis că la 1 noiembrie vom implementa un proiect, un program pilot. Îl cerusem pentru trei luni de tură 12-24, 12,-48, dar după cum știm, doamna a plecat și nici problema n-a rezolvat-o. Nici răspuns nu ne-a dat la solicitările noastre. Am făcut sesizări să se facă anchetă pentru treaba asta. Trebuiau să se autosesizeze văzând pe documente niște abuzuri comise de niște persoane cu funcții de conducere.

Reorganizarea anunțată de ministrul de Interne, nu a adus nimic nou, nu a adus nicio clarificare? Nu simțiți nicio schimbare?

Cu reorganizarea nu s-a întâmplat nimic până la acest moment. Doar s-a vorbit la televizor despre reorganizare. Se vorbește că se vor găsi soluții, deși noi nu credem că se vor găsi soluții prea curând. În acest moment am oferit o soluție de adaptare a unui program de lucru echilibrat, astfel încât fiecare polițist să beneficieze de un anumit număr de zile pe lună în mod egal ca toți ceilalți și în felul acesta să se poată odihni, să își refacă capacitatea de muncă, să dea randament maxim atunci când vine la serviciu, lucru care văd că nu se dorește deloc și nu înțelegem de ce. Se lucrează în foarte multe domenii de activitate 12 ore ziua, cu repaus 24 de ore. 12 ore de noapte, 28 de ore repaus după tura de noapte. E foarte benefică, este predictibilă. Poți să știi astăzi, cum vei lucra și de Crăciun și la anul de Paște, pentru că ştii să-ți calculezi tura și vei ști cum lucrezi, cu excepția momentelor când sunt concedii sau concedii medicale. Pe acea planificare apărea varianta că vor fi două patrule de Poliție Rutieră pe raza municipiului Constanța și a stațiunii Mamaia, în permanență. Dar la programul de 8 ore am avut situații în câteva seri în care nu a fost nicio patrulă în tura de noapte. În ultimele două nopți nu a fost niciun echipaj pe stradă, datorită managementului și minților luminate din conducerea Poliției Municipiului Constanţa.

Să sperăm că nu ne ascultă și infractorii care ar putea să profite de această situație!

Nu e nevoie să audă de la noi, că ei văd singuri că pe stradă nu e nimeni. Dumneavoastră, dacă mergeți acum, să constatați că nu vă oprește niciun echipaj de Poliție Rutieră, așa cum știam noi acum mulți ani. Cu privire la reorganizare, noi am venit cu niște propuneri la momentul când am fost invitați la București la grupul de lucru. Atâta timp cât nu avem resursă umană, nu avem număr suficient de polițiști, n-avem ce reformă să facem.

Vi s-au promis absolvenţi din şcolile de poliţie.

La ultima sesiune de admitere în Şcoala de Poliție de la Câmpina, concurența a fost de 0,51 pe loc, în comparație cu 15 pe loc, când am dat eu admiterea la Şcoala de Poliție.

Nu mai este atractivă meseria pentru tineri.

Nu mai este atractivă nici din punct de vedere al salariului, care ar trebui să fie factorul cel mai important în această decizie. Plus că tinerii acum au acces la informații și văd, au aflat ce se întâmplă. Mult timp nu s-a știut ce se întâmplă. Se credea de pe margine că în Poliție lucrurile sunt roz, că e o mare realizare să devii polițist și ajung polițiști și săracii nu au cu ce să-și plătească datoriile, să-și plătească chiria, să-și plătească cheltuielile zilnice pe care le au. Nu mai spun să aibă și familie, să-și ducă copilul la școală. N-ai cum, cu 2.000-3.000 de lei, cât se oferă unui tânăr care vine din școală, să-și întemeieze o familie.

Ce așteptări aveți de la noua conducere? Dacă mergeți luni, începeți primul protest, primul pas, da?

Am anunţat o serie de proteste. Luni este primul protest, nu-i cunoaștem, nu știm. Noi cerem, nu cerem lucruri nerealizabile. Noi cerem lucruri realizabile şi le-am și prezentat clar soluția. Deci, planificarea polițiștilor de la Ordine Publică și Siguranță Rutieră, să lucreze în ture de 12-24, 12-48. Asta e o chestier pe care, dacp vrea conducerea, o rezolvă într.un moment. Cu asta nu poate să ne amâne și să ne spună că nu putem. Nu e vorba de bani. Banii vin de la Guvern.

Renunțați la protest dacă noul inspector-șef iese luni și vă promite sau vă spune că se va rezolva programul de lucru?

Asta e singura revendicare din acest moment, dacă se rezolvă, n-avem niciun motiv să mai facem niciun fel de protest. Spuneați de resursa umană că vine din școală. Nu s-a discutat sau a început să se discute aspectul că acești tineri care vin nu sunt constănțeni și este foarte important de știut treaba asta. Un procent important din absolvenții Şcolii de la Câmpina sunt din județele Dolj, Gorj, Olt. E o meserie mai atractivă în zona aia, nu știu ce se întâmplă.  Aici, pe litoral sunt mult mai multe oportunităţi. Dintotdeauna au fost mult mai multe oportunități, dar și costurile sunt mai mari. Acei tineri își doresc foarte mult să meargă în Şcoala de Poliție, și cu speranța că vor sta șase luni atât cât au tutelă, și se vor întoarce la ei în județ. Vă dau un exemplu. În promoția de acum vor veni 161 de absolvenți zilele astea.  Sunt 10 constănțeni, restul sunt din din țară. În aceste şase luni, ei nu pot fi planificați singuri în serviciu, ei nu pot să facă nimic pentru că sunt în tutelă și nu au dreptul. Nu au calitate de Poliție Rutieră, nu pot să-ți dea amenzi, nu au calitate de Poliție Judiciară.

Problema a fost şi în sezonul estival, când au venit tinerii aceştia şi nu aveau aceste drepturi.

Da, au venit detașați. Ce se întâmplă și cu detașările? Județele care trimit oameni pe litoral nu-și trimit oamenii lor de bază, că ar rămâne ei descoperiți acolo și ar avea probleme și atunci, ori îi trimit pe acești tineri care au câteva luni de poliție, ori polițiști care nu sunt chiar foarte dedicați, și atunci noi ne trezim că, de fapt, pe litoral vin polițiști slab pregătiți și aici este nevoie de polițiști foarte bine pregătiţi.

Luni, la ora 09:30, începeți protestul în fața Inspectoratului Județean de Poliție?

Intervalul anunțat este între 08.00 și 16.00, dar colegii vin de pe raza întregului județ și datorită traficului, cred că ne vom strânge în jurul orei 09.00-09.30, în fața Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, după care, la un moment dat, vom pleca în marș pe trotuar, fără să blocăm traficul, fără să facem perturbări, către Prefectură, să-i transmitem reprezentantului Guvernului, problemele noastre, care, la rândul lui, să le transmită la Guvern și să fie auzite și să fie rezolvate.

Redactor: Cecilia Pătrăhău / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Europol Constanţa

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:16

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc

Doi marinari din echipajul navei AGN Ragnar, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în sectorul maritim Sulina...

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 18:42

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor de pe plajele din Constanța și...

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM