Ascultă Radio România Constanța Live

Protest la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța

protest spitalul de boli infectioase - foto - Bogdan Comsa

Publicat de Doina Sirbu, 23 noiembrie 2023, 13:45

Angajații TESA de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța avertizează că ar putea să intre în grevă, la începutul anul viitor, alături de colegii lor de la alte unități medicale din toată țara.

Este vorba despre personalul administrativ – contabilitate sau curățenie, de exemplu – care nu are legătură directă cu actul medical.

Oamenii au protestat astăzi, în fața unității, nemulțumiți de veniturile mici și de condițiie grele de lucru. Ei spun că au fost săriți de fiecare dată când au fost majorate salariile în Sănătate. Directorul economic Diana Balasz ne-a declarat că, în eventualitatea unei greve, pacienții nu vor avea de suferit.

“Se va asigura activitatea, astfel încât pacientul să nu aibă de suferit. Actul medical va avea întâietate. Nu vrem să aducem prejudicii pacienților și de aceea nu am făcut nimic până acum. Întotdeauna ne-am gândit la pacienți și la binele lor, dar trebuie să ne mai gândim și la noi. Partea de TESA este subnormată în organigramă, personalul este foarte puțin, iar oamenii încep să-și caute de lucru în alte părți. Rămânem din ce în ce mai puțini, nu facem față solicitărilor. Vom discuta cu toate spitalele din țară și ne vom uni, astfel încât, dacă este necesar, să aibă loc și această grevă generală până la sfârșitul anului. Așteptăm un răspuns favorabil”, spune directorul economic Diana Balasz.

Și angajații TESA de la Spitalul Județean Tulcea au protestat astăzi, pentru a doua oară în ultima săptămână. Ei au revendicări similare cu ale colegilor de la Constanța.

În prezent, salariile din zona administrativă la Spitalul de Boli Infeccțioanse din Constanța sunt cuprinse între 2.000 și 4.000.

Redactor: Bogdan Comşa / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: Bogdan Comşa

 

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 18:42

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor de pe plajele din Constanța și...

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești
MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 15:29

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari

Intervenție de urgență, duminică după-amiază, pe plaja „La Butoaie” din stațiunea Mamaia. Două persoane au fost scoase din mare de...

MAMAIA: Două persoane în pericol de înec, scoase din mare de salvamari
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 14:17

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM

Doi marinari din echipajul navei AGN RAGNAR, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în zona Sulina, după ce...

Marinari dați dispăruți în apropiere de Sulina, căutați de nava SAR Apollo a ARSVOM
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:42

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști

Astăzi, 26 iulie, în jurul orei 00.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au depistat în trafic un autoturism, condus de un...

MANGALIA: Șofer beat, cu permisul suspendat, scos din trafic de polițiști
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:37

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României

Ambasadorul rus la București a fost chemat la MAE, ca urmare a încălcărlor repetate de către Rusia a spațiului aerian al României, a anunțat,...

Ambasadorul Rusiei, chemat la MAE, după încălcările repetate ale spațiului aerian al României
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 12:00

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, peste 100 de atacuri au avut loc în proximitatea graniței cu România și în 33 de...

MApN: Peste 30 de pătrunderi ale dronelor rusești în spațiul aerian românesc, de la începutul războiului