Ascultă Radio România Constanța Live

JURILOVCA a dus frumuseţea sălbatică a Deltei tradiţionale la Târgul de Turism al României

JURILOVCA a dus frumuseţea sălbatică a Deltei tradiţionale la Târgul de Turism al României

Publicat de Adina Sîrbu, 9 noiembrie 2023, 16:29 / actualizat: 9 noiembrie 2023, 22:54

S-a deschis cea de-a 48-a ediţie a Târgului de Turism al României, iar comuna tulceană Jurilovca reprezintă Delta Dunării şi Dobrogea de Nord.

Jurilovca le întoarce, astfel, vizita miilor de turişti care i-au trecut pragul în 2023 şi pregăteşte, în acelaşi timp, viitorul sezon turistic 2024, care începe, de obicei, în ianuarie, odată cu sărbătorile de iarnă pe stil vechi.

Standul Jurilovcăi reproduce frumuseţea sălbatică a Deltei Dunării şi a complexului lagunar Razelm-Sinoe, dar şi o gospodărie tradiţională lipovenească, din care nu lipsesc nici ceaunul pentru prepararea borşului de peşte şi nici obişnuita băncuţă din faţa porţii care, la apus, devine centrul de socializare a comunităţii.

Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca:

Pe mine mă bucură că 11 ani de muncă grea încep să dea roade. În 2012, aproape nimeni din Jurilovca nu vedea turismul drept o activitate de viitor. Era şi greu în condiţiile în care lipseau elemente de infrastructură elementare, iar alimentarea cu apă potabilă funcţiona doar câteva ore, de două ori pe săptămână. Azi suntem destul de departe de acele momente, deşi a trecut de-abia un deceniu.  Pentru noi, 2023 a fost un an de excepţie, plin de evenimente, iar acest lucru s-a reflectat în comunitate şi în afluxul de turişti. Chiar şi în acest sfârşit de toamnă, în weekend-uri, cele două porturi din Jurilovca sunt pline de turişti, iar asta nu poate decât să ne încânte. Este o prelungire neaşteptată, dar binemeritată a sezonului şi cred că ne-a ajutat foarte mult şi faima în creştere a localităţii. Anul acesta, de exemplu, în doar două zile, în timpul Festivalului Borşului Lipovenesc de Jurilovca, am primit 144.000 de turişti, cu 50% mai mulţi decât au vizitat întreaga Deltă a Dunării în tot anul 2022. Asta spune multe despre potenţialul zonei.

Jurilovca este o comună cu 4.000 de locuitori, amplasată pe malul complexului lagunar Razelm-Sinoe, în sudul judeţului Tulcea. Din noul port turistic, inaugurat în luna iunie 2023, cu un spectaculos show de drone la care au participat peste 30.000 de vizitatori, se ajunge pe malul Mării Negre, la Gura Portiţei, în doar 25 de minute. De asemenea, există numeroase trasee care duc în inima Deltei sau pe lacurile complexului lagunar, trasee care pot fi parcurse atât cu bărcile cu motor, dar şi cu lotca cu parus (velă) sau cu caiacele. În Jurilovca, la Capul Doloşman, se află singura faleză stâncoasă din România, iar ruinele cetăţii Argamum sunt mărturia vechimii acestei aşezări. Jurilovca oferă variate posibilităţi de cazare, fiind deschisă vizitatorilor întregul an. Turiștii se pot caza într-un camping pentru rulote şi corturi, în căsuţe tradiţionale și pensiuni, dar și într-un resort de 4 stele. Antreprenorii din zonă pregătesc sărbătorile de iarnă şi oferă pachete de 1 Decembrie, Crăciun, Revelion, precum şi pentru sărbătorile pe rit vechi, de la începutul lunii ianuarie.

Eugen Ion:

Astăzi am dus cu noi la micul stand de la Romexpo o parte din sălbăticia Deltei, arhitectura și culorile caselor noastre, muzica noastră și delicatese de la Gura Portiței. Sper că celor care ne-au vizitat standul le-a plăcut ce au văzut, dar mai ales sper că veți veni din ce în ce mai mulți în Jurilovca să descoperiți farmecul locului. Suntem la Târg până duminică, așa că mai avem timp să povestim!

Ediţia de toamnă a Târgului de Turism al României reuneşte, în perioada 9 – 12 noiembrie 2023, reprezentanţi ai agenţiilor de turism şi tour-operatorilor, unităţilor de cazare şi de agrement, precum şi prestatorilor de diverse servicii în turism sau autorităţilor de turism locale, naţionale şi internaţionale. Sursă și foto: Eugen Ion, primarul comunei Jurilovca/ Redactor: Adina Sîrbu

pasaj Tomis - Aurel Vlaicu
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:57

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali

Consilierii locali constănțeni s-au întrunit astăzi, în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect care vizează...

Proiectul viitorului pasaj de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, pe ordinea de zi a consilierilor locali
Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:41

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de provocarea de suferințe fizice și psihice prin orice...

Bărbatul din Năvodari, cercetat penal pentru că a bătut un câine, reținut de polițiști pentru 24 de ore
CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 17:10

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, documentația pentru licitația publică privind închirierea a 13 cabinete medicale din...

CONSTANȚA: Licitație publică pentru închirierea a 13 cabinete medicale din Policlinica nr. 2
Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:32

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026

Consiliul Județean Constanța a aprobat, astăzi, pachetul fiscal pentru 2026. Acesta include taxele de urbanism, taxele speciale și tarifele...

Consiliul Județean Constanța a aprobat pachetul fiscal pentru 2026
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:19

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi

Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu și mercenarul Horațiu Potra s-au întâlnit luni pentru prima dată în sala de...

Georgescu, prima întâlnire în instanță cu Potra: Reforma în Justiție începe cu un singur pas – turul doi înapoi
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 16:03

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanta aduce la cunoștința publicului locațiile unde se poate efectua...

Județul CONSTANȚA: Locațiile în care se poate efectua examenul trichineloscopic
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:56

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei

Delimitarea benzii unice pentru autobuze, pe bulevardele din municipiul Constanța,  restrânge numărul locurilor de parcare neamenajate. În...

CONSTANȚA: Blocarea locului de parcare cu diferite obiecte, sancționată cu până la o mie de lei
Actualitate luni, 15 decembrie 2025, 15:31

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi

În ultimii 10-15 ani, o clasă civilă bine coagulată își face tot mai distinct simțită prezența în societatea românească. Organizați în...

DIALOGURI LA ZI | Ateș Casimceali, fondatorul Asociației ”Viitorul orașului tău”, invitat în emisiunea de astăzi