Ascultă Radio România Constanța Live

Fundația Regală Margareta a României lansează selecția națională pentru Bursele Tinere Talente 2024

Fundația Regală Margareta a României lansează selecția națională pentru Bursele Tinere Talente 2024

Publicat de Doina Sirbu, 1 noiembrie 2023, 16:50

Fundația Regală Margareta a României lansează selecția la nivel național a bursierilor care vor face parte din proiectul Tinere Talente, ediția 2024. Elevii sau studenții care studiază Muzica clasică sau Artele Vizuale la instituții de învățământ vocațional din România, cu vârste între 14 și 24 de ani, care provin din familii cu venituri reduse, pot aplica până la 30 noiembrie 2023, pentru a obține Bursa Tinere  Talente, în cea de a 16-a ediție a proiectului.

România are nevoie de artă!

Pe parcursul unui an calendaristic, tinerii artiști în domeniul muzicii clasice sau al artelor vizuale selectați vor fi sprijiniți prin burse menite dezvoltării artistice, programe de mentorat intergenerațional și acțiuni de promovare.

Bursele individuale, în valoare de până la 2000 Euro, se acordă fiecărui bursier și le permite tinerilor să își achiziționeze materiale necesare studiului, accesorii și instrumente muzicale, ustensile și materiale pentru realizarea lucrărilor de artă, să participe la concursuri sau cursuri de specializare, să performeze în cadrul unor manifestări artistice.

Sesiunile de mentorat intergenerațional, un element de unicitate al proiectului, oferă bursierilor șansa de a interacționa cu personalități ale vieții artistice și culturale, care să le fie aproape și să îi ghideze atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Sesiunile de masterclass și atelierele de creație, susținute sub atenta îndrumare și consiliere a personalităților consacrate ale vieții culturale, îi sprijină în perfecționarea aptitudinilor.

Promovarea creațiilor artistice ale tinerilor către public, realizate prin proiecte individuale și de grup, presupune participarea la evenimente diverse, concerte, recitaluri și expoziții, proiecte speciale organizate de Fundație în colaborare cu partenerii.

„Programul Tinere Talente oferă mult mai mult decât un sprijin material. Tinerii artiști selectați au oportunitatea de a se educa suplimentar, de a lucra unii cu alții, de a relaționa cu mediul artistic, de a da atenție contextului. Mentoratul îi îndreaptă către zone luminoase, favorizante și spre performanță” – prof. univ. dr. Verona Maier, pianist și Prorector UNMB, mentor și membru în jurul de selecție al proiectului Tinere Talente

„Tinerii talentați din noua generație au nevoie de educație și de exemple, au nevoie de o puternică susținere practică pentru a-și procura cele necesare domeniului, de asemenea, au nevoie de speranță și încurajare” – conf. univ. dr. Ion Anghel, UNARTE, mentor și membru în jurul de selecție al proiectului Tinere Talente

Așadar, selecția națională pentru bursierii Tinere Talente 2024 este deschisă către elevi și studenți de la liceele și universitățile cu profil muzical și artistic din toată țara, cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care provin din familii cu venitul de sub 2.200 Lei/membru de familie și nu dispun de mijloace financiare pentru a-și perfecționa talentul. Cei care au fost bursieri Tinere Talente de 3 ori până acum, nu mai pot aplica pentru o nouă selecție.

Etapele selecției presupun:

  1. Trimiterea dosarului de candidatură – până la data de 30 noiembrie 2023, la adresa de e-mail: tineretalente@fundatiaregala.ro
  2. Evaluarea dosarului candidaților – până la data de 20 decembrie 2023
  3. Evaluarea talentului și a potențialului artistic de către juriul de specialitate compus din personalități din lumea artei – pe parcursul lunii ianuarie 2024
  4. Publicarea pe site-ul tineretalente.org a listei celor admiși în programul Tinere Talente – în luna februarie 2024

Detalii despre criteriile de eligibilitatea și modalitatea de participare la selecție se regăsesc AICI.

Recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile, programul național Tinere Talente creează oportunități egale pentru artiștii în devenire, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a-și îndeplini visul, indiferent de contextul lor social.

***

Programul Tinere Talente

Mulți copii talentați provin din familii ale căror posibilități financiare nu le permit să-și urmeze talentul. Astfel, România pierde în fiecare an zeci de tineri talentați, care altfel ar putea deveni ambasadori culturali. Programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Până în prezent, 410 de burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. În susținerea bursierilor, au fost organizate 128 recitaluri și concerte, 82 de expoziții, 126 sesiuni de mentorat sau masterclass. De-a lungul timpului, 1.900.000 de euro au fost investiți în viitorul artistic al României. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tinteretalente.org.

Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând, astfel, bursele pentru tinerii talentați ai României.

Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Fundația Regală Margareta a României

 

CONSTANȚA: Persoană răpită pe stradă! Polițiștii au început cercetările
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:42

CONSTANȚA: Persoană răpită pe stradă! Polițiștii au început cercetările

Astăzi, 30 mai, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la...

CONSTANȚA: Persoană răpită pe stradă! Polițiștii au început cercetările
ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 16:22

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!

ANM informează că județul Tulcea se află sâmbătă sub avertizare de cod Galben, până la ora 17. Se vor semnala descărcări electrice, local...

ANM – județul TULCEA sub avertizare de cod GALBEN!
Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 15:53

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur

Stațiunea turistică Nisipurile de Aur din Bulgaria a găzduit, sâmbătă, un eveniment de informare destinat profesioniștilor din turism și...

Cooperarea româno-bulgară în turism și tendințele pieței estivale, discutate la Nisipurile de Aur
Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:23

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe

Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat de impactul unei drone, au...

Ajutoare pentru persoanele afectate de drona căzută la Galați. Locatarii se pot întoarce în locuinţe
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 14:14

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce

Marea gimnastă Nadia Comăneci a fost decorată, sâmbătă, de președintele Nicușor Dan, cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare...

Nadia Comăneci – decorată cu Ordinul Național Steaua României în grad de Mare Cruce
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 13:27

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat

Urmare a cercetărilor în patru dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...

MEDGIDIA: Doi minori și un tânăr de 19 ani, reținuți pentru furt calificat
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:33

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie

Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore de înzestrare a...

Programului SAFE: MapN a semnat contracte pentru blindate, sisteme anti-dronă, nave şi muniţie
Actualitate sâmbătă, 30 mai 2026, 11:07

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane

Dunărea într-o parte, Marea Neagră în cealaltă și un oraș care pare să trăiască într-un ritm numai al lui, înconjurat de o întindere...

FOTO – SULINA: Primii turiști au început deja să apară pe faleză, pe la pensiuni, restaurante, terase și pontoane