Ascultă Radio România Constanța Live

MANGALIA: Șofer sub influența substanțelor interzise, tras pe dreapta de polițiști

MANGALIA: Șofer sub influența substanțelor interzise, tras pe dreapta de polițiști

Publicat de Adina Sîrbu, 30 octombrie 2023, 15:13

La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 02.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Lavrion.

În urma testării șoferului, un bărbat de 32 de ani, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Cu ocazia efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost descoperit un pliculeț în care se aflau 17 pastile susceptibile a avea efecte psihoactive.

De asemenea, pe locul din dreapta al autoturismului a fost identificat un bărbat, de 33 de ani. Asupra acestuia au fost descoperite o folie de aluminiu ce conținea o substanță vegetală susceptibilă a avea efecte psihoactive, un grinder și mai multe filtre pentru țigarete.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

De asemenea, urmează a fi sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, potrivit competenței.

Redactor: Adina Sîrbu

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 11:29

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!

Vineri seară, pe DN 38, o șoferiță de 35 de ani a testat limitele fizicii: 176 km/h, informează IPJ Constanța. Oprită de polițiștii de la...

CONSTANȚA: Șoferiță prinsă în trafic cu 176 km/h. Motivul? Se ard cozonacii!
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:31

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța

Nava fluvială de pasageri Viking Kadlin face escală, în acest weekend, la terminalul de pasageri al portului Constanța. Nava de croazieră aduce,...

Nava de pasageri Viking Kadlin, escală în portul Constanța
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 10:06

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii

Sâmbăta Mare aduce pentru creștinii ortodocși un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii. Este timpul în care...

Sâmbăta Mare aduce un moment de liniște și reflecție, înaintea marii sărbători a Învierii