Ascultă Radio România Constanța Live

Proiectul de reabilitare a Cetăţii Histria cu 10 milioane de euro – fonduri europene, deblocat prin votul deputaţilor

Proiectul de reabilitare a Cetăţii Histria cu 10 milioane de euro – fonduri europene, deblocat prin votul deputaţilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 octombrie 2023, 17:46

Proiectul de lege care permite reabilitarea Cetăţii Histria a fost votat, marţi, de Camera Deputaţilor, care este for decizional, fiind astfel deblocat proiectul în valoare de 10 milioane de euro – fonduri europene, ce vizează respectivul monument, iar lucrările ar putea începe de anul viitor, a anunţat Asociaţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Constanţa (ADDJC).

Preşedintele ADDJC, Ana-Maria Vătămanu, a informat, printr-un comunicat de presă, s-a reuşit astfel deblocarea în 7 luni a acestui ‘proiect ţinut 9 ani în sertarele administraţiei publice locale’.

Potrivit comunicatului, Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat marţi, 24 octombrie, proiectul de lege de modificare a OUG 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Din totalul de 264 de voturi, 212 au fost ‘pentru’, iar 52 au fost ‘abţineri’. Modificarea legislaţiei, în urma demersurilor instituţionale constante ale ADDJC, permite, astfel, deblocarea unui proiect esenţial pentru România – reabilitarea Cetăţii Histria, în valoare de 10 milioane de euro, pentru care a fost identificată finanţarea, prin fondurile europene provenite din mecanismul ITI ‘Delta Dunării’.

‘La nivelul ADDJC, am avut această iniţiativă de a găsi varianta legislativă potrivită, împreună cu o echipă extinsă de experţi din mai multe instituţii, după ce am constatat că, timp de aproape un deceniu, problema care privea reabilitarea Cetăţii Histria era blocată în diverse hăţişuri birocratice. În nouă ani, administraţia publică locală nu a reuşit să găsească o soluţie pentru a reabilita monumentul istoric inclus în zona protejată a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD)’, a declarat Ana-Maria Vătămanu.

Ea a mai arătat că, pentru modificarea legislaţiei, ADDJC a lucrat în ultimele luni cu parlamentari ai României, cu specialişti ai Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ai ARBDD, ai Academiei Române şi ai Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare ‘Delta Dunării’.

‘Concret, proiectul de lege votat astăzi de Camera Deputaţilor, care a trecut de Senat, în aceeaşi formă, în 13 septembrie 2023, prevede modificarea unui singur articol din OUG Nr. 57/2007. Este vorba despre Art. 23 (1), care în noua formă a legii are următorul cuprins: ‘În rezervaţiile ştiinţifice sunt interzise orice activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, protejare, reabilitare, promovare, punere în valoare şi asigurare a continuităţii existenţei obiectivelor pentru care au fost constituite, cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul Academiei Române şi al administratorului ariei naţionale protejate”, se mai spune în comunicat.

Odată cu intrarea în vigoare a noului act normativ, lucrările de reabilitare a Cetăţii Histria ar putea fi demarate anul viitor, însă, de aici înainte, atribuţiile revin exclusiv Consiliului Judeţean Constanţa.

‘Aşa cum am precizat, finanţarea pentru Cetatea Histria există, legislaţia a fost actualizată, deci lucrările de reabilitare ar putea începe chiar de anul viitor, nu ne mai ţine nimic în loc. Tot ce mai trebuie făcut este transmiterea de către Consiliul Judeţean Constanţa a unei scrisori de intenţie şi a celorlalte documente necesare obţinerii finanţării prin ITI. Este doar o procedură, însă trebuie urmată cât mai repede de CJC, pentru a fi semnat contractul de finanţare, evitând riscul pierderii banilor’, a subliniat reprezentanta ADDJC.

Sursa – Agerpres

TULCEA: Termen-limită pentru nominalizarea punctelor de debarcare și a centrelor de primă vânzare pentru 2027
Ştiri sâmbătă, 31 octombrie 2026, 16:04

TULCEA: Termen-limită pentru nominalizarea punctelor de debarcare și a centrelor de primă vânzare pentru 2027

Agenții economici care desfășoară activități de pescuit comercial în Rezervația Biosferei Delta Dunării și în zonele limitrofe trebuie să...

TULCEA: Termen-limită pentru nominalizarea punctelor de debarcare și a centrelor de primă vânzare pentru 2027
După o pauză, bulevardul Tomis a redevenit pietonal. Constănțenii care au ieșit la plimbare susțin ideea:
Ştiri sâmbătă, 31 octombrie 2026, 15:38

După o pauză, bulevardul Tomis a redevenit pietonal. Constănțenii care au ieșit la plimbare susțin ideea:

După o pauză, bulevardul Tomis a redevenit pietonal, astăzi, pe segmentul cuprins între bulevardele Mamaia și Ferdinand. Constănțenii care au...

După o pauză, bulevardul Tomis a redevenit pietonal. Constănțenii care au ieșit la plimbare susțin ideea:
Ziua Internațională a Mării Negre marcată la Constanța
Ştiri sâmbătă, 31 octombrie 2026, 15:23

Ziua Internațională a Mării Negre marcată la Constanța

Astăzi este Ziua Internațională a Mării Negre. Momentul este marcat la Constanța printr-un eveniment organizat de Club Rotary Marea Neagră. În...

Ziua Internațională a Mării Negre marcată la Constanța
CONSTANȚA: „O insulă” și „Casa Bernardei Alba”, două spectacole premiate
Ştiri sâmbătă, 31 octombrie 2026, 15:15

CONSTANȚA: „O insulă” și „Casa Bernardei Alba”, două spectacole premiate

Teatrul de Stat Constanța propune publicului două spectacole care s-au bucurat de succes și de recunoașterea criticii teatrale: „O insulă”,...

CONSTANȚA: „O insulă” și „Casa Bernardei Alba”, două spectacole premiate
Ştiri sâmbătă, 31 octombrie 2026, 14:21

FOTOREPORTAJ: O zi de toamnă la Caraorman

În Delta Dunării, la sud de brațul Sulina, pădurea Caraorman ne dezvăluie un peisaj fascinant, aproape ireal, cu dune de nisip, stejari seculari...

FOTOREPORTAJ: O zi de toamnă la Caraorman
Ştiri sâmbătă, 31 octombrie 2026, 13:16

Istoricul britanic Dennis Deletant și-a volumul “Comunismul în România. Paradox și degenerare”

Istoricul britanic Dennis Deletant și-a lansat la Cazinoul din Constanța volumul “Comunismul în România. Paradox și degenerare”....

Istoricul britanic Dennis Deletant și-a volumul “Comunismul în România. Paradox și degenerare”
Ştiri sâmbătă, 31 octombrie 2026, 12:04

Vremea se strică în toată țara: Ploi abundente, ninsori și viscol la munte!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis o informare meteorologică de vreme rea, valabilă la nivel național începând de...

Vremea se strică în toată țara: Ploi abundente, ninsori și viscol la munte!
Ştiri sâmbătă, 31 octombrie 2026, 11:46

MEDIGIDIA: Plăcintă cu dovleac de 50 de metri și 2.000 de porții GRATUITE pentru comunitate, de Dovleac Fest 2026

Piațeta Decebal din Medgidia găzduiește astăzi, 31 octombrie 2026, de la ora 11:00, evenimentul Dovleac Fest 2026. Sărbătoarea aduce în...

MEDIGIDIA: Plăcintă cu dovleac de 50 de metri și 2.000 de porții GRATUITE pentru comunitate, de Dovleac Fest 2026