Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua Armatei României, sărbătorită de Forțele Navale Române

Ziua Armatei României, sărbătorită de Forțele Navale Române

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 octombrie 2023, 16:19

Ziua Armatei României reprezintă un moment de înaltă prețuire și omagiu adus ostașilor români care au luptat pentru independența și integritatea teritorială a statului român, iar pentru a îi cinsti eroi și pentru a marca această zi de sărbătoare și recunoștință, militarii din Forțele Navale Române participă miercuri, 25 octombrie, la ceremonii militare și religioase, organizate în garnizoanele București, Constanța, Brăila, Mangalia, Tulcea și Babadag.

La București, reprezentanți ai Statului Major al Forțelor Navale vor fi prezenți, începând cu ora 10.00, la ceremoniile militare organizate la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I, și de la ora 12.00, la Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

În Constanța, marinarii militari vor marca Ziua Armatei României la „Monumentul Victoriei” din Parcul Arheologic, la ora 10.00, unde va avea loc o ceremonie militară și religioasă, iar de la ora 19.00, militarii Forțelor Navale Române se vor retrage cu torțe pe traseul Bulevardul Tomis – Sala Sportului – Strada Traian – Parcul Arheologic – Monumentul Victoriei.

La Brăila, militarii Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” vor participa la ceremonia militară și religioasă care se va desfășura la „Ansamblul Comemorativ al Eroilor Neamului”, în intervalul orar 10.00-11.00.

În Tulcea, marinarii militari vor fi prezenți, la ora 10.00, la „Monumentul Independenței”, iar, la Babadag, infanteriștii marini vor organiza o prezentare de armament și tehnică militară militară specifică, începând cu ora 09.00, la „Monumentul Eroilor”, unde, începând cu ora 09.30, se va desfășura și ceremonia militară și religioasă dedicată Zilei Armatei României.

***

Izvoarele istorice atestă faptul că, la data de 25 octombrie 1944, după lupte grele și cu prețul vieții a 50.000 de soldați, orașul Carei a fost eliberat de sub ocupație străină. Victoria a fost posibilă în urma unei intense ofensive pentru eliberarea nord-vestului României, prin obținerea de victorii succesive la Sfântu Gheorghe, Târgu Mureș, Oarba de Mureș, Păuliș, Turda, Cluj-Napoca, Oradea și Satu-Mare.
Pentru omagierea acestor victorii și a eroilor căzuți de-a lungul timpului, ziua de 25 octombrie a fost proclamată „Ziua Armatei României”, prin Decretul nr. 381 din data de 1 octombrie 1959, pentru declararea zilei de 25 octombrie ca „Ziua Forțelor Armate ale Republicii Populare Române”.

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 07:34

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită

O explozie a avut loc în această dimineață, într-un apartament din municipiul Constanța, pe strada Progresului nr. 18 bloc G7. Conform ISU, la...

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 20:10

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Nava SAR ARTEMIS a intervenit duminică seară pentru evacuarea medicală a unui marinar aflat la bordul unei nave ancorate în rada exterioară a...

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 14:11

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că intervențiile desfășurate pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, pe raza...

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă