Ascultă Radio România Constanța Live

Protest al angajaților din Poșta Română pentru salarii mai mari

Protest al angajaților din Poșta Română pentru salarii mai mari

Publicat de Adina Sîrbu, 9 octombrie 2023, 10:06

Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România organizează, începând de luni, acţiuni de protest la sediul Ministerului Cercetării Inovării şi Digitalizării, între orele 10.00 și 12.00.

Protestele sunt programate zilnic, în perioada 9 – 13 octombrie, în acelaşi interval orar.

Principala nemulțumire a sindicaliștilor o reprezintă lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant şi nediscriminatoriu, care a condus la situaţia inacceptabilă de astăzi din Poşta Română, în care circa 17.000 dintre angajaţi, adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi, experienţă profesională.

De asemenea, SLPR subliniază că există un risc uriaş ca, odată cu creşterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2024, Poşta Română să intre în procedură de insolvenţă sau să concedieze multe mii de angajaţi.

Sindicaliştii reclamă, totodată, lipsa politicilor coerente de dezvoltare şi sustenabilitate a CNPR, lipsa de transparenţă şi predictibilitate în actul de management, precum şi lipsa dialogului social la nivelul Poştei Române.

AGERPRES/ Redactor online: Adina Sîrbu

Fenomene meteo similare celor care au afectat, săptămâna trecută, litoralul bulgăresc sunt așteptate, începând din această seară, și în județul Constanța
Actualitate marți, 7 octombrie 2025, 08:27

Fenomene meteo similare celor care au afectat, săptămâna trecută, litoralul bulgăresc sunt așteptate, începând din această seară, și în județul Constanța

Fenomene meteo similare celor care au afectat, săptămâna trecută, litoralul bulgăresc sunt așteptate, începând din această seară, și în...

Fenomene meteo similare celor care au afectat, săptămâna trecută, litoralul bulgăresc sunt așteptate, începând din această seară, și în județul Constanța
Județele CONSTANȚA și TULCEA, sub avertizări de precipitații abundente
Actualitate luni, 6 octombrie 2025, 22:05

Județele CONSTANȚA și TULCEA, sub avertizări de precipitații abundente

Vremea va fi închisă, anunță meteorologii pentru ziua de marți, în Dobrogea. Județele CONSTANȚA și TULCEA se află sub avertizări de...

Județele CONSTANȚA și TULCEA, sub avertizări de precipitații abundente
Senatul Romaniei - foto - facebook
Actualitate luni, 6 octombrie 2025, 21:12

Senat: Ziua Reginei Maria – sărbătorită anual pe 29 octombrie (proiect adoptat)

Plenul Senatului a adoptat, luni, în unanimitate, propunerea legislativă care prevede instituirea datei de 29 octombrie ca Ziua Reginei Maria....

Senat: Ziua Reginei Maria – sărbătorită anual pe 29 octombrie (proiect adoptat)
Licitații publice de închiriere a sectoarelor de plajă cu destinație turistică
Actualitate luni, 6 octombrie 2025, 18:55

Licitații publice de închiriere a sectoarelor de plajă cu destinație turistică

Administrația Națională „Apele Române” anunță începerea pregătirilor pentru organizarea noilor licitații publice de închiriere a...

Licitații publice de închiriere a sectoarelor de plajă cu destinație turistică
Actualitate luni, 6 octombrie 2025, 18:01

MAE: Avertizări de călătorie în Bulgaria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria...

MAE: Avertizări de călătorie în Bulgaria
Actualitate luni, 6 octombrie 2025, 17:52

Autoritățile locale din CONSTANȚA, pregătite să intervină în urma avertizărilor meteorologice emise de ANM

Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța a convocat astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență, ca urmare a avertizărilor...

Autoritățile locale din CONSTANȚA, pregătite să intervină în urma avertizărilor meteorologice emise de ANM
Actualitate luni, 6 octombrie 2025, 17:06

Sorin Oprescu, plasat sub control judiciar în Grecia (surse)

Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, a fost plasat sub control judiciar de o instanță din Grecia, până când un magistrat din această...

Sorin Oprescu, plasat sub control judiciar în Grecia (surse)
Actualitate luni, 6 octombrie 2025, 17:03

Lucrările la Parcul Perdeaua Verde din cartierul Veterani au fost oprite

Lucrările la viitorul parc de la ieșirea din Constanța către Cumpăna au fost oprite. Inițial, ar fi trebuit finalizate în luna iulie. Anul...

Lucrările la Parcul Perdeaua Verde din cartierul Veterani au fost oprite