Ascultă Radio România Constanța Live

Traficanții de droguri nu vor mai scăpa de închisoare! Legea ”2 Mai” a ajuns în Parlament și va fi discutată în procedură de urgență

Traficanții de droguri nu vor mai scăpa de închisoare! Legea ”2 Mai” a ajuns în Parlament și va fi discutată în procedură de urgență

Publicat de Adina Sîrbu, 4 octombrie 2023, 13:10

Propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă astăzi la Camera Deputaţilor şi va intra pe traseul legislativ, fiind solicitată procedura de urgenţă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Justiției, se propun modificări la două acte normative cu incidenţă în domeniul drogurilor: Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Măsurile propuse vor viza combaterea traficului, iar rigorile noilor prevederi legislative vor fi suportate de traficanţi.

Tragediile precum cea de la 2 Mai impun îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta şi Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum.

Prin această iniţiativă se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000. Traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare!

Este răspunsul necesar faţă de creşterea numărului de cauze penale având ca obiect infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri. În acest sens, menţionăm faptul că, în anul 2023, până la finele lunii septembrie, numărul de astfel de cauze de soluţionat a fost de 22.135 faţă de 18.233 în aceeaşi perioada din 2022. Dintre acestea, 10.780 de cauze au fost nou înregistrate faţă de 8.484 în aceeaşi perioadă a anului 2022.

De asemenea, prin iniţiativa depusă astăzi se propune creşterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Modernizarea legislaţiei în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât la finalul lui 2022, Agenţia UE anti-drog monitoriza 930 de noi substanţe psihoactive (NSP). Aceste substanţe chimice, realizate în laboratoare clandestine, produc efecte mult mai grave asupra sănătăţii decât drogurile tradiţionale, iar preţul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractive de experimentat pentru tineri.

În prezent, cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de substanţe psihoactive este de 12 ani. Consumul acestor substanţe la vârste fragede, provoacă consecinţe severe asupra creşterii şi dezvoltării umane.

Realitatea este chiar mai rea decât reiese din datele statistice. Nu doar consumatorii şi dependenţii au de suferit, ci şi familiile lor, colegii şi prietenii, întreaga societate. Intervenţia rapidă, eficientă şi cu sprijinul tuturor instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu, a societăţii civile, folosind toate instrumentele avute la dispoziţie, a devenit necesitate – se arată în finalul comunicatului semnat de ministrul Justiției, Alina Gorghiu.

AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: ilustrativ

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 07:34

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită

O explozie a avut loc în această dimineață, într-un apartament din municipiul Constanța, pe strada Progresului nr. 18 bloc G7. Conform ISU, la...

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 20:10

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Nava SAR ARTEMIS a intervenit duminică seară pentru evacuarea medicală a unui marinar aflat la bordul unei nave ancorate în rada exterioară a...

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 14:11

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că intervențiile desfășurate pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, pe raza...

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă