Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Vestigii arheologice din perioada romană, descoperite pe șantierul Spitalului Modular

CONSTANȚA: Vestigii arheologice din perioada romană, descoperite pe șantierul Spitalului Modular

Publicat de Adina Sîrbu, 22 septembrie 2023, 13:11

Continuă lucrările la Spitalul Modular – anunță Primăria Constanța. În perimetrul dedicat cercetării arheologice, lucrările au fost sistate, dar acest fapt nu împiedică desfășurarea celorlalte lucrări – se arată într-un comunicat al municipalității.

După obținerea autorizației de cercetare arheologică de la Ministerul Culturii și începerea săpăturilor propriu-zise, în timpul lucrărilor de la Spitalul Modular au fost descoperite vestigii arheologice.

Săptămâna aceasta, în timpul desfășurării cercetării arheologice, săpăturile au scos la iveală, până în acest moment, existența a 8 morminte de incinerație și de înhumație, din perioada romană (secolele II-III d. Hr). În interiorul acestora, pe lângă rămășițele umane, s-au găsit mărgele de sticlă și obiecte și fragmente ceramice. Vestigiile de acest tip sunt apariții frecvente pentru zona noastră.

Întreaga zonă în care se află Spitalul Clinic de Boli Infecțioase este situată în perimetrul Necropolei orașului antic Tomis, iar în timpul ridicării altor construcții din zonă, în anii anteriori, au mai fost descoperite astfel de morminte, dar lucrările au continuat.

Conform specialiștilor, procedura este ca, în momentul unor astfel de descoperiri, să fie ridicate rămășițele umane și obiectele găsite, iar locul este redat lucrărilor curente.

Reamintim că etapa I a construirii Spitalului Modular s-a finalizat și acum lucrările continuă la interior: realizarea instalației electrice și a celei sanitare, a sistemului de încălzire, ventilație și aer condiționat (HVAC), urmate de dotarea viitoarei unități spitalicești.

Valoarea noului Spital modular este de 10 milioane de euro. Corpul modular va avea 52 de paturi dintre care 10  vor fi de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) si va fi dotat cu RMN, computer tomograf, farmacie și laborator – se arată în comunicatul Primăriei Constanța

Redactor: Adina Sîrbu

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 15:02

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi

Ministerul Afacerilor Interne anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanţi violenţi au fost conduşi...

MAI anunţă încheierea protestului din Piaţa Victoriei. Câți manifestanţi violenţi au fost reţinuţi
TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:10

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea

Miercuri, 16 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe...

TULCEA: Arme și muniție deținute ilegal, descoperite de polițiști la o percheziție domiciliară în localitatea Letea
CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 14:01

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți

Primăria municipiului Constanța, prin Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, Direcția Generală Poliția Locală...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor. Absența primarului Vergil Chițac i-a nemulțumit pe cei prezenți
Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:31

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru

Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat pe liderii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlamentul României, joi, 17...

Nicuşor Dan a convocat partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui prim-ministru
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 13:16

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării

Aquaserv SA, operatorul de servicii de apă şi canalizare din Tulcea, a semnat un contract de finanţare cu Ministerul Investiţiilor pentru...

TULCEA: Contract de finanțare semnat cu Ministerul Investițiilor pentru modernizarea reţelei de apă în Delta Dunării
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 12:55

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30

Astăzi, de la ora 13.30, în sala Remus Opreanu a Palatului Administrativ, are loc dezbaterea publică pe tema proiectului de hotărâre privind...

CONSTANȚA: Dezbatere publică privind noul Regulament al parcărilor, astăzi, de la 13.30
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 11:39

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe

Eliberarea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie va costa mai mult, a anunțat...

Permisul de conducere și talonul auto devin mai scumpe
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 10:41

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani

Până duminică inclusiv, constănțenii și turiștii pot admira, la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, cele mai frumoase...

AUDIO | Campionatul European de Navomodelism Clasa C – NAVIGA a revenit la Constanța după 21 de ani