Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: Noi fragmente de drone rusești. Reacția oficialilor NATO

TULCEA: Noi fragmente de drone rusești. Reacția oficialilor NATO

Publicat de Adina Sîrbu, 10 septembrie 2023, 09:27 / actualizat: 10 septembrie 2023, 12:53

Noi fragmente de drone, similare cu cele folosite de ruşi în atacurile asupra porturilor ucrainene, au fost găsite, ieri, lângă localitatea Plauru, din judeţul Tulcea. Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că aceste fragmente vor fi supuse expertizei tehnice pentru a fi stabilite circumstanţele şi perioada în care au ajuns pe teritoriul nostru.

”Colegi de la Forţele Navale Române sunt dislocaţi în zona Ceatalchioi – Plauru pentru misiuni de cercetare în aria de responsabilitate. Am primit informaţii de la autorităţile locale cu privire la posibila existenţă a unor elemente de acest tip la aproximativ 2,5 kilometri sud-est de localitatea Plauru. Informaţiile s-au dovedit corecte. În această locaţie au fost descoperite fragmente dintr-o dronă similară cu cele folosite de armată rusă. În mod procedural, zona a fost securizată, probele au fost ridicate pentru expertiză tehnică şi analiză. Foarte important este că noi rămânem în continuare în alertă şi vom continua cercetările în zonele acestea aflate în proximitatea obiectivelor vizate de atacurile aeriene”, a precizat generalul de brigadă Constantin Spînu.

El a subliniat că este vorba ”cu siguranţă” despre o altă locaţie decât cea în care au fost găsite fragmente zilele trecute.

”Important este că rămânem în contact permanent şi cu structurile aliate, care sunt informate în timp real. Cel mai important mi se pare faptul că aceste atacuri trebuie condamnate cu fermitate. România condamnă cu fermitate aceste atacuri şi le spune pe nume: sunt crime de război. Orice atac împotriva infrastructurii civile, aşa cum este cea din porturile ucrainene de la Dunăre, împotriva zonelor locuite de populaţie civilă, sunt crime de război”, a punctat el.

Constantin Spînu a mai spus că fragmentele fac parte dintr-o dronă similară cu cele folosite de armata rusă şi a anunţat că va oferi noi detalii în momentul în care expertizele tehnice vor fi încheiate.

Este nevoie de finalizarea acelor expertize, una care a început cu probele ridicate de la locaţia descoperită marţi după-amiaza. Cu siguranţă va începe foarte rapid şi expertiza în cazul probelor ridicate sâmbătă. Sperăm ca în urma acestor expertize să putem să avem informaţii cu privire la circumstanţele şi, inclusiv, în ce perioadă ar fi fost posibil ca aceste fragmente să ajungă pe teritoriul nostru, aproape de locaţiile lovite de forţele ruse, cu aceste atacuri cu drone. (…) Rămânem angajaţi, cu forţe care au misiunea de a continua cercetările în această zonă. De asemenea, rămânem în alertă şi toate locaţiile care sunt în proximitatea zonelor vizate de atacurile ruse vor fi cercetate în continuare. La fel de important: rămânem în contact şi cu autorităţile aliate, pe care le informăm în timp util”, a subliniat el.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că prezenţa fragmentelor de dronă reprezintă o încălcare absolut inacceptabilă a spaţiului aerian suveran al României, stat aliat NATO, cu riscuri reale la adresa securităţii cetăţenilor români din zonă. Şeful statului spune că l-a informat telefonic pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, cu privire la noile evoluţii, iar acesta a reafirmat solidaritatea deplină cu România.

Responsabilul NATO a transmis că nu există niciun indiciu al vreunei intenţii de a lovi NATO, dar atacurile sunt destabilizatoare. El a subliniat că salută decizia Statelor Unite de a desfăşura mai multe avioane F-16 în România, în cadrul misiunii de poliţie aeriană a NATO.

Subiectul a fost şi tema unei discuţii între ministrul de externe, Luminiţa Odobescu şi secretarul de stat american, Antony Blinken, dar şi a întrevederii ministrului Apărării, Angel Tâlvăr cu ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec.

Astăzi, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, a fost convocat de urgenţă la Ministerul de Externe pentru a i se transmite protestul faţă de violarea spaţiului aerian al României. Secretarul de stat Iulian Fota a solicitat ferm părţii ruse să înceteze acţiunile la adresa populaţiei şi a infrastructurii ucrainene, inclusiv a celor care ar ameninţa în orice fel siguranţa şi securitatea cetăţenilor români din regiune.

Surse: RADOR, AGERPRES/ Redactor online: Adina Sîrbu

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 07:34

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită

O explozie a avut loc în această dimineață, într-un apartament din municipiul Constanța, pe strada Progresului nr. 18 bloc G7. Conform ISU, la...

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 20:10

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Nava SAR ARTEMIS a intervenit duminică seară pentru evacuarea medicală a unui marinar aflat la bordul unei nave ancorate în rada exterioară a...

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 14:11

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că intervențiile desfășurate pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, pe raza...

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă