Ascultă Radio România Constanța Live

Controale de amploare ale polițiștilor pe șoselele din JUDEȚUL CONSTANȚA: 4.600 de șoferi testați pentru alcool și droguri, în 4 zile

Controale de amploare ale polițiștilor pe șoselele din JUDEȚUL CONSTANȚA: 4.600 de șoferi testați pentru alcool și droguri, în 4 zile

Publicat de Adina Sîrbu, 6 septembrie 2023, 13:26

În perioada 24 – 28 august a.c., Poliția Română a desfășurat, în județul Constanța, o acțiune pentru siguranța traficului rutier, fiind efectuate 3.769 de testări în vederea depistării prezenței alcoolului în aerul expirat, precum și 844 de testări, în scopul depistării prezenței substanțelor psihoactive.

Au fost aplicate 162 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 168.308 lei, dintre care 149 la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată cu modificările și completările ulterioare, 11 la Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și două la O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto ți utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 74 de permise de conducere, dintre care 35 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană sub influența alcoolului (24 pentru fapte de natură contravențională și 11 pentru fapte de natură penală), 16 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană sub influența substanțelor psihoactive și 23 pentru nerespectarea altor norme rutiere.

De asemenea, au fost reținute 66 de certificate de înmatriculare și 11 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale, iar 11 autovehicule au fost imobilizate.

Au fost constatate 35 de infracțiuni, dintre care 11 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, 16 pentru conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive, 4 pentru deținere de droguri de risc, fără drept și una pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Din același total, una a fost constatată pentru conducerea unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, una pentru conducerea unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și una pentru conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

La activități au participat polițiști din cadrul Direcției Rutiere, Brigăzii Autostrăzi, inspectoratelor de poliție județene Constanța, Iași, Mehedinți, Bacău, Neamț, Hunedoara, Maramureș, Timiș, Mureș, Serviciul Independent Rutier pentru Misiuni Speciale, precum și luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

Exemple:

  1. În cadrul acțiunii, un bărbat,de 47 de ani, a fost depistat, în localitatea Năvodari, în timp ce conducea un autovehicul sub influența alcoolului. În urma testării alcoolscop, a rezultat o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

  1. Polițiștii au depistat o persoană, de 19 ani, în localitatea 23 August, în timp ce conducea un autovehicul sub influența unor substanțe psihoactive. În urma testării cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru consumul de metamfetamină.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

  1. Tot în cadrul acțiunii, un bărbat, de 20 de ani, a fost depistat, în localitatea Mangalia, în timp ce conducea un autovehicul sub influența unor substanțe psihoactive. În urma testării cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru consumul de amfetamină.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

  1. Polițiștii au depistat, pe bulevardul Mamaia, un bărbat, de 20 de ani, din municipiul Constanța, în timp ce conducea un autovehicul sub influența unor substanțe psihoactive. În urma testării cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost  pozitiv pentru consumul de THC – 5  cannabis.

De  asemenea, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu era asigurat printr-o poliță de asigurare valabilă, motiv pentru care i-a fost reținut certificatul și retrase plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

  1. Polițiștii au depistat, în localitatea Năvodari, un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autovehicul sub influența alcoolului. În urma testării alcoolscop, a rezultat o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, acesta nu ar fi oprit autovehiculul la semnalele acustice și luminoase efectuate de polițiști, procedându-se la oprirea forțată a acestuia.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

  1. Tot în cadrul acțiunii, a fost depistată, în localitatea Costinești, o persoană, de 22 de ani, în timp ce conducea un autovehicul  sub influența unor substanțe psihoactive. În urma testării cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru consumul de cocaină.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive.

Sursă și foto: Poliția Română/ Redactor online: Adina Sîrbu

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:57

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86...

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:32

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din județul Tulcea au primit astăzi un...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:16

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc

Doi marinari din echipajul navei AGN Ragnar, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în sectorul maritim Sulina...

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 19:07

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI

Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I. a decolat la ora 11.26 pentru a participa la o misiune de căutare și...

Marinarii dispăruți în Marea Neagră, căutați de un elicopter Black Hawk al MAI
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 18:42

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre

Invitatul ediției de astăzi a emisiunii „Povești din Dobrogea” este Gabriel Culea, coordonatorul salvamarilor de pe plajele din Constanța și...

Povești din Dobrogea | Gabriel Culea – o viață dedicată misiunilor de salvare pe țărmul Mării Negre
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 17:40

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești

Populația din Dobrogea și turiștii de pe litoral pot să se simtă în siguranță, având în vedere modul eficient în care au intervenit...

Prefecții județelor Tulcea și Constanța susțin că localnicii și turiștii sunt în siguranță, în contextul incidentelor cu drone rusești