Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Bărbat prins în timp ce vindea 50 de grame de cocaină. Acesta conducea sub influența substanțelor psihoactive

CONSTANȚA: Bărbat prins în timp ce vindea 50 de grame de cocaină. Acesta conducea sub influența substanțelor psihoactive

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 septembrie 2023, 13:40

La data de 1 septembrie, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Constanța, au depistat în flagrant delict un bărbat, de 36 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Bărbatul a fost prins la scurt timp după ce ar fi vândut unei persoane 50 de grame de cocaină, în schimbul a 15.000 de lei.

Autoturismul condus de acesta a fost interceptat în trafic.

În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 32 de grame de cocaină, precum și 3.900 de euro și 1.800 de lei.

La fața locului, a fost solicitat un echipaj din cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, care a testat conducătorul auto cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la cocaină.

Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

Bărbatul a fost trimis în judecată într-o altă cauză, pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură.

În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de persoana bănuită.

Aceasta a fost condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie formulată, la instanța de judecată, propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune, au participat și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto – Arhivă

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:44

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine

​La data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați,...

Scandal în cartierul social Henri Coandă. Precizările IPJ Constanța privind intervenția forțelor de ordine
BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Actualitate miercuri, 16 septembrie 2026, 08:03

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei

Un număr de 47 de persoane, participante la protestul din Piaţa Victoriei, care au săvârşit fapte antisociale, au fost conduse la secţiile de...

BUCUREȘTI: Zeci de persoane duse la audieri, 10 jandarmi răniți și zona centrală a Capitalei devastată, în urma protestelor din Piața Victoriei
Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 19:38

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș

Nava-școală „Mircea” va reveni miercuri, 16 septembrie, în portul militar Constanța, după cel de-al patrulea marș transatlantic executat...

Nava-școală „Mircea” revine în Portul Constanța după cinci luni de marș
CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 18:28

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană

Comuna Cumpăna se pregătește să găzduiască cea de-a doua ediție a „Festivalului Șuberecului”, un eveniment amplu dedicat promovării...

CUMPĂNA: Festivalul Șuberecului revine – două zile de tradiții, spectacole folclorice și gastronomie dobrogeană
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 17:22

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă

Președintele Nicușor Dan condamnă violențele ‘extrem de grave’ din Piața Victoriei, după ce în timpul protestului fermierilor au...

Nicușor Dan: Condamn orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 16:56

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false

Informaţiile care circulă în spaţiul public despre „un număr foarte mare de forţe de la Antitero, de la SRI, de la Jandarmerie care se...

FAKE NEWS: Informaţiile că „un număr foarte mare de forţe de la Antitero şi SRI” merg spre Bucureşti sunt false
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:42

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități

Municipiul Tulcea inaugurează miercuri, 16 septembrie, trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități....

TULCEA: Sunt inagurate trei centre sociale destinate persoanelor vârstnice și adulților cu dizabilități
Actualitate marți, 15 septembrie 2026, 15:13

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris

Protestatarii din Piața Victoriei au forțat cordonul de jandarmi și au reușit să pătrundă pe strada Paris de lângă sediul Guvernului....

Protestatarii din Piața Victoriei au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns pe strada Paris