Ascultă Radio România Constanța Live

Zece copii cu diabet ajung la mare, în cadrul unei tabere de 6 zile în Mamaia Nord

Zece copii cu diabet ajung la mare, în cadrul unei tabere de 6 zile în Mamaia Nord

Publicat de Doina Sirbu, 1 septembrie 2023, 08:35

În perioada 3-8 septembrie, 10 copii cu diabet din Dobrogea și însoțitorii lor vor beneficia de această experiență de neuitat: o tabără de 6 zile, la mare. Aceștia vor fi cazați la Tiny Village, în Mamaia Nord și vor avea parte de activități de vacanță, educație și distracție, tabăra având că obiectiv principal, sprijinirea copiilor insulino-dependenți.

Deschiderea oficială are loc duminică, 3 septembrie, de la ora 13.00.

„Lions Club Constanța, în cadrul programului Diabetes Camps al fundației Lions International organizează o tabără pentru copii cu diabet, cu participarea a 10 copii insulinodependenti. Participanții taberei sunt selectați pe criterii de merit, fiind copii cu rezultate deosebite la învățătură sau în domenii artistice și/sau provenind din categorii sociale defavorizate. Evenimentul este organizat în întregime de voluntari, fiind una dintre cele 6 tabere organizate la nivel național (Oradea, Iași, Arad, Bacău, Ploiești și Constanța). Dealtfel, Lions Club International organizează același tip de tabere cu titlu gratuit, pe tot cuprinsul globului”, transmit organizatorii.

Voluntarii implicați în proiect au pregătit un program variat pentru copii, din care nu lipsesc atelierele de lucru, plimbările cu autobuzul etajat și telegondola, vizitele la Delfinariu/Planetariu și Muzeul Militar, vizionări de filme, activități distractive la Intelect Parc sau pe plajă. Avem alături de noi și un psiholog, care a pregătit o sesiune de jocuri de dezvoltare personală. Și de asemenea, va fi asigurată asistența medicală pe toată durata taberei.

„Pentru mulți copii insulino-dependenți, afecțiunea de care suferă poate fi un motiv de a renunța la vacanțele și taberele pe care orice copil și le dorește. Și asta pentru că diabetul nu ia vacanță. Copilul cu diabet trebuie să-și respecte planul alimentar, să-și monitorizeze glicemia, să-și administreze insulina. Și foarte important este să fie alături de el, cineva care să știe toate aceste lucruri și care să poată interveni în caz de urgență. Prin această tabără, noi vrem să le oferim copiilor experiența unei vacanțe în siguranță. Copiii vor avea alături de ei pe cineva din familie, specialiști care îi pot ajuta să fie în siguranță și voluntari care îi vor antrena în diverse activități distractive dar și educative”, spune Liliana Moldoveanu, președintele Asociației Sweet Land Constanța.

Tabăra pentru copiii cu diabet este finanțată de Fundația Internațională Lions Club și este organizată de Lions Club Constanța cu ajutorul Asociației Sweet Land Constanța.

Redactor online: Doina Sîrbu

 

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
Actualitate luni, 13 aprilie 2026, 07:34

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită

O explozie a avut loc în această dimineață, într-un apartament din municipiul Constanța, pe strada Progresului nr. 18 bloc G7. Conform ISU, la...

CONSTANȚA: Explozie într-un bloc de locuințe. O persoană a fost rănită
CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 20:10

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Nava SAR ARTEMIS a intervenit duminică seară pentru evacuarea medicală a unui marinar aflat la bordul unei nave ancorate în rada exterioară a...

CONSTANȚA: Misiune ARSVOM pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale
UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Actualitate duminică, 12 aprilie 2026, 14:11

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar

Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că intervențiile desfășurate pe intervalul Valul lui Traian – Basarabi, pe raza...

UPDATE VALU LUI TRAIAN: Persoană decedată în urma unui accident feroviar
Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 18:21

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România

Lumina Sfântă s-a aprins la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim și va fi adusă în România. Sfânta Lumină a apărut la ora 14.13 și a...

Lumina Sfântă de la Ierusalim sosește în România
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 17:03

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis

Duminică, 12 aprilie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Învierea Domnului. Cu acest prilej, sâmbătă, 11 aprilie, de la ora 23.30,...

IPS Teodosie va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 13:42

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță vreme în general mai caldă decât în mod obișnuit pentru următoarele patru săptămâni, în special în vestul țării...

Meteorologii anunță vreme mai caldă în următoarele patru săptămâni
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:20

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște

În pragul Sfintelor Sărbători Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea” al județului Constanța își intensifică...

Măsuri de siguranță ce trebuie respectate de Paște
Actualitate sâmbătă, 11 aprilie 2026, 12:00

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a adresat un mesaj cu prilejul Sfintelor Paşti, în care îndeamnă la pace, iubire fraternă şi fapte bune...

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti sunt sărbătoarea bucuriei şi a păcii, a iertării şi a comuniunii în familie, în comunitate, în popor şi în lumea întreagă