Ascultă Radio România Constanța Live

Competiții importante pentru sportivii de la CSM Constanța

Competiții importante pentru sportivii de la CSM Constanța

Publicat de Catalin Donose, 25 august 2023, 07:19

Sportivii de la CSM Constanța sunt angrenați și săptămâna aceasta în numeroase competiții interne și internaționale. Aceștia sunt prezenți la Campionate Balcanice, Europene și Mondiale, echipele cheamă suporterii la meciuri tari din Liga Națională de Rugby și EHF European League, iar sfârșitul lunii august aduce la Constanța un Campionat Național de Canotaj pe Mare, disciplina care va intra în programul Jocurilor Olimpice. Succes, tuturor sportivilor! Hai, Constanța! Hai, România!

== Handbal ==

Învingători cu 25-24 la Sighișoara, miercuri, în prima etapă din Liga Zimbrilor, handbaliștii CSM Constanța au intrat deja în febra marelui meci cu spaniolii de la Fraikin BM Granollers, din turul preliminar al EHF European League – manșa I. Echipa noastră mizează pe tribune pline, la prima apariție pe teren propriu din noul sezon. Cu susținerea fanilor, băieții lui George Buricea speră să ia o primă opțiune pentru calificarea în grupele competiției! Duminică, 27 August, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanța!

Dacă e vară, e beach-handball! Echipa de mini-handbal CSM Constanța, antrenată de Denis Ali, a participat la Cupa Beach Handball, în Mamaia, la Blanco Beach, alături de Medgidia Happy Kids, HC Poarta Albă și HC Omer Constanța. S-a jucat fără scor, în sistem turneu, fiecare cu fiecare, iar micii handbaliști au avut numai de câștigat. Proiectul a fost finanțat de Consiliul Județean Constanța.

== Canotaj ==

Weekend-ul aduce la Constanța Campionatul Național de Canotaj pe Mare pentru Juniori, Seniori & Masters, o competiție extrem de atractivă, organizată de Primăria Municipiului Constanța, Federația Română de Canotaj și CSM Constanța! Pe Plaja Reyna din Constanța, cei mai buni sportivi ai României luptă pentru medalii. Sâmbătă, 26 August și Duminică, 27 August, și se pregătesc în același timp pentru Campionatul European de Costal Rowing, care va avea loc în Franța, la începutul lunii septembrie. Canotajul pe Mare va fi inclus în programul Jocuri Olimpice!

Canotorii CSM Constanța iau startul, în weekend, la Campionatul European de Tineret U23 de la Krefeld (Germania). La competiția din 26-27 August, vom fi reprezentați în echipele României de: Eduard Angel Moldovan, la 4 rame cu cârmaci, Andrei Petrișor Axintoi, la 2 rame fără cârmaci, Iliuță Leontin Nuțescu, la 4 rame fără cârmaci, Marian Ștefan Dunca, la 2 vâsle, Dragoș Valentin Peia și Ovidiu Cristian Badea, la 4 vâsle. În echipajele de 8+1 îi vom avea pe Andrei Petrișor Axintoi și Iliuță Leontin Nuțescu, la băieți și pe Elena Silvia Mocanu, la fete.

== Rugby ==

CSM Constanța joacă primul meci acasă din faza a doua a Ligii Naționale de Rugby, Grupa B. După debutul victorios de la Galați și o etapă de pauză, rugbiștii antrenați de Nicolae Radu Mocanu și Claudiu Trandafir continuă cursa pentru calificarea în semifinalele campionatului, contra celor de la CSM Bucovina Suceava. Duminică, 27 august, de la ora 11.00, pe stadionul Flacăra Năvodari.

== Judo ==

Judoka CSM Constanța David Laurențiu Gliga participă la Campionatul Mondial U18 de la Zagreb. Medaliat cu aur la FOTE, cu puțin timp în urmă, sportivul antrenat de Radu Florin Luca și Gheorghe Lozovanu luptă la categoria 73 kg, unde 38 de sportivi se bat pentru prezența pe podium. Competiția din capitala Croației, organizată în perioada 21-27 August, adună la start 576 de sportivi din 64 de țări, de pe 6 continente!

== Haltere ==

Micii halterofili ai clubului nostru sunt prezenți la Campionatele Naționale de Juniori 2 și 3 de la Arad. CSM Constanța este reprezentat la categoria 9-12 ani, Juniori 3, de Adelina Petcu și Gabriela Petcu, iar la U15, Juniori 2, de Mihai Moroianu, la categoria 45kg, și Bogdan Șoricel, la 61kg. Sportivii au dreptul la câte trei încercări la fiecare stil, smuls și aruncat. Ei pot obține câte o medalie la fiecare stil, dar și la total.

== Șah ==

Micii șahiști ai clubului nostru participă, în weekend, la competiția internațională Trofeul Callatis U1800, la Cercul Militar Mangalia. Se joacă 6 runde, în sistem elvețian, 30 de minute + 30 secunde / mutarea. Turneul Open este omologat de Federația Română de Șah și de FIDE. Sportivii CSM Constanța participanți sunt: Ana Maria Caraghete, Darius Tuzlaru, Rareș Satmarii, Maria Toma, Christian Toma, Silviu Radu, Vladimir Bălan, Anastasia Bălan și Maria Criveanu, alături de antrenorul Iulian Mihailov.

== Ciclism ==

Cicliștii CSM Constanța Mihnea Harasim și Matei Paris participă la Campionatele Balcanice pe Șosea, în perioada 23-30 August, în orașul Larisa (Grecia). Mihnea este proaspăt campion național pe șosea, la categoria U23, în proba de fond și vicecampion național la contratimp individual, iar experiența câștigată în competițiile internaționale poate fi un atu important pentru el. Matei vine și el după rezultate notabile, la cadeți, obținute în această vară. Hai, Constanța! Hai, România!

Cătălin Donose

Foto – CSM Constanța

CONSTANȚA: Sindicatul Liber al Navigatorilor cere protecție internațională pentru marinarii civili
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 15:47

CONSTANȚA: Sindicatul Liber al Navigatorilor cere protecție internațională pentru marinarii civili

Sindicatul Liber al Navigatorilor cere protecție internațională pentru marinarii civili. Apelul vine în urma incidentului de azi noapte, din...

CONSTANȚA: Sindicatul Liber al Navigatorilor cere protecție internațională pentru marinarii civili
AUDIO | În timp ce Șantierul Naval Mangalia s-a închis, la Șantierul Naval Constanța se construiesc nave pe bandă rulantă
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 15:31

AUDIO | În timp ce Șantierul Naval Mangalia s-a închis, la Șantierul Naval Constanța se construiesc nave pe bandă rulantă

Industria navaliștilor din județul Constanța trăiește momente și stări diferite. În timp ce la Mangalia porțile Șantierului Naval s-au...

AUDIO | În timp ce Șantierul Naval Mangalia s-a închis, la Șantierul Naval Constanța se construiesc nave pe bandă rulantă
Județul TULCEA: ROADPOL – Speed – amenzi de 400.000 de lei și 36 de permise reținute
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 15:28

Județul TULCEA: ROADPOL – Speed – amenzi de 400.000 de lei și 36 de permise reținute

În perioada 13–19 iulie 2026, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au desfășurat activități pentru prevenirea...

Județul TULCEA: ROADPOL – Speed – amenzi de 400.000 de lei și 36 de permise reținute
ANR despre incendiul de la bordul petrolierului liberian: NU există nici un risc pentru turiști și populația de pe litoral
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 14:50

ANR despre incendiul de la bordul petrolierului liberian: NU există nici un risc pentru turiști și populația de pe litoral

Incendiul produs la bordul petrolierului sub pavilion liberian GAS LISBON, lovit de o dronă în Marea Neagră, la 20 de mile marine de Sfântu...

ANR despre incendiul de la bordul petrolierului liberian: NU există nici un risc pentru turiști și populația de pe litoral
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 13:53

Serviciile ANCPI sunt în continuare indisponibile, cu efecte asupra întregii economii

Blocajul ANCPI survine într-un moment de revenire a pieţei rezidenţiale, iar efectele se propagă în întreaga economie consideră consultanţii...

Serviciile ANCPI sunt în continuare indisponibile, cu efecte asupra întregii economii
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 11:55

TUZLA: Minor lovit de un autoturism, transportat în stare gravă la spital

Un accident rutier grav a avut loc, astăzi, în localitatea Tuzla: un pieton a fost lovit de un autoturism pe strada Principală. Două echipaje...

TUZLA: Minor lovit de un autoturism, transportat în stare gravă la spital
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 10:57

Dobrogea, vizată de un nou COD PORTOCALIU de furtuni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, noi avertizări de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ,...

Dobrogea, vizată de un nou COD PORTOCALIU de furtuni
Actualitate marți, 21 iulie 2026, 10:43

TULCEA: Victimele incendiului de pe petrolierul liberian, transportate la Spitalul Județean

Cele trei victime ale incendiului de pe petrolierul liberian au ajuns la Tulcea cu nava multirol aparţinând ISU Tulcea, de unde au fost...

TULCEA: Victimele incendiului de pe petrolierul liberian, transportate la Spitalul Județean