Ascultă Radio România Constanța Live

”Noaptea Muzeelor la Sate”, pe 2 septembrie, în toată ţara. Din județele Constanța și Tulcea, s-au înscris patru obiective muzeale

”Noaptea Muzeelor la Sate”, pe 2 septembrie, în toată ţara. Din județele Constanța și Tulcea, s-au înscris patru obiective muzeale

Publicat de Adina Sîrbu, 22 august 2023, 14:23 / actualizat: 22 august 2023, 15:59

Prima ediţie a evenimentului Noaptea Muzeelor la Sate va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, şi propune publicului peste o sută de obiective, evenimente culturale şi programe educative organizate de entităţi muzeale sau organizaţii private, în spaţii cu valoare istorică şi de patrimoniu din satele şi comunele din 32 de judeţe ale României.

O premieră la nivel european, noua marcă propusă de Reţeaua Naţională a Muzeelor invită vizitatorii să descopere o lume neştiută a spaţiului rural din România: muzee şi colecţii muzeale, case memoriale, gospodării ţărăneşti conservate in situ, castele, domenii nobiliare, cetăţi, biserici fortificate sau de lemn, colecţii de artă şi istorie religioasă ale unor ansambluri mănăstireşti, muzee parohiale, centre de artă, ateliere, centre culturale, mori, mausolee, hambare, centre de pompieri şi multe alte atracţii.

Din județul Constanța, participă Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă”, situat în comuna Topalu.

 

Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă” găzduiește cea mai impresionantă colecție de artă din mediul rural românesc. Muzeul este organizat în fosta locuinţă a părinţilor donatorului, dr. Dinu Gheorghe Vintilă, casă donată împreună cu toată colecția sa de artă strânsă de-a lungul vieții, în memoria părinților și a comunei sale natale.

Muzeul prezintă 228 de lucrări de artă românească: picturi semnate de artiști precum Ioan Andreescu, Octav Băncilă, Nicolae Grigorescu, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, lucrări de sculptură de Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, G. Tudor, precum și lucrări de grafică de Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Nicolae Dărăscu.

Din județul Tulcea, s-au înscris trei obiective:

Casa Memorială „Panait Cerna”, din satul Cerna

În vecinătatea bisericii satului Cerna, atrage atenţia o locuinţă de meşteşugar cu o parte laterală, intrare cu obloane şi fântână, la stradă. Este casa unde și-a petrecut primi ani din viață poetul și filosoful Panait Stanciof (1881-1913), care a publicat sub pseudonimul Cerna.  În spațiile Casei Memoriale „Panait Cerna”, vizitatorii vor descoperi o parte din viața și opera poetului Panait Stanciof, vor afla părerea criticilor, amintirile prietenilor și ale familiei. Expoziţia documentară este completată în alte trei săli şi în exterior de reconstituiri etnografice ce redau aspecte din viața țăranilor cerneni. Reconstituirea etnografică a interiorului ţărănesc s-a realizat din perspectiva rememorării unei secvenţe de viaţă tradiţională din perioada în care poetul a trăit aici. Parte din piesele etnografice aparţin moştenitorilor familiei, ceea ce accentuează o dată în plus semnificaţia reconstituirii atmosferei de început de secol XX.

Gospodăria țărănească conservată „in situ” de la Enisala 

Vizitatorii au posibilitatea să pătrundă în atmosfera locuinței româneşti tradiţionale, cele mai multe dintre obiectele expuse fiind de la începutul secolului al XX-lea. Intrarea în casă se face de pe prispă, în tindă, unde se află gura de foc a sobei oarbe, urmează încăperea unde este reprezentată casa frumoasă sau casa curată în care erau păstrate ţesăturile bogat decorate, piese de mobilier (lada de zestre, lavița, masa și patul) în care se desfăşurau sărbătorile familiei – Crăciunul, Paştele, cumetriile, nunţile. În dreptul patului este așezat pologul – covorul mare. Alte spații expoziționale aduc în atenție instrumentarul casnic, gospodăresc, ocupațiile și meșteșugurile practicate în zonă: agricultura, apicultura, creștera animalelor, viticultura, pescuitul, fierăria, tâmplăria, rotăritul, dogăria, olăritul, Sunt prezente elemente ale portului popular din zona Razelm.

Monumentul Paleocreștin Niculițel

Muzeul adăposteşte o bazilică paleocreştină de la sfârşitul secolului al IV-lea, situată deasupra unor morminte martirice. Martirionul de la Niculiţel este un monument unic în Europa. Edificiul de protecţie creează un spaţiu interior elegant, aerat şi plăcut. Galeria perimetrală destinată fluxului de vizitare asigură un permanent contact vizual cu monumentul, iar expoziţia permanentă de obiecte paleocreştine, fotografii color şi diapozitive completează muzeal vizitarea întregului ansamblu paleocreştin.

Cu ocazia primei ediții a evenimentului ”Noaptea Muzeelor la Sate”, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România a lansat şi o campanie naţională de dezvoltare de programe educative adresate copiilor şi tinerilor din comunităţile rurale, prin care participanţii înscrişi la eveniment îşi pot promova şi exploata colecţiile şi patrimoniului cultural deţinut.

Detalii complete și actualizate despre organizare, participanți și programul evenimentelor din 2 septembrie găsiți pe website-ul Noaptea Muzeelor.

Proiect lansat şi coordonat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România şi co-finanţat de AFCN.

Surse: AGERPRES, Noaptea Muzeelor la Sate/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă RC, Constantin Artachino, ICEM Tulcea

Premierul Ilie Bolojan – sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 10:43

Premierul Ilie Bolojan – sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova

Premierul Ilie Bolojan va efectua sâmbătă o vizită de lucru în Republica Moldova, prima în calitate de prim-ministru al României. Șeful...

Premierul Ilie Bolojan – sâmbătă în vizită de lucru în Republica Moldova
Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 10:29

Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu

Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu, conform...

Aeroportul Internațional „Alexandru Podgoreanu” Tuzla a devenit punct de trecere a frontierei de stat și are birou vamal propriu
23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 09:47

23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului

În România, în fiecare an, la 23 august este marcată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, stabilită prin Legea nr....

23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului
Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla
Actualitate sâmbătă, 23 august 2025, 08:16

Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla

Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla. Pe scenă au urcat primii șase concurenți ai secțiunilor de...

Ediția a 42-a Festivalului de la Mamaia a debutat vineri seara în Piațeta Perla
Actualitate vineri, 22 august 2025, 19:36

TULCEA: Programul ACTUALIZAT al Festivalului Enisala – Unitate la Cetate 2025

Ca urmare a modificării programului Festivalului „Enisala – Unitate la Cetate”, în sensul anulării primei zile de spectacole pe fondul...

TULCEA: Programul ACTUALIZAT al Festivalului Enisala – Unitate la Cetate 2025
Actualitate vineri, 22 august 2025, 17:10

După mai bine de 5 ani, se va putea circula cu trenul de la București la Kiev, via Chișinău

A fost semnat  Protocolul de circulație al trenurilor de călători pe ruta Kiev – București, astfel că, după mai bine de 5 ani, se va putea...

După mai bine de 5 ani, se va putea circula cu trenul de la București la Kiev, via Chișinău
Actualitate vineri, 22 august 2025, 15:33

TULCEA: Peste 400 de pietoni, bicicliști și conducători de vehicule electrice, sancționați în câteva zile

Peste 400 de pietoni, bicicliști și conducători de mijloace de transport electrice au fost sancționați, în prima parte a acestei săptămâni,...

TULCEA: Peste 400 de pietoni, bicicliști și conducători de vehicule electrice, sancționați în câteva zile
Actualitate vineri, 22 august 2025, 15:24

Președintele CJC, Florin Mitroi, speră ca ediția de anul viitor a Festivalului Mamaia să se desfășoare în incinta Teatrului de Vară

Astăzi începe a 46-a ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară Mamaia. Și în acest an, ca în ultimii trei ani, de altfel, se...

Președintele CJC, Florin Mitroi, speră ca ediția de anul viitor a Festivalului Mamaia să se desfășoare în incinta Teatrului de Vară