Ascultă Radio România Constanța Live

TULCEA: 30.000 de spectatori în prima zi a festivalului Enisala – unitate la cetate. Cine va cânta sâmbătă seară

TULCEA: 30.000 de spectatori în prima zi a festivalului Enisala – unitate la cetate. Cine va cânta sâmbătă seară

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 august 2023, 09:04

Peste 30.000 de persoane au participat la concertele susţinute în prima seară a festivalului Enisala – unitate la cetate, a anunţat Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea.

Festivalul a fost deschis de grupul de tulnicărese din Munţii Apuseni, care au adus la poalele cetăţii din Dobrogea în premieră şi un tulnicar, din Satu Mare.

„Am venit în formula de şase fete şi un tulnicar. Am vrut să fie cumva o premieră, să arătăm că şi băieţii mai păstrează tradiţia cântatului din tulnic şi consider că l-am adus pe cel mai bun de la noi”, a declarat coordonatoarea grupului de tulnicărese din Munţii Apuseni, Nariţa Crinela.

Ea a amintit că în fiecare an Maria Gligor, declarată în anul 2014 „Tezaur uman viu”, organizează tabere de tulnic la Satu Mare.

„La început, e mai greu drumul, dar după şase ani de experienţă, e uşor. Se fac şi cursuri online. Chemarea cea mai dragă mie e chemarea la joc. E cea mai frumoasă”, a afirmat Mircea Oneţ, din Satu Mare.

Una dintre cursantele grupului de tulnicărese este cântăreaţă de muzică populară şi îşi doreşte să ducă mai departe tradiţia.

„Sunt moaţă. Am ajuns la doamna Maria Gligor cu dorinţa de a-mi achiziţiona un costum popular, pentru că sunt şi solistă, şi mi-a arătat tulnicul. Mi-a povestit despre el, m-a lăsat să încerc cum este să sufli în tulnic şi aşa m-am îndrăgostit iremediabil de acest instrument. Sunt la început de drum şi-mi doresc să fac parte din acest grup cât mai mult timp cu putinţă, pentru că vreau să duc mai departe tradiţiile şi portul popular din zona Ţării Moţilor”, a afirmat Alexandra Vereş.

În prima zi a festivalului Enisala – unitate la cetate, au cântat Plăieşii, Viţa de Vie şi Irina Rimes şi au fost demonstraţii ecvestre şi un show de drone.

„Aţi fost peste 30.000 astăzi la festivalul Enisala – Unitate la cetate. Aţi fost cel mai frumos public, la cel mai frumos festival. Vă mulţumim”, a scris în noaptea de vineri spre sâmbătă Consiliul Judeţean, pe Facebook.

Evenimentul va continua sâmbătă, începând cu ora 20,00, cu recitalurile susţinute de ansambluri lipoveneşti din judeţul Tulcea, trupa Dubin, Raluka şi Balkanic, Iuliana Beregoi, Ilie Caracas şi Iris.

Duminică, de la aceeaşi oră, vor susţine concerte Ansamblul Landâş, trupa Zagăn, Connect-R, Compact şi Zdob şi Zdub.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu / foto CJ Tulcea-

Deputații din Comisia de Sănătate au aprobat deblocarea angajărilor în unitățile sanitare
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 12:22

Deputații din Comisia de Sănătate au aprobat deblocarea angajărilor în unitățile sanitare

Angajările din sănătate vor fi deblocate, potrivit unui amendament aprobat luni de Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor la proiectul de...

Deputații din Comisia de Sănătate au aprobat deblocarea angajărilor în unitățile sanitare
Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 11:51

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic

În perioada 20 – 26 iulie 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității Navale Române...

Controale ANR privind siguranța navigației în domeniul agrementului nautic
Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 10:56

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară

Proiectele care urmează să fie adoptate de cele două Camere în sesiunea extraordinară, programată în perioada 27 – 31 iulie, vizează...

Parlamentul se reunește în sesiune extraordinară
MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:57

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina

Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, luni, 27 iulie, o țintă aeriană la est de Sulina. Două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86...

MApN: Aeronave F-16 ridicate de la sol, după ce radarele au depistat o țintă aeriană la est de Sulina
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:32

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului

În contextul atacurilor rusești în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România, locuitorii din județul Tulcea au primit astăzi un...

TULCEA: Mesaj RO-Alert pentru populația din nord-estul județului
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 09:16

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc

Doi marinari din echipajul navei AGN Ragnar, un cargo sub pavilion Palau, ce se îndrepta spre Galați, sunt căutați în sectorul maritim Sulina...

VIDEO | Autoritățile reiau căutarea marinarilor dispăruți în Marea Neagră, după ce nava AGN Ragnar a fost avariată în urma unui atac rusesc
Actualitate luni, 27 iulie 2026, 07:54

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere în următoarele zile până la valoarea de 1.650 m³/s, de aproape...

Debitul Dunării continuă să scadă până la 1.650 de metri cubi pe secundă
Actualitate duminică, 26 iulie 2026, 20:02

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național

Reperat, identificat, angajat și neutralizat – imagini surprinse de Forțele Aeriene Române în timpul misiunii desfășurate astăzi de...

MApN: A treia dronă a fost neutralizată în 5 minute de la intrarea în spațiul aerian național